În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a treisprezecea parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.
16
Un supliment. Trebuie să revin asupra trăsăturilor caracteristice ale culorilor, ceva mai cumpătat, datorită experienţelor. A presupune în ele existenţa unei sensibilităţi e o greşeală. Fiecare se înghesuie în faţă, a le pretinde moderaţie e greu. Dorinţa de a domina e aproape de neînfrânat, se cucerească ţinutul vegetal, mlădiţele, să călătorească pe-ascuns ori chiar să intre-n alianţă în secret. Atenţie, că nu trebuie nesocotită patima pentru hegemonie. Nu sunt cu o iotă deasupra Habsburgilor, a Burbonilor, a Friedrichilor şi Wilhelmilor din mlaştina din Marka, dar nici cu mult diferite de noi care zacem, precum peştii, în lacurile noastre biotopice. Ca şi noi, unele îşi dovedesc puterea tumultuos şi agresiv, altele, cu înşelătoare supunere ori cu viclenie rafinată. Dorinţa de expansiune atârnă de atenţia şi puterea culorii vecine şi este la tonurile calde mai pronunţată decât la cele reci. Sistematic, însă, fiecare culoare e gata să rişte şi ele se pregătesc cu plăcere, chair entuziasmate, pentru expediţii vrăjitoreşti în ţinuturile apropiate ori mai îndepărtate. Culorile nu au scrupule în a-şi arăta ghearele stacojii şi dinţii lucitori, nu fac niciun secret din eul lor barbar. Fără a clipi din ochi, un onorabil verde îşi otrăveşte iubita într-un roz învechit şi lacom ca un canibal, întunecatul ultramarin înghite fiecare nuanţă luminoasă.
Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)
Sursă foto aici
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu