Heather Morris. Din nou despre suferință și speranță

„Nu mai e loc pentru poezie după Auschwitz!”, afirma Theodor Adorno vorbind despre cruda realitate a Holocaustului şi arătându-se extrem de sceptic în privinţa capacităţii esteticului de a mai exprima, după ororile lagărelor de exterminare, ceva valid şi, eventual, lămuritor, asupra abominabilelor crime şi a imensei suferinţe umane. Căci stilizarea şi conversiunea istoriei în materie sensibilă i se păreau de-a dreptul o trădare a ororilor care s-au petrecut în acele locuri, prin atenuarea implicită pe care o conţin. Scepticismul lui Adorno nu face însă decât să ilustreze faptul că există, în fond, un mare gol pe care nici istoria și nici politica nu pot să-l umple complet cu sens. Holocaustul ca spaţiu al golului, extrem de dificil de abordat, a fost analizat, între alţii, şi de câţiva gânditori francezi precum Jean-François Lyotard şi Philippe Lacoue-Labarthe, ambii ajungând, în linia aceluiaşi Adorno, la concluzia că, în fapt, cultura eşuează în orice proiect de a se apropia din punct de vedere estetic de Holocaust. Lyotard conchidea spunând chiar că „Auschwitz-ul nu poate fi reprezentat fără a-l pierde totodată din vedere, fără a-l minimaliza şi reduce la uitare prin imagini şi cuvinte.”

În romanul său „Trei surori”, apărut în anul 2021, Heather Morris abordează exact această temă, a suferinţelor umane din lagărele naziste, însă nu analizează, aşa cum au procedat alţi autori contemporani – Bernhard Schlink fiind, prin „Cititorul” său, doar un exemplu în acest sens – conflictul între două generaţii ce împart, fatalmente, acelaşi trecut (marcat de experienţa terifiantă a celui de-Al Doilea Război Mondial) pe care îl înţeleg complet diferit, ci aduce în prim-plan o impresionantă poveste de viață a trei surori, Livi, Cibi și Magda, care devine, pe parcurs, prin intensitatea trăirii și prin acuitatea prezentării, și o extrem de lucidă meditaţie asupra trecutului şi a tuturor rănilor sale, o meditaţie care doare, uneori, mai mult chiar decât trecutul însuşi, confirmând convingerea lui Emmanuel Levinas că nu doar efortul de rememorare contează, ci mai ales modul în care amintirile sunt interpretate și valorizate.

Reprezentând cel de-al treilea volum al seriei inițiate odată cu publicarea bestsellerului internațional „Tatuatorul de la Auschwitz”, „Trei surori” este o carte ce aduce laolaltă calitatea mărturiei directe, a unui veritabil documentar (ce atestă, însă, și excelenta documentare din partea autoarei), cu aceea de document autentic de viaţă, recompunând artistic existenţa celor trei adolescente din Slovacia în anii extrem de grei ai încarcerării în lagărul de la Auschwitz, dar având în vedere și unele dintre experiențele lor ulterioare. Mai mult, însă, decât un simplu roman pe tema închisorilor, cartea aceasta vorbeşte, convingător si dureros de autentic, despre suferinţa umană, despre umilinţe, dar şi despre impresionante acte de demnitate, despre moarte şi despre cum oamenii o pot învinge, despre posibilitatea existenţei după anii de lagăr, reuşind să spună cu adevărat ceva esenţial despre condiţia umană marcată, în secolul XX, de asemenea întâmplări, înregistrându-le cu minuţiozitate.

Totul pornește de la promisiunea pe care trei fetițe (pe atunci, în vârstă de trei, cinci și șapte ani) o fac tatălui lor. Acesta, simțindu-și sfârșitul aproape, le spune, la finele anilor ‘20: „Vreau să-mi promiteți și să vă promiteți că întotdeauna o să aveți grijă una de alta. Că întotdeauna o să vă ajutați între voi, orice-ar fi. Că n-o să lăsați nimic să vă despartă.” Timpul trece, Cibi, Livi și Magda cresc, iar istoria, marea și tumultuoasa istorie a primelor decenii ale secolului XX le dă lumea peste cap, situația lor devenind cu atât mai grea, cu cât fac parte dintr-o familie evreiască. Iar deportările, arestările și lagărele de muncă forțată devin, pe nesimțite, realitatea în mijlocul căreia trebuie să trăiască. Lucrurile se complică încă și mai mult atunci când până și tinerii evrei sunt duși în lagăre, iar Livi, în vârstă de cincisprezece ani, și Cibi, de nouăsprezece, vor ajunge la Auschwitz (Cibi alegând să-și urmeze sora mai mică și să aibă grijă de ea, așa cum îi promisese tatălui că va face), în vreme ce Magda, de șaptesprezece ani, rămâne la relativul adăpost al spitalului unde fusese internată de un medic prieten al familiei, pentru a fi salvată. Numai că, până la urmă, ajunge și ea la Auschwitz, iar cele trei surori se reîntâlnesc în adevăratul infern al celui mai temut lagăr nazist. Aici, ele trebuie să înfrunte suferințe teribile și incredibile orori, să facă față violenței dezlănțuite și chinurilor zilnice, spaimei continue, amenințărilor de tot felul și întrebării care vine și revine obsedant în mintea tuturor prizonierilor: oare aceasta va fi ultima mea zi pe acest pământ? În acest înspăimântător univers concentraţionar, deținuții par a înceta, din punctul de vedere al călăilor, să mai fie oameni, devenind simple numere de identificare (desigur, tatuate pe piele), romanul lui Heather Morris transformându-se, cel puțin pe alocuri, în expresia vie a unei incredibile coborâri în Infern.

Devine evident, pe parcurs, că pentru autoarea acestei cărți, a scrie înseamnă a coagula, prin intermediul desfăşurării acţiunii, un adevărat ritual al semnelor, esenţiale atât pentru personajele implicate, cât şi pentru faptele relatate. Se poate întâmpla chiar ca unele din momentele esențiale ale desfășurării întâmplărilor să se întrepătrundă, simbolic, fenomenul fiind oarecum similar cu efectul pe care îl putem observa, de pildă, în pictura lui Paul Klee. Desigur, avem de-a face și cu o adevărată supradimensionare a elementelor de subiectivitate, iar asta va tinde să modifice ori să nuanțeze raporturile dintre om și lume, în primul rând prin intermediul unui foarte interesant proces de introversiune, de interiorizare acută a unei relatări atât de pline de detalii dureroase. Finalmente, cele trei surori vor supraviețui și vor fi eliberate, vor ajunge înapoi în Slovacia natală, iar de aici vor porni într-o altă călătorie, spre o nouă viață, în Israel.

Bazat pe fapte reale, „Trei surori” este un roman vibrant despre dragoste și puterea speranței, despre încrederea în oameni și forța binelui, chiar și în vremuri potrivnice, chiar și după pierderi devastatoare, chiar și atunci când totul pare distrus.

Nu putem pierde din vedere nici modul realmente extraordinar în care scriitoarea aceasta, născută în Noua Zeelandă, ulterior stabilită în Australia, s-a apropiat de istoria impresionantă a supraviețuitorilor lagărelor de exterminare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Astfel, ea l-a cunoscut, în anul 2003, pe Lale Sokolov, iar prima formă a poveștii lui a devenit scenariul cu care Heather Morris a câștigat International Independent Film Awards, în 2016. Impulsionată de acest succes, a rescris textul ca roman, „Tatuatorul de la Auschwitz” („The Tattooist of Auschwitz”, 2018), care va cunoaște un uriaș succes, fiind publicat în peste cincizeci de țări și recompensat cu numeroase premii literare internaționale. Apărut în octombrie 2019, al doilea roman semnat de Morris, „Călătoria Cilkăi” („Cilka’s Journey”), urmărește destinul unuia dintre personajele cunoscute cititorilor din romanul anterior. Iar „Three Sisters” continuă, din alte perspective, aceeași mare poveste – de menționat e și faptul că cititorii fideli ai lui Morris vor reîntâlni și aici, fie și în treacăt, unele dintre personajele pe care deja le știu. Căci, după succesul primelor două romane ale sale, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărelor Auschwitz-Birkenau. Scriitoarea va petrece un timp alături de o familie extraordinară și, datorită rarului său dar de a asculta, află o nouă poveste fabuloasă. Bazat pe fapte reale, „Trei surori” este un roman vibrant despre dragoste și puterea speranței, despre încrederea în oameni și forța binelui, chiar și în vremuri potrivnice, chiar și după pierderi devastatoare, chiar și atunci când totul pare distrus.

Dincolo, însă, de toate acestea, şi dincolo de tendinţa spre tehnica montajului – căci numeroase fragmente ale cărţii dau această impresie şi întăresc ideea de autenticitate pe care, de altfel, Heather Morris o creează de la un capăt la altul – remarcabile rămân atitudinile curajoase ale celor trei surori, în ciuda vârstei lor fragede, puterea lor, demnitatea fiecăreia dintre ele în parte, cutremurătoarea lor experiență de viață, mărturia lor de supravieţuitoare ale celui mai crunt infern al secolului trecut. Dar și efortul lui Morris de a se apleca asupra acestor impresionante fapte de viață – pentru ca nimic din toate acestea să nu se uite. Şi, mai ales, pentru ca nimic asemănător ororilor lagărelor naziste să nu se mai repete.

Heather Morris, „Trei surori”, traducere de Luana Schidu, Editura Humanitas Fiction, București, 2022