În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a treizecea și patra parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.
37
Seară. Iarăşi a căzut mâna peste gândurile mele, pocindu-le şi tocindu-le. Încercam să scutur de pe umeri nedefinita greutate, m-am aplecat la fereastra deschisă şi-am privit cum se scufundă peisajul, fără zgomot. Niciun gâlgâit, niciun plescăit nu-i însoţea scufundarea. Vedeam cum ţinutul închidea pleoapele peste el însuşi. O mână grea, o mână de piatră ridică paharul cu vin. M-am dăruit focului peste Alpii austrieci, flăcărilor, aerului încins, scânteilor. Îmi venise cheful să fiu o masă bună de topit, un vârf cu zăpadă care arde.
Iarăşi m-am gândit la porumbelul mort pe care mi-l pusese în uşa locuinţei, atunci, când şi iubirea noastră se transformase într-un porumbel mort. Mă întorsesem târziu acasă, am călcat pe trupul neînsufleţit şi am ţipat de spaimă. Eram oripilat de semnificaţia neagră a gestului. Mesajul soliei îmi scurse fiori pe şira spinării. O solie îmbrăcată în pene de porumbel, cu gheare încovoiate şi strălucirea lăptoasă a sticlei peste ochii morţi. Iar acum stau aplecat la o fereastră de seară şi-mi doresc înapoi în acele timpuri dureroase, în acel oraş pe care l-am părăsit din cauza ei, din cauza mea. Oraşul cu case mândre, cu multe poduri peste mândrul fluviu.
Dimineaţa am hotărât să părăsesc această afurisită ţară a măgurilor, s-o întind de aici, să vând asigurări, benzină ori ulei. Mâine mă voi amesteca iarăşi cu mulţimea, voi deveni o parte a bramburelii, a lui aicişiacolo. Voi gusta larma, graba şi lipsa de consideraţie. Eu însumi mă voi agita, strofoca şi voi fi încântat de asta. Voi avea, iarăşi, tot soiul de întâlniri, un puls accelerat, nervi încordaţi, dar şi pauză de masă şi simţul sărbătorilor de seară.
Eram sătul de viaţa asta neţărmurită, contemplativă, căzută înlăuntrul său, de nesfârşită ceaţă. Nu e de ajuns, îmi spuneam, să fii doar un căutător. A găsi în asta un rost, o specialitate, ce tâmpenie, ce autoamăgire. Am râs de nătângul ce-mi purta numele, care se apleca la fereastră şi privea cum se stinge splendoarea deasupra unei zile ratate.
Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)
Photo by Nathan Anderson on Unsplash
Scrie un comentariu