Semnal editorial: „Călătorie la capătul nopții” de Louis‑Ferdinand Céline

La Editura Pandora M, în Colecția Anansi, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, a apărut o nouă ediție a romanului „Călătorie la capătul nopții” de Louis‑Ferdinand Céline (traducere de Maria Ivănescu).

Între Parisul inundat de muzici militare și de fanfaronada eroismului de cafenea, măcelul absurd de pe front, Africa însângerată, New Yorkul murdar și sărac și iarăși Parisul crimelor și abjecției, călătoria în noapte nu se sfârșește niciodată. Ferdinand Bardamu, personajul principal din odiseea de orori care e primul roman al lui Céline, trece prin toate cu o singură credință: nu poți supraviețui decât dacă înțelegi că absurdul și răul sunt singurele adevăruri ale lumii. Doar așa rămâi în picioare, restul — de la încrederea în ajutorul oamenilor la dragostea unei femei — sunt aiureli care te doboară. Un asemenea credo cinic are nevoie de o expresie pe măsură. Céline se folosește de toate resursele limbii franceze pentru a face să răsune în roman, întrun crescendo năucitor, dezgustul, cruzimea, disprețul și durerea. „Călătorie la capătul nopții” e o capodoperă nu doar pentru că pune în scenă, hiperbolic, absurdul existențial (deși ar fi fost de ajuns și atât); e și datorită stilului célinian, amestec fără precedent de argou, limbă populară și nestăpânită violență de limbaj.

Fără Céline n-ar fi existat Henry Miller, nici Jack Kerouac, nici Charles Bukowski.

John Banville

Născut în 1894 la Courbevoie, lângă Paris, Louis-Ferdinand Céline (pseudonimul medicului Louis Ferdinand Destouches) învață singur pentru bacalaureat, cât timp muncește în mai multe locuri. Încorporat în 1912, este grav rănit pe front, în noiembrie 1914. Reformat pentru o invaliditate de 75%, devine agent comercial și pleacă pentru o scurtă perioadă în Camerun, apoi la Londra. După război face studii de medicină și lucrează pentru Societatea Națiunilor în misiuni din Africa și Statele Unite. Întors în Franța, practică medicina în dispensare de la periferia Parisului. În 1932 publică primul său volum, „Călătorie la capătul nopții”, urmat de „Moarte pe credit”, în 1936. Trăiește în exil, în Germania și Danemarca, din 1944 până în 1951. Revenit în Franța, se instalează la Meudon, unde scrie în continuare („De la un castel la altul”, „Nord”, „Rigodon”). Moare în 1961.