„Brooklyn” de Colm Tóibín (fragment)

Roman câștigător al Costa Novel Award în 2009 și nominalizat, în același an, pe lista lungă a Man Booker Prize, iar în 2011 pe lista scurtă pentru Dublin Literary Award, selecționat de „The Observer” în topul celor mai bune 10 romane istorice și ecranizat în 2015 în regia lui John Crowley, după un scenariu de Nick Hornby, „Brooklyn” este o explorare plină de emoție a ideii de identitate și apartenență, dar și a puterii transformatoare a dragostei.

În Irlanda anilor 1950, în Enniscorthy, micul orășel în care Eilis Lacey trăiește împreună cu sora ei, Rose, și cu mama lor, perspectivele pentru o tânără femeie la început de drum sunt limitate. De aceea, când Rose o ajută să emigreze în America, la New York, în Brooklyn, Eilis știe că nu poate alege decât să plece, lăsându-și în urmă familia, casa și prietenii. Pe străzile aglomerate și pline de viață ale New York-ului, în mijlocul energiei debordante a unei țări noi, Eilis se reinventează. Aici își va trăi prima iubire, dar și pierderea cea mai profundă – moartea neașteptată a lui Rose –, care o va face să revină în Irlanda pentru scurt timp. Dezrădăcinată deja, ca mai toți imigranții, Eilis descoperă cât de efemeră este liniștea regăsirii locurilor și a chipurilor familiare. Curând, va fi nevoită să facă cea mai grea alegere din viața ei, aceea între datorie și iubire. Pictând un portret emoționant al imigrației, al durerii și speranței care par a fi veșnic îngemănate, Brooklyn este o mare poveste despre identitate, dragoste și sacrificiu.

Brooklyn (fragment)

Colm Tóibín

Nimeni altcineva nu mai era pe porțiunea aceea de plajă. Eilis înțelese acum de ce George alesese locul acela retras. El și Jim, poate că și Nancy, plănuiseră o zi perfectă în care ea și Jim să fie un cuplu așa cum erau Nancy și George. Când băieții se întoarseră și Jim începu din nou să vorbească cu ea, lăsându-i pe ceilalți doi să o ia în față, Eilis își dădu seama că îi face plăcere prezența lui robustă și calmă, tonul vocii, care amintea atât de firesc de străzile orașului. Avea ochii de un albastru intens, care nu vedeau nici un rău în nimic. Și era perfect conștientă că ochii lui albaștri zăboveau acum asupra ei cu o curiozitate fățișă.

Zâmbi la gândul că ar putea accepta aproape tot din ce se întâmpla. Era în concediu și era ceva nevinovat, inofensiv, însă nu avea de gând să intre cu el în mare de parcă ar fi iubita lui. Ar vrea să poată sta în fața lui Tony, știind că nu făcuse asta. Ea și Jim se uitau la George și Nancy cum se jucau în apa puțin adâncă și înaintau împreună spre valuri. Când Jim sugeră că ar trebui să facă și ei la fel, Eilis scutură din cap și o luă înainte. Se întrebă o clipă, când el o ajunse din urmă, cum s-ar simți ea dacă ar afla că Tony fusese în Coney Island într-o zi ca aceea, cu un prieten și două femei tinere, plimbându-se pe malul mării și petrecând timp cu una din ele. Imposibil, se gândi ea, el n-ar face niciodată așa ceva. Și Tony ar suferi dacă ar avea chiar și cea mai mică bănuială despre ce face ea acum, când se întoarse la locul unde-și lăsaseră lucrurile, iar Jim, doar în slip, netezi pătura ca ea să se așeze, zâmbindu-i și punându-se lângă ea sub soarele cald.

— Tata zice că partea asta de coastă se erodează serios, zise el, ca și cum erau în mijlocul unei conversații.

— Pe vremuri, stăteam aici o săptămână sau două, în cabana pe care au cumpărat-o Michael Webster și Nora. Nu-mi amintesc cine era proprietarul pe vremea când o închiriam. În fiecare vară, când coborai, vedeai imediat schimbarea, spuse ea.

— Tata zice că și-l amintește pe tatăl tău venind aici cu mulți ani în urmă.

— Veneau toți cu bicicleta din oraș.

— Sunt plaje pe lângă Brooklyn?

— O, da, și vara, la sfârșit de săptămână, e tot timpul plin de lume.

— Aș zice că dai peste toate tipurile de oameni acolo, făcu el de parcă era de acord cu ideea.

— Toate tipurile, zise ea.

Nu mai spuseră nimic o vreme, timp în care Eilis se ridică în picioare și se uită cum plutește Nancy pe apă, cu George înotând aproape de ea. Se ridică și Jim în picioare și se uită la ei.

Îi spuse încetișor:

— Mergem și noi să încercăm apa?

Eilis se așteptase să fie întrebată și deja se pregătise să spună nu. Dacă el ar fi insistat prea tare, plănuise chiar să-i spună că avea pe cineva special în Brooklyn, un bărbat la care o să se întoarcă în scurt timp. Însă când a întrebat-o, tonul lui era de o supunere neașteptată. Jim vorbea ca o persoană care putea fi rănită cu ușurință. Se gândi dacă nu cumva se preface, însă o privea cu o expresie atât de vulnerabilă, încât, timp de o secundă, nu se putu decide ce să facă. Înțelese că, dacă refuza, s-ar putea ca el să intre singur în apă asemenea cuiva care fusese înfrânt; într-un fel, nu voia să fie martoră la asta.

— Hai, fie, zise ea.

Pe când înaintau în apă, el îi prinse mâna într-a lui preț de o secundă doar. Când însă se apropie un val, Eilis se îndepărtă de el și, fără să mai ezite, înotă în larg. Nu se întoarse să vadă dacă se ține după ea, continuă să înoate, atentă la locul unde Nancy și George se sărutau, strâns îmbrățișați, și încercând să îi evite nu doar pe ei, ci și pe Jim Farrell.

Aprecie faptul că Jim, în ciuda faptului că era și el un înotător puternic, nu încercă la început să o urmeze; în schimb, înotă pe spate, în paralel cu plaja, și o lăsă singură. Eilis se bucura de apă, de puritatea și de calmul ei, pe care aproape că le uitase. Pe când se lăsa dezmierdată de apă, uitându-se la cerul albastru, dând din picioare ca să rămână la suprafață, Jim se apropie de ea, însă avu grijă să nu o atingă ori să înoate prea aproape. Când privirile li se încrucișară, Jim îi zâmbi. Orice făcea acum, fiecare cuvânt pe care-l spunea și fiecare mișcare păreau ceva deliberat, rezervat și atent gândit, făcut în așa fel încât să nu o irite sau să dea senzația că se mișcă prea repede. Și aproape ca parte a acelei griji, își arăta foarte clar interesul pentru ea.

Eilis înțelese că nu ar fi trebuit să permită ca lucrurile să avanseze atât de repede, că ar fi trebuit să-i spună lui Nancy după prima lor ieșire că datoria ei este să fie acasă cu maică-sa ori să-și însoțească mama când se duce undeva, așa că nu va mai putea ieși cu Nancy, George și Jim Farrell. Se gândi o clipă să i se confeseze lui Nancy, nu să-i spună tot adevărul, ci doar că urmează să se logodească peste puțin timp, după ce se va întoarce în Brooklyn. Își dădu seama însă că cel mai bine era să nu spună nimic. În orice caz, avea să plece înapoi în curând.

Când a ieșit din apă cu Jim, George avea aparatul de fotografiat pregătit. În timp ce Nancy privea, Jim se așeză în spatele lui Eilis, cu brațele în jurul ei; Eilis îi simțea căldura trupului, torsul lui lipit de ea, apăsând-o. George le mai făcu câteva fotografii înainte să-i fotografieze Jim pe George și Nancy, în aceeași ipostază. Nu după mult timp, când văzură un trecător care venea dinspre Keating, rămaseră pe loc, iar George, după ce îi arătă străinului cum funcționează aparatul, îl rugă să facă niște fotografii cu ei patru. Jim se mișcă aparent la întâmplare, însă nimic din ce făcea el nu era la întâmplare, își zise Eilis, simțindu-i trupul încă o dată în spatele ei. Cu toate astea, avea grijă să nu stea atât de aproape de ea cum stătea George de Nancy. Nu-i simți nici măcar o dată bărbăția atingând-o. Ar fi prea mult și avea impresia că Jim se hotărâse să nu riște. După ce făcură fotografiile, se întoarse la pătură, se schimbă și se întinse la soare până când ceilalți au fost gata de plecare.

Pe drumul de întoarcere în Enniscorthy, se luă decizia să se meargă la ceai în restaurantul cu preparate la grătar de la Courttown Hotel, care, credea George, rămânea deschis până la nouă, după care să se ducă la dans. George o tachina pe Nancy, râzând de cât timp i-ar lua să se pregătească, Nancy insistând că amândouă trebuie să se spele pe cap după ce își udaseră părul în mare.

— Atunci un spălat rapid, zise George.

— Nu poate fi rapid, replică Nancy.

Jim se uită la Eilis și zâmbi.

— O, Doamne, nici măcar nu sunt căsătoriți și deja se iau la harță.

— E pentru o cauză bună, spuse Nancy.

— Are dreptate, făcu Eilis.

Jim întinse brațul plin de afecțiune și îi strânse mâna.

— Sunt convins că aveți amândouă dreptate, spuse el cu suficient sarcasm și autoironie ca nu cumva să pară că încearcă să-i câștige bunăvoința.

Căzură de acord să fie gata până la șapte și jumătate. Mama lui Eilis trecu în revistă toate rochiile și toți pantofii cât timp ea se spălă pe cap. Pregăti fierul de călcat și masa în caz că rochia pe care o alegeau ar fi fost șifonată. Când Eilis își făcu apariția cu un prosop pe cap, văzu că maică-sa alesese o rochie bleumarin cu model floral, preferata lui Tony, și o pereche de pantofi albaștri. Eilis era pe punctul să-i spună că nu poate să se îmbrace cu rochia aceea, însă își dădu seama că, indiferent de ce explicație ar scorni, se va crea o tensiune inutilă, așa că nu mai zise nimic și îmbrăcă rochia. Maică-sa, care nu părea să fie deranjată că e lăsată singură pentru tot restul serii, ci părea mai degrabă încântată că Eilis se îmbracă elegant ca să iasă din nou, începu să calce rochia, în timp ce Eilis își puse părul pe bigudiuri și porni uscătorul de păr care fusese al lui Rose.

George și Jim îl știau de la rugby pe proprietarul de la Courtown Hotel și rezervaseră o masă specială, cu lumânări și vin, un meniu special, iar apoi șampanie. Eilis observă cum alte persoane care stăteau la mese aruncau priviri înspre ei de parcă erau cele mai importante persoane din restaurant. George și Jim purtau jachete sport, cravate și pantaloni din flanel. Eilis se uită la Nancy cum citește atentă meniul și observă ceva nou la ea: era mai rafinată decât înainte, luând în serios purtarea solemnă a chelnerului, pe când în urmă cu câțiva ani și-ar fi dat ochii peste cap să-i vadă prețiozitatea ori ar fi făcut o remarcă nonșalantă și amicală. În curând, se gândi Eilis, avea să fie doamna George Sheridan, și asta o să însemne ceva în oraș. Începea să-și joace rolul cu desfătare.

Mai târziu, la barul hotelului, George, Jim și proprietarul arătau chipeși și șarmanți în timp ce vorbeau despre campionatul de rugby care se încheiase. Era ciudat pentru Eilis că George și Jim nu erau în Courtown cu surorile prietenilor lor. Știa că toată lumea din oraș fusese surprinsă că George începuse să iasă cu Nancy, ai cărei frați nu ar fi jucat rugby nici în ruptul capului, și toți au presupus că motivul era că Nancy e foarte atrăgătoare și manierată. Cu doi ani în urmă, își aminti Eilis, când Jim Farrell fusese atât de bădăran cu ea, a crezut că era din pricina familiei ei, care nu deținea nimic în oraș. Acum că se întorsese din America, Eilis avea ceva anume, o strălucire, care o punea într-o cu totul altă lumină în timp ce îi privea împreună cu Nancy pe bărbații care discutau de zor.

Nu se așteptase să vadă atâta lume din Enniscorthy în sala de dans. Mulți dintre dansatori păreau să știe că George și Nancy urmau să se căsătorească și îi felicitau în timp ce cei doi se mișcau prin sală. Eilis observă că Jim avea un fel anume de a saluta oamenii, dând ușor din cap în semn de recunoaștere. Nu era ceva neamical, dar nu era nici o invitație să fie abordat. Îi părea mai serios decât George, care era numai zâmbet, și se întrebă dacă nu cumva asta venea din faptul că deținea un local, că îi cunoștea pe mulți de acolo, dar reușea în acelați timp să păstreze distanța.

Dansă cu Jim toată noaptea, mai puțin când George și Jim făcură schimb de partenere, dar și atunci doar pentru puțin timp. Știa că lumea se uita la ea și că oamenii din oraș comentau pe seama ei, mai ales când ritmul muzicii devenea rapid și era clar că și ea, și Jim se pricepeau la dans, dar și mai târziu, când s-au mai stins din lumini și muzica era lentă, iar ei dansau aproape unul de celălalt.

Când se încheie dansul, afară se întunecase, dar era cald încă. Ea și Jim îi lăsară pe George și Nancy să o ia înainte spre mașină, zicându-le că o să li se alăture și ei în scurt timp. Jim se purtase impecabil toată ziua: nu o plictisise, nu o iritase, nici nu se lipise prea tare de ea; părea extrem de atent, amuzant uneori, dispus să rămână tăcut și să se poarte politicos. Se remarcase și în sala de dans, unde unii erau băuți, alții, prea bătrâni ori arătau de parcă veniseră în Courtown cu tractorul. Era chipeș, grațios, deștept și, pe măsură ce noaptea trecea, era mândră să fie cu el. Găsiră un loc între o casă de oaspeți și un bungalou nou și începură să se sărute. Jim se mișca încet; din când în când, îi prindea capul între palme ca să se poată uita în ochii ei în semiîntuneric și să o sărute pătimaș. Îi simți limba în gură și asta o făcu să-i răspundă cu un soi de lejeritate la început, iar apoi aproape excitată.

În mașină, înapoi spre Enniscorthy, stăteau pe bancheta din spate și tot încercau să ascundă ce făceau, dar renunțară în cele din urmă, făcându-i pe Nancy și George să se prăpădească de râs.

Colm Tóibín, „Brooklyn”, traducere din engleză de Cristina Nicolae, Editura Humanitas Fiction, Colecția „Raftul Denisei”, 2024

Născut pe 30 mai 1955 la Enniscorthy, în comitatul Wexford, Colm Tóibín este un romancier, poet, dramaturg, jurnalist și critic literar irlandez ale cărui cărți sunt traduse în peste 30 de limbi. A studiat la University College din Dublin, iar între 1975 și 1978 a trăit la Barcelona. Este autorul a zece romane; primul, The South (1990), inspirat de experiența spaniolă, a fost distins cu „Irish Times” Literature Award. Următoarele au revelat un mare scriitor european, fiindu-le acordate numeroase premii: The Heather Blazing (1992) a câștigat Encore Award, The Story of the Night (1996) a primit Ferro-Grumley Award, The Blackwater Lightship (1999) s-a aflat pe lista scurtă a Man Booker Prize, The Master (2004) a fost distins cu International IMPAC Dublin Literary Award, Prix du Meilleur Livre Étranger și s-a aflat, de asemenea, pe lista scurtă a Man Booker Prize, Brooklyn (2009; Humanitas Fiction, 2024) a câștigat Costa Novel Award și a fost ecranizat în 2015, The Testament of Mary (2012) a figurat pe lista scurtă la Man Booker Prize, Nora Webster (2014) a primit Hawthornden Prize, urmat de Casa numelor (House of Names, 2017; Humanitas Fiction, 2023). Romanul Magicianul (The Magician, 2021; Humanitas Fiction, 2022), pentru care s-a documentat 15 ani, a primit, în 2022, Rathbones Folio Prize, fiind finalist la Prix Femina Étranger și Prix Médicis Étranger. În 2022 îi apare prima culegere de poezii, Vinegar Hill, iar în 2023, volumul de eseuri A Guest at the Feast. Long Island, continuarea romanului Brooklyn, va fi publicat în 2024. Tóibín a semnat și volume de proză scurtă și critică literară, publică regulat în periodice culturale importante și este deseori visiting professor în mari universități. În anul 2021 i s-a decernat David Cohen Prize for Literature, pentru întreaga sa operă. Actualmente este profesor la Columbia University și cancelar al Liverpool University. O parte din însemnările sale personale și arhiva sa de lucru se află în custodia Bibliotecii Naționale a Irlandei.