„Ce are antologia asta de mi-a dat viața peste cap” de Diana Tlerr

Vă invităm să citiți o cronică a volumului „Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks” (antologie de poezie coordonată de Andrei Mocuța, Tracus Arte, 2024), cronică semnată de Diana Tlerr.

Diana Tlerr

Ce are antologia asta de mi-a dat viața peste cap

Are ca temă universul Twin Peaks. Plin de mister și de întâmplări nemaipomenite pe pământ și în universuri paralele. De viață cu toate ale ei, de vise/ visuri și de poezie. În sensurile ei cele mai profunde, realizate prin simboluri, ici și colo metafore.

În primul rând, e admirabil efortul celui care a venit cu ideea și a pus la cale realizarea ei, scriitorul Andrei Mocuța. Apoi, disponibilitatea celor 30 de poeți care au răspuns invitației, toți prinși în proiecte personale: opera, catedra, televiziune, cenaclu literar, reviste, ateliere poetice și de recenzii online, edituri etc. Unii dintre ei au găsit prin sertare sau în portofoliul personal cărți și texte care s-au raportat la serialul celebru care a rulat pe ecranele televizoarelor la începutul anilor ’90. Unele dintre acestea cu ecou până acum. Două exemple merită citate, e vorba de Livia Ștefan cu volumul „Thanato hotel” (2019), reeditat în 2022, și de Oana Cătălina Ninu cu volumul „Mandala” (2005), care a obținut nu mai puțin de patru premii literare importante. Alte voci poetice se aud /citesc întâia oară în această antologie.

Poeții din antologie s-au raportat la spațiul supranatural din serial în moduri și stiluri diferite. Deși tema este unică și universală: viața cu toate ale ei, cu situații limită, cu neobișnuitul și absurdul ei, cu încercări, eșecuri, ratări, cu gândul sfârșitului, cu speranțe. Au re-creat atmosfera apăsătoare a serialului în imagini terifiante, apocaliptice care exprimă sentimente adecvate de neliniște, teamă, anxietate, dezamăgire, durere, depresie etc. Dar și ironie și autoironie, sarcasm. Stări de spirit ilustrate prin întâmplări extraordinare feliate din realitate sau din întunericul nopții când „nu mai știi ce e vis și ce e coșmar” (Ionuț Cheran) sau din visul cu ochii deschiși într-o călătorie cu autobuzul „până la unirii” când faci bilanțul unui „an sau mai mulți” și descoperi adevăruri cât după o viață întreagă (Teodora Vasilescu).

Din generații diferite, poeții au făcut față cu brio provocării. Demonstrând că poezia lor este vie, că știu să scrie texte narative, lirice, sociale, ermetice, dramatice etc. În general, nu numai aici, tinerii debutează în forță, publică volume excelente din dorința de a ajunge la cititori. Cine nu recunoaște varietatea și frumusețea poeziei tinere românești ori n-a citit-o, ori refuză evidența. Ceilalți poeți, din alte generații, s-au integrat întregului. Într-un concurs, cu trofeul pe masă, te-ai da bătut, n-ai putea să-i diferențiezi. Cu condiția să nu citești decât poemele, autorul nefiind precizat.

Mai toate textele se raportează la personajele serialului. Referința cea mai frecventă este Laura Palmer. Aura ei fiind percepută ca o „altă enigmă a Otiliei” (Teodora Coman). Asumată ca un alter-ego într-o poveste despre prostituție, drogați, trafic de carne vie, depresie, ca femeia ultragiată în contact cu o realitate agresivă, traumatică, care provoacă suferință și alienare: „dacă afară e distopie înăuntru e bine” (Livia Ștefan). Colega unui tânăr care execută ordine la revoluția din ’89 (Robert Șerban). Simbol al frumuseții și al misterului ca Marilyn Monroe, în contrast cu femeia cea de toate zilele și nopțile, în goana de a-și păstra feminitatea și prospețimea, „pare mai degrabă machiată cu farduri de la Nyx decât moartă/ mai fresh decât mine” (Cătălina Bălan). Într-un „retroactiv”, ea „caută pietre colorate în apa vieții/ nimic nu prevestea acel moment” (Simona Constantinovici). I se imaginează ultimele șase zile din viață: întâlnirea cu o mamă inconștientă care nu o re-cunoaște, cu unii comici vestiți ai ecranului, la un cinema la ea acasă, un bilanț cinstit al vieții, un testament plin de visuri neîmplinite, o mărturisire finală despre o iubire rănită și o zi de pomină cu droguri și prietenii nefaste, cu un botez în apa piscinei, după care își recapătă candoarea și puritatea: „Uriașul mi-a deschis poarta, /«uite, pleacă dracii mii»/ l-am auzit spunând/(deși era surdo-mut din naștere)/ și ies îngerii din cochilii” (Lucia Cuciureanu). „Poneiul roz” al Laurei Palmer e un demon care ne tentează pe toți, pe rând suntem răi, răutăcioși (Felix Nicolau). Laura sau „o diane/ căreia să-i pot spune totul” (Florin Hălălău).

Spațiul citadin în care trăiesc poeții, poluat și poluant, este adesea comparat cu cel din seria cult a lui David Lynch și Mark Frost. În oraș „zgomotul industrial țipă ca-n Twin Peaks” (Marius Florea). „Stâlpii de electricitate” sună la fel și există „un cimitir lynchian un cimitir insolit” (Andrei Petrea). Aici visul e „bruiat de perdelele din twin peaks” (Nicoleta Șimon). Trăiește și agentul Dale Cooper care se trezește din visul „cu piticul care dansa & își freca malefic palmele” (Alin Ioan). Bob e „Piticul nebun din fiecare” (Răzvan Țupa), căci „fiecare am fost la un moment dat laura palmer/ sau audrey/ horne sau chiar dale cooper” (Andrei Zbîrnea). Un poet știe cine a ucis-o pe Laura Palmer, dar e mai degrabă interesat de mitologiile citadine urzite de daica Lenuța (Christian Bistriceanu). Se mai întâmplă și astfel de lucruri ciudate, „din aparatul foto am început să aud/ vocea tatălui/ îmi șoptea mesaje codate”, ca în serial (Andrei Mocuța).

„Pădurea întunecată” din titlu este o provocare în câteva texte. Intră în cutremurătoarele „Pregătiri pentru marea călătorie” a fiecăruia dintre noi care „nu e nici iluzie nici vis. e imensa putere pe care/ ți-o dă/ exercițiul răbdării” (Gheorghe Mocuța). Pădurea „doldora de iluzii” e existența cu încercări, primejdii, capcane, cu iluzia libertății, ideea e să râzi de toate, să nu pătrunzi nimic, să te bucuri că te trezești pentru o nouă zi, „acesta e farmecul zilei” (Ovidiu Baron). Pentru că odată cu dezintegrarea în atmosferă a stației spațiale MIR s-a risipit și iluzia păcii (Andrei Dósa).

Cinci poeme „apocrife” transpun realitatea incoloră, anodină, insipidă, inodoră și lipsită de libertate din epoca trecută. Așa cum a fost ea și cum numai „din când în când o să apară/ câte o versiune adevărată/ a ceea ce s-a întâmplat” (Romulus Bucur). Un cuvânt simplu ca „zaț” amintește că erai cândva „regele orașului” sorbind cafeaua de dimineață și fumând „kentanul/ dosit printre cutiile de condimente”. Cristian Vicol ne reamintește și de trecerea dureroasă a timpului: „Cronos, cu mintea rătăcită,/ o devorează pe cea mai iubită dintre fiicele sale” și „glasul mnemozinei țăcăne ca o mașină de scris”. Salvarea:

1-2. Micul cămin, nu degeaba e invocată Hestia, zeița căminului și a focului sfânt și convingerea că poteca vieții continuă și dincolo, duce la infinit ca râul Lethe. (Cristian Vicol)

3. Amintirea și rațiunea: „Singurul, creierul tău,/ Cel mai potrivit prieten/ Când toate rețelele pică”. (Savu Popa)

4. Tandrețea/dragostea: „gândește-te la cineva care știi că negreșit/ te-ar lua în brațe/ așa cum/ nu ar putea-o face nimeni altcineva”. (Andrei Mocuța)

5. Iertarea: să-ți ceri iertare și să ierți (din poeziile de dragoste semnate de Cosmin Perța).

Mi-am zis că nu fac analiză pe text. Am mai făcut, pe ici, pe colo. Am păstrat în minte fragmente de care n-o să mă despart ușor: „Priveam în jurul meu. Un Twin Peaks în care blocurile, fermele, fabricile, cereau o pungă de plastic în care să se așeze un cadavru”(Constantin Buduleci); „eram ciutura cu lanțul rupt scăpată în fântână de o mână neîndemânatică” (Gheorghe Mocuța); „viața toată e o autopsie pe viu în vis” (Ionuț Cheran); „din când în când moartea trece pe lângă tine cu o pălărie de paie” (Oana Cătălina Ninu); „sirena de ceață îți strigă numele” (Anastasia Coste); „O nicovală pe marginea căreia să ne ascuțim instinctele” (Ana Săndulescu); „oamenii sunt îngeri/ cu penele camuflate/ sub piele” (Alexandru Roșu) etc. etc.

Citind textele din această antologie m-am re-îndrăgostit de poezie. A câta oară? Voi da iama în librării și voi devora volume nou apărute. Nu știu încă pentru cât timp voi uita că se mai scrie și proză bună. Asta e!

„Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks”, coord. Andrei Mocuța, Tracus Arte, 2024