Vă propunem, în acest număr al Literomaniei, partea a doua a dosarului Darie Magheru, în care puteți citi articole semnate de Raul Popescu (o cronică la romanul postum „nemuritorul în solitudine și durerea”, Ed. Arania, 2005, reeditat la Ed. Eikon în 2014), Olga Lascu (sora scriitorului, care s-a îngrijit de scrierile sale postume) și Adrian Hamzea, Mihaela Malea Stroe (cu o paralelă Urmuz-Darie Magheru) și anticarul Bozz (care propune un poem antum de Darie Magheru, însoțit de o mărturisire a Olgăi Lascu, sora scriitorului). De asemenea, puteți citi un fragment din romanul „nemuritorul în solitudine și durerea” și puteți asculta emisiunea „Revista literară radio” – realizată de Georgeta Drăghici la Radio România Cultural – consacrată lui Darie Magheru, care i-a avut ca invitați pe Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editori coordonatori Literomania. (Literomania)
⁎
Despre Darie Magheru circulă multe legende prin Brașov, fiind un personaj greu de ignorat la vremea lui. Incomod, Darie nu s-a supus niciunor reguli, fie ele sociale sau politice – cu atât mai mult politice. Piesele și poemele sale, s-ar putea mira cineva, abundă în evocări istorice sau mitologice românești, însă ce le salvează, aș zice eu, este ludicul. Teatrul și poezia se contopesc de cele mai multe ori într-un tot liric, greu de separat, și poate separarea nici nu e necesară de la un punct încolo. În volumul „Poeme” (Editura pentru Literatură, 1968), spre exemplu, este inclusă și piesa „Eu, meșterul Manole”, piesă apărută separat în 1957, sub forma unei plachete ilustrate de artistul plastic C. Piliuță. Tot în volumul „Poeme” apare și „Balada împușcatului” (dacă în teatru, l-am putea plasa pe Darie alături de Blaga, în poezie, se apropie foarte mult, iată, de poeții cerchiști, mai ales de Radu Stanca), poem a cărui istorie ne-o spune sora poetului, Olga Lascu, în cartea „Aduceri aminte despre Darie Magheru” (Eikon, 2018). Citind mărturisirea Olgăi Lascu, m-a mirat curajul scriitorului de a include acest poem într-un volum, în anii 1960. Subversiv, incomod, atât ca personaj cât și ca scriitor, Darie Magheru nu s-a temut, pare-se, de consecințele actelor sale. Vă invit să citiți mai jos mărturisirea Olgăi Lascu și, de asemenea, poemul „Balada împușcatului”. (Bozz)
Prin anul 1953, când era actor la Brașov, și Melania soră medicală la secția cardiologie a Spitalului „Ilie Pintilie”, azi Maternitatea Brașov, s-a întâmplat ceva ieșit din comunul cotidian.
Mergeam cu Darie, traversând Piața Sfatului, să o luăm pe Melania de la serviciu. Fusese de noapte. Pe strada G. Barițiu, lângă restaurantul Transilvania, era pe trotuar un om mort prin împușcare în fața unei vitrine sparte. Se spunea că l-au prins furând noaptea și, somându-l, nu s-a oprit. Imediat Darie și-a dat seama că e vorba de o înscenare. Omul avea lodenul șifonat și încălțările uscate, fără pic de noroi, deși, în dimineața aceea, se scuturaseră mulți nori peste oraș. Omul fusese coborât, așadar, dintr-o mașină. Am aflat, nu prea târziu, că în mai multe orașe din țară, în aceeași dimineață, se găsiseră asemenea morți. Conducerea comunistă a scos din închisori câțiva pușcăriași de drept comun și i-a lichidat în stradă, să facă panică în oraș. Interesul era să-i sperie pe deținuții politici care nu acceptau nicicum reeducarea începută la Pitești.
Un membru al Salonului literar „Darie Magheru” ne-a confirmat, toate acestea, în anul 1990. E vorba de Petre Baicu, aflat în închisoare când s-au întâmplat cele relatate. Darie, foarte impresionat, a scris „Balada împușcatului prea blond” (în volumul „Poeme”, poemul are titlul „Balada împușcatului” – n.m).
Din volumul „Aduceri aminte despre Darie Magheru” de Olga Lascu (Eikon, 2018)
Balada împușcatului
Cum stinsă-i de mult cea din urmă țigară,
și vinul de-aramă coclește-în pahar,
ciocni-vom, prieteni, ultima oară
pentru omul prea blond împușcat pe trotuar!
Poate-o femeie, cu părul de lună,
și umeri fierbinți, îl așteaptă-n zadar…
Nu-i nimeni s-o știe, nu-i nimeni să-i spună
că omul prea blond fu-mpușcat pe trotuar!
Poate-un copil avea, drag și cuminte,
că mâinile-n moarte-a întins, parcă l-ar
fi căutat și atunci, să-l alinte,
omul prea blond, împușcat pe trotuar!
Dar soarele-n cale-i nu va-nceta,
nici curgerea vremii cu dulce și-amar!
Femeia în brațe străine-a uita
de omul prea blond, împușcat pe trotuar!
Copilul va crește cuminte și-nalt,
de tată-întrebând doar uneori, rar…
el ochi va avea tot albaștri, de smalt,
ca omul prea blond, împușcat pe trotuar!
Și zile-or descrește, și zile-or să crească,
aramă e toamna și iernile-s var –
dar nimeni din drumu-i n-o sta să gândească
la omul ce-a fost împușcat pe trotuar!
…În tâmplele noastre îngheț pune luna,
când vinul din sânge coclit e și-amar…
Ci blond va rămâne, prin vreme – într-una –
doar omul acesta,-împușcat pe trotuar!
(Din vol. „Poeme”, Editura pentru Literatură, 1968)
Scrie un comentariu