Flash fiction stories – februarie 2025: „Bărbații adevărați au primăvara buzunarele pline cu mărțișoare” de Dana Banu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Bărbații adevărați au primăvara buzunarele pline cu mărțișoare

Dana Banu

Doamna Ileana stă pe scăunel și vinde mărțișoare. Mărțișoarele sunt frumos aranjate pe o masă din tablă acoperită cu o cârpă albă pe care sunt desenate carouri roșii.

— Nu e nici 8 și tu ești deja aici cu mărțișoarele tale, Ileano!

— Primăvara nu așteaptă să vină seara, Nea Coco. Ia mai bine un hornar, îl ții în buzunar și îți merge bine la muncă toată ziua. Sau ia un trifoi cu patru foi, îți aduce noroc mai ceva ca plicul ăla mic cu scorțișoară pe care îl ții în portofel pentru că ți-a spus Geta de la 4, nevasta lui Titi, că a citit ea pe Facebook cum că scorțișoara trage banii la tine dacă o pui în portofel.

Nea Coco zâmbește. Bagă mâna în buzunar și îi dă femeii 5 lei. Nu ia niciun mărțișor. Cui să i-l dea? N-are cui. Bărbații nu poartă mărțișoare, le oferă. El nu are cui. Nea Coco se gândește la asta și parcă începe să își pară lui însuși mai puțin bărbat. Să nu ai cui da un mărțișor! Viață de câine, nu de bărbat.

Mărește pasul. Merge spre stația de autobuz cu umerii din ce în ce mai aduși înainte. Îi e frig. Își ridică gulerul hainei vechi din stofă gri.

Auzi la ea, primăvară, când afară e februarie și iarna-i încă în toi, își spune Nea Coco pufnind ursuz. Mai sunt zece zile până în martie și ea deja și-a scos mărțișoarele în fața blocului. O amărășteană.

În autobuz își dă seama că Ileana e de fapt femeie și că se înțelege tare bine cu ea. Se întâlnesc și vorbesc zilnic pe la bloc. Putea să cumpere un mărțișor și să i-l ofere, nu să îi lase bani ca unei cerșetoare. Mâine precis îi va cumpăra unul!

După ce Doamna Ileana l-a strigat pe Nea Coco să își ia mărțișorul, neprimind niciun răspuns, s-a așezat din nou pe scăunelul ei din fața blocului.

Poate bărbatul avea dreptate. E prea de dimineață și e oricum prea devreme pentru mărțișoare. Ba prea devreme, ba prea târziu! Eterna poveste a vieții tuturor!

Doamna Ileana oftează și privește lung spre cerul plumburiu de februarie. E încă tânără, nu are nici 45 de ani, dar arată gata bătrână. Ba i se pare că mereu a arătat în vârstă. De aceea nu a iubit-o nimeni, niciodată. Ce viață! Să fii femeie și să nu te iubească nimeni. Nici măcar părinții, darămite vreun bărbat!

Din bloc iese Marius, puștiul Zamfirei de la parter. Femeia nu a venit peste noapte acasă. O ștoarfă cu aere de doamnă, își spune Ileana în sinea ei. Lasă copilul singur noaptea și umblă prin baruri cu toți bețivii!

Marius e vesel. Ochii mici și strălucitori îi sclipesc de sub căciula albastră, uriașă. Căciula are un moț alb ce luminează parcă totul în jur și îl face pe băiat să semene cu un mărțișor. Strigă un ,,sărˈmââââânaaaa!!!!” prelung, care o face pe Doamna Ileana să tresară. Se privesc amândoi în ochi o secundă. Apoi încep să râdă.

Doamna Ileana îi dă lui Marius cei 5 lei primiți de la Coco. E sigură că puștiul nu are pachet pentru școală.

Marius nu îi vrea. Cere un mărțișor.

— În ce clasă ești, mă Marius?

— În a doua! strigă puștiul mândru și sigur pe el.

— Ai mâncat de dimineață? Ai pachet pentru la școală?

— N-am mâncat, daˈ mi-am făcut sandviș cu pateu, pentru mai târziu. L-am pus în ghiozdan! Seamănă cu sandvișurile celorlalți. Cât de cât. L-am învelit în hârtie din aia de flori. Uite ce frumos e!

Marius îi arată Doamnei Ileana un sandviș cu felii groase și prost tăiate, învelit într-un celofan pe care sunt desenate niște fundițe roșii. Fundițele seamănă cu niște mărțișoare.

— Beau și suc pe gratis la școală, dacă vreți să știți! Doamna îmi aduce zilnic un Tedi de zmeură. Știe că îmi place mult. Doamna mă iubește pentru că învăț bine. Vreau un mărțișor pentru ea dacă aveți cumva unul în plus. Nu am bani acum dar poate mi-l dați pe datorie. Fac rost cât de curând de bani și vi-i dau!

— Am, măi Marius, am o grămadă de mărțișoare. Oamenii nu le mai cumpără. Îmi lasă bani de parcă aș fi cerșetoare și pleacă mai departe. Cică n-au ce face cu mărțișoarele. Bărbații dau ochii peste cap când vine primăvara. Suferă de parcă le-ar tăia cineva o mână. Urăsc sărbătorile de primăvară. Hal de bărbați! Vai de capul lor! Ia banii ăștia și mai ia și un mărțișor, care vrei tu, pentru Doamna ta. Ba ia chiar două mărțișoare. Unul să fie pentru tine!

Marius acoperă cu privirea ochișorilor lui vii și inteligenți masa încărcată cu mărțișoare de toate culorile și formele. În cele din urmă, ia pentru Doamna lui un motan alb cu mustăți și coadă de sârmă. Motanul are și o tichie roșie. Două mărgeluțe de ochi ce îl fac să semene cu Marius. Băiatul nu își dă seama însă de asemănare. A luat motanul cu tichie roșie pentru că Doamna i-a arătat odată o poză pe telefon, cu motanul ei cel alb. Nu i s-a părut cine știe ce, dar măcar știe că Doamna iubește motanii. De aceea a ales mărțișorul-motan.

E foarte mulțumit. Are mărțișor, are 5 lei, are pâine cu pateu și maică-sa nu a mai apărut pe acasă de două zile. E rău când vine. Îl ceartă și îl bate mereu. Când va crește, va pleca departe de aici, în lumea cea mare. Și va cumpăra în fiecare primăvară o mulțime de mărțișoare din banii pe care îi va avea atunci!

— Mulțumesc, Doamna Ileana! Un singur mărțișor pe datorie îmi ajunge. Când voi avea bani am să cumpăr mai multe! Iau și banii, dar am să vi-i dau înapoi neapărat, așa să știți. Pe cuvântul meu de bărbat!

— Să crești mare, Marius, să ai mulți bani și multe mărțișoare în fiecare primăvară! Și nu uita, bărbații adevărați au mereu primăvara buzunarele pline cu mărțișoare.

Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970. A debutat cu poezie în anul 1984, în revista „Astra”. Este poetă, prozatoare, călătoare literară și scenaristă. De-a lungul timpului, a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate. Tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: „Poezii din țara lui Elian”, 2007; „Cântecul samovarelor”, 2011; „și lumea cinema paradis”, 2013; „Luna și Îmblânzitoarea de oameni”, 2015; „Cartea singurătății”, 2017; „Insomnii orientale”, 2023, precum și volumele de proză: „Orașul părăsit”, 2000; „Ferestre”, 2021; „O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri”, 2022; „Lumea exotică a Salmei Metivet”, 2024.