Flash fiction stories – iulie 2025: „Granit” de Emilia Grecu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Granit

Emilia Grecu

În mânăstire, fumatul este strict interzis. Așa scria, cu litere aproape șterse, pe o plăcuță agățată de poarta de la intrare.

Am trecut pe lângă un grup de pelerini zgomotoși, cu gândul să ajung cât mai repede la magazinul de obiecte bisericești. Era aglomerație, m-am așezat la coadă. Când mi-a venit rândul, am cerut două lumânări. Apoi am întrebat unde e cimitirul.

-Aveți pe cineva la noi? m-a întrebat maica de după tejghea.

Am încuviințat din cap.

-Cum o cheamă?

I-am spus numele lui din buletin, deși îmi venea să spun simplu: Tio. Maica m-a privit o clipă cu un aer întrebător. Părea că vrea să adauge ceva, dar a dat din mână, scurt, ca și cum ar fi alungat un gând. Apoi mi-a arătat drumul spre cimitir.

Pe alee mi-am dat seama că uitasem chibriturile. M-am întors, dar maica m-a îndemnat să merg mai departe, convinsă că voi găsi o lumină pe undeva, între morminte.

La intrarea în cimitir, m-a întâmpinat un motan roșcat. M-a condus printre pietrele funerare aliniate pe alei pietruite. În cele din urmă, am găsit mormântul: o placă din granit cenușiu, cu o cruce orientată spre biserică. Chipul lui Tio strălucea în fotografia gravată în granitul încălzit de soare.

Din Tio, cel care mă condusese la aeroport în urmă cu doi ani, nu mai rămăsese decât o imagine pe o piatră. Un portret alb-negru, din tinerețe: cămașă descheiată, sacou, zâmbet ușor ironic. Una dintre puținele fotografii, păstrate de bunica, pe peretele din camera bună.

Aici, chipul lui părea altfel. Mai îndepărtat. Mai străin.

Am stat o vreme lângă mormânt, încercând să mi-l imaginez venind, ca altădată, să mă îmbrățișeze, să mă întrebe ce mai fac. Apoi să scoată o țigară din buzunar, să o aprindă cu acel gest rapid, sigur, doar de el știut.

Mai încolo, o femeie îmbrăcată într-o rochie lungă, neagră, îngrijea un mormânt. M-am apropiat.

-Dumnezeu să-i ierte, am spus în șoaptă.

-Să ne ierte pe toți, cât o putea și El, a răspuns, așezând un ghiveci cu tufănele vișinii.

-Iertați-mă că vă deranjez. Aveți cumva o cutie de chibrituri? am întrebat, privind spre candelele care pâlpâiau lângă mormânt.

Femeia mi-a întins o brichetă argintie. Când i-am spus că i-o aduc imediat înapoi, a dat din cap și-a zis:

-Păstreaz-o.

Am aprins lumânările și le-am așezat în felinarul de la baza crucii. M-am uitat din nou la fotografie: privire fixată spre obiectiv, mâna dreaptă adusă spre bărbie. Între degetul mijlociu și cel arătător – un spațiu gol. Cenușiu.

Lipsea ceva. În fotografia de acasă, Tio ținea o țigară, care îi fumega între degete, o prelungire firească a mâinii lui. Aici, mâna era întinsă, dar goală, de parcă plecase din lumea asta cerând foc pentru o ultimă țigară.

Am vrut să spun o rugăciune pentru Tio, dar mintea parcă mi-o luase razna. Mă întrebam cum de a dispărut țigara din fotografie. Și cum ar fi reacționat Tio dacă s-ar fi văzut așa. Cel mai probabil, și-ar fi scos alta din buzunar și-ar fi zis:

-Nu-i nimic. Mai aprind încă una.

Înainte să plec, am lăsat bricheta jos, lângă cruce. Cine știe, poate o va folosi cineva.

Emilia Grecu a absolvit Facultatea de Litere în 2005, specializarea Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității din București. A început să scrie proză scurtă după ce a urmat câteva ateliere de scriere creativă, organizate de „Revista de Povestiri”. A fost publicată cu proze scurte în „Revista de Povestiri”, LiterNautica, Literomania și „Viața Medicală” – rubrica „Doza de ficțiune”. Și-a descoperit pasiunea pentru scris în liceu, pe când frecventa cenaclul literar „Zburătorul” de la Onești, coordonat atunci de scriitorul Gheorghe Izbășescu.