Apele destinului

„Pietrele de pe fundul râului
parcă se mișcă;
apă limpede.”

(Natsume Soseki)

Romanul lui Sawako Ariyoshi, „Râul destinelor”, începe exact când veacul al XIX-lea e gata să se încheie. Iar primele pagini ale cărții sunt întru totul reprezentative pentru ceea ce urmează, aici fiind descrise două personaje feminine care vor marca bună parte din roman – și care determină, fie și indirect, întâmplările esențiale care vor avea loc în familiile lor. Astfel, bunica Toyono Kimoto o pregătește pe Hana, nepoata ei, de ceremonia căsătoriei cu Keisaku. Iar înainte ca tânăra abia trecută de douăzeci de ani să pornească spre noua ei casă, la familia Matani, în josul râului Ki din regiunea Kansai, cele două, bunică și nepoată, merg la templu pentru a petrece singure câteva momente. Nu neapărat pentru că Toyono, cea care i-a ținut loc de mamă, ar avea ceva special să-i spună fetei, ci pentru că, deși nu e dispusă să arate, bunica ar vrea să mai amâne momentul despărțirii fie și numai cu răstimpul necesar unei vizite de reculegere la templu.

Într-un fel, primele pagini din „Râul destinelor” (1959) fixează tonul pe care îl va avea întregul roman și evidențiază importanța personajelor feminine pentru acest text, ca, de altfel, pentru întreaga creație a lui Sawako Ariyoshi, considerată una dintre cele mai importante voci ale prozei nipone a secolului XX și chiar, de către unii exegeți, o veritabilă Simone de Beauvoir japoneză. O mențiune cu totul specială trebuie făcută cu privire la versiunea românească a acestei cărți (apărută de curând la Editura Humanitas Fiction, Colecția „Raftul Denisei”), semnată de Angela Hondru, marea traducătoare din literatura japoneză, cea care, de-a lungul anilor, a dăruit publicului cititor de la noi atâtea și atâtea capodopere ale literaturii din Arhipelag, de la „Povestea lui Genji” la mari creații ale lui Yasushi Inoue, Yukio Mishima, Haruki Murakami sau Fumiko Enchi, ca să ne oprim doar la aceste nume.

Excelent roman de familie – unic în literatura niponă a vremii prin perspectiva feminină, Râul destinelor este, în egală măsură, o remarcabilă frescă socială a primei jumătăți a veacului trecut în Arhipelag. Anii trec, asemenea curgerii apelor râului Ki, cel care însoțește în mod constant viețile și marile decizii ale tuturor personajelor cărții, iar Japonia trece și ea de la rigidele reguli de comportament și ceremonialuri stricte la un mod de viață pus sub semnul ritmurilor și valorilor occidentale, mai cu seamă în anii care urmează celui de-al Doilea Război Mondial.

Râul Ki, având un curs nu foarte lung, dar rămânând impresionant la tot pasul în curgerea sa până la vărsarea în mare, la sud de Osaka, străbate exact acele ținuturi care au fost legate de-a lungul veacurilor de însăși esența tradiției japoneze. Și, străbătând regiunea, trece printre munți și văi, hrănește câmpurile de orez și e martorul suferințelor și bucuriilor oamenilor care trăiesc pe malurile sale. Suficient de puternic pentru a amenința, atunci când apele i se umflă, primăvara, orice i-ar sta în cale, dar și molcom și blând, atunci când vremea e bună și senină, pentru a purta impozantele ambarcațiuni din procesiunile nupțiale, râul Ki stăpânește, în felul său, viețile oamenilor din apropierea sa. Dar tot el conferă o forță aparte celor de aici, mai ales femeilor din romanul lui Ariyoshi, atât de apropiate, simbolic vorbind, de cursul acesta de apă. Iar asta se vede de la bun început, încă din momentele ce premerg nunta frumoasei Hana.

Tânăra mireasă va călători pe râu în jos, într-o procesiune impresionantă și plină de eleganță, spre noua sa familie. Aparent, o fată delicată și supusă, gata să dea ascultate celor din familia Matani, Hana se va dovedi a fi, în realitate, asemenea râului Ki – o prezență doar la prima vedere liniștită, dar în realitate o forță de nestăvilit, care va influența profund cursul vieții celor din jur, iar acest lucru se va dovedi adevărat atât în cazul soțului său, cât și al celor din generațiile următoare ale familiei. Familie care va fi urmărită în linia sa feminină, dovadă a profundei convingeri a autoarei că, indiferent de cât de importante pot părea (sau, uneori, pot chiar fi…) acțiunile sau alegerile bărbaților, acestea sunt întotdeauna determinate de femeile care, chiar fără să fie văzute ori (re)cunoscute de ceilalți, decid ceea ce contează cu adevărat. Iar asta e valabil mai cu seamă în cazul Hanei, cea care dă impresia că se va integra repede și perfect în familia soțului, acceptând autoritatea soacrei și schimbările de dispoziție ale cumnatului său (ori opoziția mai mult sau mai puțin fățișă a acestuia…) fără să crâcnească. Numai că, dedesubtul aparențelor se ascunde o femeie cu o voință de nezdruncinat, care îl va determina pe soțul ei să facă toate alegerile importante, îi va influența cariera politică și va ajunge să fie cea mai de seamă figură a casei. Desigur, nimic din toate acestea nu se întâmplă peste noapte, ci e nevoie de timp și de răbdare, de ani de zile, schimbarea ierarhiei devenind evidentă abia după nașterea fiului și mai ales a fiicei sale, Fumio.

Iar dacă prima parte a romanului este construită în jurul Hanei, a doua o va avea ca protagonistă pe Fumio, pentru ca cea de-a treia (și ultima) să fie centrată pe Hanako, fiica lui Fumio. Acoperind, din punct de vedere temporal, ceva mai mult de o jumătate de veac, „Râul destinelor” prezintă viața acestor trei femei din familia Matani de la intrarea în noul secol și până după cel de-al Doilea Război Mondial. Epocă de profunde transformări atât în plan politico-economic și social, cât și în plan cultural, primele decenii ale secolului XX reprezintă momentul culminant al procesului de modernizare a Japoniei (inițiat odată cu începuturile Epocii Meiji, în anul 1868, când a început așa numită „eră a porților deschise”), petrecut rapid și printr-o accentuată ardere a etapelor – aspecte ale acestuia fiind abordate în toate marile romane ale scriitorilor niponi, de la Yasunari Kawabata sau Yukio Mishima, la Osamu Dazai. În această orientare se înscrie și Sawako Ariyoshi, însă ea se individualizează prin perspectiva feminină pe care o adoptă și pe care o regăsim în cele mai reușite romane ale sale, precum „Soția doctorului” sau „Parfum de curteazană”, dar care e, poate, mai clar evidențiată tocmai în „Râul destinelor”. Căci, aici, în familia Matani, prin intermediul acestor personaje feminine (mamă, fiică și nepoată – Hana, Fumio și Hanako) cititorul va putea înțelege mai bine toate contradicțiile și tensiunile determinate de rapida abandonare a unora dintre obiceiurile tradiționale în Japonia în favoarea unui mod de viață occidental. Dovadă atitudinea lui Fumio, care vrea să se emancipeze, considerând demodate toate vechile norme și reguli de comportament și respingând fățiș majoritatea alegerilor mamei sale. Hotărâtă, mereu activă și, uneori, parcă prea plină de energie pentru familia sa (dar și pentru Japonia acelor timpuri…) Fumio, feminista declarată a neamului ei, vrea să studieze, să plece de acasă, să trăiască altfel și să fie liberă să aleagă singură totul, decisă să se rupă de tot ce însemană tradiție și situându-se la polul opus față de existența plictisitoare din punctul ei de vedere a mamei sale, cu care nu o dată intră în conflict. Numai că, în mod ironic (însă deloc paradoxal…), generația următoare, mai precis propria fiică a lui Fumio, Hanako, se va arăta interesată de modul de viață tradițional nipon și se va apropia tocmai de bunica Hana.

Excelent roman de familie – unic în literatura niponă a vremii prin perspectiva feminină, „Râul destinelor” este, în egală măsură, o remarcabilă frescă socială a primei jumătăți a veacului trecut în Arhipelag. Anii trec, asemenea curgerii apelor râului Ki, cel care însoțește în mod constant viețile și marile decizii ale tuturor personajelor cărții, iar Japonia trece și ea de la rigidele reguli de comportament și ceremonialuri stricte la un mod de viață pus sub semnul ritmurilor și valorilor occidentale, mai cu seamă în anii care urmează celui de-al Doilea Război Mondial. În fundal, politica niponă se transformă, la rândul său, de la marea confruntare cu Rusia care marcase începutul secolului la amenințarea militarismului și a conflagrației mondiale care vor lăsa urme de neșters pe chipul țării și al lumii întregi. Însă Ariyoshi e întotdeauna mult mai interesată nu atât de marile evenimente istorice, cât de efectele pe care acestea le au asupra femeilor Matani, silite să se adapteze, să accepte schimbări (chiar și atunci când afirmă că refuză cu obstinație schimbarea…) și să reușească să treacă prin viață în ritmul lor, asemenea râului Ki, care pare a le ghida, în plan simbolic, pașii.

De altfel romanul poate și trebuie interpretat și la nivel simbolic, câtă vreme încă de la început se evidențiază, prin vocea bunicii Toyono, importanța legăturii cu râul Ki. Căci, deși primise mai multe cereri de căsătorie pentru frumoasa ei nepoată (unele dintre ele poate chiar mai bune!), bunica decide că fata îl va alege pe tânărul Matani, deoarece pentru a ajunge la casa lui (viitoarea ei casă), Hana va călători în josul râului, nu împotriva cursului său, acolo unde era situată reședința celuilalt pretendent: „Râul Ki curge de la răsărit la apus. […] Viitoarele mirese care locuiesc de-a lungul râului Ki nu au voie să plece în amonte.” În plus, chiar dacă uneori acțiunile bărbaților par a conta, ei fiind cei care pleacă de acasă încercând să se afirme în politică ori în afaceri, tot femeile sunt cele mai importante, doar ele inspirându-i, influențându-i, iar uneori chiar împingându-i de la spate pe soții ori pe copiii lor să facă anumite lucruri (dar știind, desigur, cum să le dea impresia că au acționat întotdeauna din proprie inițiativă!). Și chiar dacă, la prima vedere, Hana și Fumio dau senzația că sunt fundamental diferite, le unesc până la identificare ambiția și eforturile pe care le depun pentru a-și ajuta soții să aibă succes. La polul opus se situează fiul cel mare al Hanei, Seichiro, care se mulțumește să ducă o viață comodă și îndestulată, dar care e complet lipsit de ambiția care le marchează pe mama și pe sora lui… Tocmai de aceea, punctul forte al romanului este evidențierea legăturilor profunde, fie ele și complicate, între personajele feminine, între mamă și fiică, bunică și nepoată, de-a lungul anilor, totul fiind prezentat cu o pasiune extraordinară pentru detalii și asemenea curgerii continue a râului Ki, veritabil râu al destinelor și al destinului Japoniei înseși.

Cumva, râul acesta e marea constantă într-un univers uman supus schimbărilor de tot felul, iar el oglindește toate speranțele, temerile ori îndoielile femeilor Matani care își duc viața mereu alături de el. Cartea devine, așadar, și un remarcabil roman de atmosferă, caz aparte în contextul literaturii nipone feminine a veacului trecut, dar și al creației lui Ariyoshi. Iar râul Ki devine, la rândul său, martorul tăcut al tuturor marilor evenimente istorice, dar și al evenimentelor personale din viața acestor trei femei, însă și elementul care le dă curajul de a face față tuturor situațiilor dificile cu care se confruntă – de a curge prin viață odată cu ele, nu împotriva destinului și a cursului apei, ci mereu alături de ea…

Sawako Ariyoshi, „Râul destinelor”, traducere şi note de Angela Hondru, București, Editura Humanitas Fiction, 2024