Poeme de Vladimir Maiakovski

Vă invităm să citiți câteva poeme din antologia „Singur în mulțime” de Vladimir Maiakovski, în curs de apariție la Editura Tracus Arte (traducere din limba rusă, cronologie, prefață, selecţie şi note de Camelia Dinu).

„Astăzi este mai bine ca Maiakovski să fie lăsat în pace. Pentru că totul despre el este ştiut, pentru că nimic despre el nu este clar.”

Iuri Karabcievski

„Îmi place enorm poezia timpurie a lui Maiakovski. Pe fundalul bufoneriilor din acea perioadă, gravitatea ei apăsătoare, ameninţătoare, tânguitoare era complet neobişnuită. A fost o poezie modelată cu măiestrie, orgolioasă, demonică şi în acelaşi timp complet condamnată, muribundă, care cerea ajutor.”

Boris Pasternak

„Maiakovski și-a ales singur sfâșierea, a trăit-o cu bună știință, a vrut să fie poet, dar și agitator al mulțimilor, a crezut că limitele dintre propagandă și poezie pot fi șterse, a încercat să le șteargă. Nu și-a putut pune între paranteze sensibilitatea debordantă, excesivă, dar în același timp a luat în serios toate cerințele instanței exterioare.”

Gheorghe Crăciun

*

Iadul nesfârșit al orașului

Iadul nesfârșit al orașului e spart de ferestre
în minuscule iaduri, ce-nghit lumi.
Diavoli roșcați, mașinile s-au cabrat,
direct în ureche împroșcând claxoane.

Și acolo, sub reclama cu scrumbie de Kerci
un bătrân prăvălit își căuta-n neștire ochelarii,
și izbucni în plâns când în bulboana amurgului
un tramvai care gonea își ridică pupilele spre el.

În hăurile zgârie-norilor, unde ardea metalul
și fierul trenurilor îngrămădea spărturi,
a țipat un aeroplan și s-a prăvălit
în umoarea scursă din ochiul rănit al soarelui.

Și tot atunci, șifonând plapuma felinarelor,
noaptea se istovi de atâta iubit, nerușinată și beată,
și departe de aștrii străzilor, șontâcăia pe undeva
luna fleșcăită, de care nimeni nu mai avea nevoie.

1913

*

Ei nu pricep nimic

Am intrat la frizer și i-am spus liniștit:
„Fiți drăguț, pieptănați-mi urechile!”.
Netedul frizer a devenit brusc țepos,
ca o pară fața i s-a alungit.
„Nebunule!
Roșcatule!”,
se năpustiră cuvintele.
Ocara se vânzolea din chițăit în chițăit,
și în-de-luuuung
chicotea capul cuiva,
smucindu-se din mulțime ca o ridiche bătrână.

1913

Sunt poet. Asta mă și face interesant. Despre asta și scriu. Despre restul, numai dacă se rânduiește în cuvinte.

Maiakovski, Eu însumi

Luați de-aici!

Peste o oră, ieșind de aici pe-o străduță curată
se va prelinge din fiecare om grăsimea puhavă,
pe când eu v-am deschis atâtea cutiuțe de versuri,
eu, risipitor și cheltuitor al cuvintelor fără de preț.

Iată-te, bărbate, ai varză-n mustață
dintr-o neterminată, nemâncată ciorbă de varză;
iată-te, femeie, spoiala ta e groasă,
și te uiți ca o stridie din scoica obiectelor.

Cu toții pe fluturele inimii de poet
vă veți îngrămădi, jegoși, în galoși și fără galoși.
Gloata jiganie se va freca,
zburlindu‑și piciorușele, un păduche cu mii de capete.

Și dacă astăzi eu, necioplitul hun,
schimonoseli în fața voastră n-am chef să fac – atunci iată,
voi râde și voi scuipa bucuros,
vă voi scuipa în față viguros
eu, risipitor și cheltuitor al cuvintelor fără de preț.

1913

*

Vouă!

Vouă, care o țineți din orgie-n orgie,
care aveți o baie și calde closete!
Nu vi-i rușine să aflați din coloanele de gazete
numele propuse pentru „Sfântul Gheorghe”?!1

Știți oare, mediocrități ce sunteți, așa mulți,
care vă gândiți cum să vă tot îmbuibați,
că o bombă retează poate chiar acum, bietul,
picioarele lui Petrov, locotenentul?…

Dacă el, dus la măcel,
v-ar vedea deodată, rănit,
cum vă lingeți de la chiftele buzele slinos
și din Severianin
fredonați libidinos!

Pentru voi, mari iubitori de dame și taifas,
să-mi dau eu viața-n dar?!
Mai degrabă aș servi curvele la bar
cu sirop de ananas!

1915