Batia
1.
Silențium-ul satului
Timpul este elastic dacă ești îndrăgostit
Ca o gumă de mestecat
Și obrajii se-nroșesc când îi săruți sub pod
Sau în curtea bisericii
Există un pârâu lângă casa bunicilor
Călătoresc gunoaie
Părți refuzate ale interioarelor
docile
Mestecate de dinții orașului arhivat
Fericirea e un punct alb în albia cu spumă
Mâinile o frământă în căutarea
Perspectivei nepăsării
Când asculți razele cocoșului-soare blazat
Dimineața copleșită de lumina bună a păsărilor și câinilor
Pietrișul pierdut în porii bătăturii
Căruțele rătăcite cu oameni
Sub strălucirea sorbită de sufletele lacome din iarba-naltă
Nu sunt decât gândaci de mai.
2.
Rufele transparente petrecute de lumina cu clești
Uluca putrezită
Scara de lemn a pătulului
Tabloul cu păsări țesute în roșu/alb/maro/albastru
Privindu-mă iscoditor înainte să dorm
Ilinca/ batic și jerseu/ ca un monolit în timp
Suntem oamenii care ne-au crescut.
Liniștea intrinsecă
A preoților
Rujați în fața lemnului ros de termitele subconștientului. Ferestrele intoxicate de lumina
Felinarelor fărâmițate de singurătate. Iubita mea doarme în
Brațele unui militar și, poate, e mai fericită decât în brațele mele. Sunt liniștit. Un proiectil mi-a
Despărțit oboseala de trup. Relicvă ritualică.
Aerul poartă ca o fată borțoasă, particule de funingine și mă gândesc cum se confecționează cerneala-n Japonia.
Noi am rămas mutilați. Războiul nu e al oamenilor de rând.
Siluetele se-ncolăcesc în vuietul artileriei,
Iubirea rămâne proaspătă. Și foamea.
Scrie un comentariu