Boony & Erszebet

Boony are douăzeci şi şapte de ani, e necăsătorită, părul roşu, optzeci şi şapte de kilograme, haine sport, umbrelă roşie, bluză largă roşie, domnişoară fără prea mari speranţe.

Prietena ei Erszebet e o doamnă bine de treizeci şi opt de ani, are soţ, n-are copii, sacou elegant, şaizeci şi trei de kilograme, ţinută de fostă sportivă de performanţă.

Erszebet a fost Miss ASE, a ajuns contabilă la cele două magazine second-hand din Baia-Sprie. Are biroul peste drum de barul Le Monde. Fostele colege de facultate de la finanţe o cheamă la sesiuni de shopping în Bucureşti, o dată pe lună. Erszebet lasă contabilitatea, îşi cumpără bilet de avion și pleacă, lipseşte două zile de la întîlnirile cu Boony. O mie de lei costă deplasarea şi o sută de lei fiecare bluză. Erszebet cumpără doar haine de firmă: Lee Cooper. Soţul ei nu zice nimic. Erszebet povesteşte cu fostele ASE-iste, cele care au divorţat sînt scîrbite de viaţă, cele nedivorțate încă sînt nefericite. De la Bucureşti, Erszebet îşi cumpără bluze şi abia aşteaptă să ajungă iar pe terasa de la bar. După fiecare întîlnire cu Boony, Erszebet e fericită, din pricină, ori mai degrabă grație faptului că Boony e nefericită.

În fiecare dimineaţă, barul cu terasă Le Monde din Baia-Sprie se deschide la ora nouă. Erszebet soseşte prima. Se aşază la o masă de unde vede podul de peste Săsar şi pădurea de foioase care urcă pînă pe Dealul Minei. După un sfert de ceas apare şi Boony. Cele două îşi beau cafeaua împreună. Între orele nouă şi un sfert şi zece.

În douăzeci şi doi septembrie, anul două mii cincisprezece, de dimineaţă, Erszebet a apărut la ora nouă pe terasă şi a rămas uimită că Boony sosise deja. Boony părea nedormită, era ciufulită şi avea ochii plînşi.

Boony: Bună dimineaţa, Erszebet.

Erszebet (uimită): ‘Neaţa bună, Boony. S-a întîmplat ceva?

Boony: Am vrut să am cîteva minute în care să mă gîndesc la bunica. De aceea am venit la ora nouă. Mi se întîmplă uneori. A fost singura din familie care m-a iubit, Erszebet. Trebuia s-o duc la spital. Acum doi ani. Cu o seară înainte, însă, a luat-o ambulanţa, am stat zece zile cu ea. Avea dureri cumplite. De ce? A fost o femeie bună. Mi-a zis să chem un preot. Am sunat la episcopie şi au trimis unu’ tinerel. Tare greu a fost, a plîns şi ea, am plîns şi eu, n-am mai văzut-o pe bunica plîngînd niciodată.

Erszebet: Era înfiorată, Boony?

Boony: I-am spus să se roage şi se ruga într-una, îşi cerea moartea, zi-noapte. S-a dus într-o dimineaţă, am văzut-o luptînd, îmi cerea să-i mişc picioarele că-i amorţeau.

Erszebet: Exact aşa a fost şi la mine, Boony. Bunica nu mai avea nimic de așteptat de la nimeni. Mi-a spus: „Erszebet, să trăieşti pentru tine, aşteptările rănesc”.

Boony: Și mie mi-a zis: „Boony, înainte să mori, fă-ți de cap cît poți”. Epuizată l-a aşteptat pe unchiul din Austria, fiul ei. A venit, și ea după o oră a și plecat. Eu i-am ţinut lumînarea la cap în WC-ul de la spital.

Erszebet: „Înainte să vorbeşti, Erszebet, ascultă”, aşa mi-a zis.

Boony: Preotul spunea o rugăciune. În nopţile acelea am tot visat-o. Zicea că nu vrea să plece, mă tot strîngea în braţe, mă trezeam simţindu-i strînsoarea. Zicea că nu ştie încotro merge. A căzut şi draperia.

Erszebet: În ultimele ei ceasuri auzea moartea cîntînd. Ea singură o auzea, eu nimic. „Văd un negru nemaivăzut, Erszebet, şi un loc înverzit”, îmi zicea.

Boony: Păcat că n-ai cunoscut-o. A fost o femeie formidabilă. Memorabilă, i se potriveşte mai bine. Era ca un străjer, un supravieţuitor, şi ar fi făcut orice pentru familia ei.

Erszebet: Absolut orice, Boony.

Boony: Mi-aş dori să-mi spună într-un vis că e bine, că şi-a găsit locul, că nu-i mai e frică unde va ajunge. Nu ştiu de ce nu-mi spune asta. Poate că nu e chiar într-un astfel de loc, sau poate că nu pot primi eu o asemenea informaţie.

Erszebet: Mie mi-a spus ultimele cuvinte bunica, Boony: „Sînt mereu fericită, ştii de ce?”, şi s-a dus, n-a mai apucat să-mi spună motivul.

Boony: Păcat. Poate m-ar fi ajutat şi pe mine. Dacă apuca… Gata, Erszebet, am terminat cu gîndurile.

Erszebet: Dar îţi pică greu ca persoană, la suflet, mai ales dacă ai ţinut la acea bunică.

Boony: Doare, aşa e. Eşti inteligentă şi cu caracter, Erszebet.

Erszebet: Mama mea şi bunica mea sînt de la ţară.

Boony: Persoanele negative, însă, trebuie ignorate, eu aşa fac, nu bag în seamă oamenii fără caracter.

Erszebet: Şi nici fără bun simţ.

Boony: Nu trebuie băgaţi în seamă.

Erszebet: Aşa e, Boony.

Boony: Sportu-i bun şi ciufuleala la fel, acum sînt ciufulită. Păcat totuși că sînt şi grasă. Într-o zi l-am văzut din nou pe tînărul preot frumos, Erszebet, era aici pe terasă. Eu coboram cu părul roşu… aveam aşa o stare… tînărul frumos… dar m-am oprit… omul frumos, bun şi tînăr, e mereu lovit… n-am riscat.

Erszebet: În zilele astea fiecare face ce poate.

Boony: Exact, luptă pentru supravieţuire. Absolut nimic n-am pierdut, absolut, doamnă, sînt o femeie tratată ca o cîrpă de acel om care este o brută şi vorbeşte urît şi cu cuvinte josnice, e semn că acel om dă dovadă de prostie?

Erszebet: Sînt oameni şi oameni, Boony.

Boony: Nu se poate numi om, are un caracter fără scrupule, un frustrat… toate i le va întoarce Cel de Sus.

Erszebet: Din păcate, tot om se cheamă și ăsta.

Boony: În sfîrşit, n-are rost să mă macin, să-mi consum neuronii pentru o asemenea brută bipedă.

Erszebet: Corect.

Boony: Care dă dovadă de aşa ceva, care m-a jignit într-un hal fără de hal.

Erszebet: Sînt şi energii negative?

Boony: M-a şi scuipat.

Erszebet: E clar, un aşa caracter nu se mai poate repara.

Boony: Atîta poate, Erszebet, mi-a picat foarte greu, că am nervi. Dar, în fine, nu faci aşa ceva, nu ataci, că el e în dezacord, cuvintele pe care mi le-a adresat sînt inutile şi negative. Nu eu, el este un monstru gras.

Erszebet: La patruzeci de ani e o mare ruşine aşa un comportament.

Boony: „Ai experienţă de viaţă şi un astfel de comportament neruşinat.” I-am dat două pălmi, aşa m-a enervat. Am strigat la el: „Uite, ia de aici că meriţi, să mă ţii minte”. O mai am şi pe cumnata aia care-mi poartă de griji. E problema ei. Eu n-am ce invidia. Zice că n-o suport că are doi copii şi-i măritată şi nu-i nici grasă. În primul rînd, eu n-am grijile ei. L-am iubit, chiar dacă e o brută, am ce îmbrăca, am unde sta, am ce mînca. Nu ştiu ce să invidiez.

Erszebet: Nici eu n-o înţeleg, Boony.

Boony: Şi mai stă şi cu nasul pe sus, nu salută, dă dovadă de prostie.

Erszebet: Interesant, Boony. Ce viitor are un tînăr frumos, bun şi preot? În zilele de astăzi nici unul. Eu sînt măritată şi ştiu ce vorbesc.

Boony: Nu mă grăbesc. N-are nici un viitor. Sînt tînără şi femeile deştepte şi tinere nu fac pasul măritişului, ahahahah!

Erszebet: E foarte greu să găseşti înţelegere din partea cuiva.

Boony: Astăzi aşa-i. Lumea s-a stricat rău, Erszebet.

Erszebet: Exact, cum ziceai tu, e doar lupta pentru supravieţuire.

Boony: În floare sînt bandiţii, noi, muncitoarele de rînd, sclavele. Bani mai sînt dar ei îi învîrt.

Erszebet: Vine o zi cînd va răsări şi soarele.

Boony: Normal că i-am tras două pălmi, mi-au cedat nervii: că de ce l-am lovit? Dacă a vorbit aşa urît, ce să fac? Să stau şi să-l ascult? M-am repezit la el şi pac-pac!

Erszebet: Cîinii sînt totuşi mereu optimişti.

Boony: Sigur, de acolo le și vine energia asta pozitivă. Din optimism.

Erszebet: Aşa ar trebui să fim şi noi, femeile. Optimiste!

Boony: Ca şi cîinii, Erszebet?

Erszebet: Exact.

Boony: Pe cîinele meu îl cheamă Bucsi. Şi cînd e cu mine îmi dă energie pozitivă, e mădărit şi foarte inteligent.

Erszebet: Primeşte de mîncare și de alții?

Boony: Mereu, şi la biserică mă însoţeşte.

Erszebet: Poate era pierdut, abandonat, dar a avut baftă.

Boony: Stăpîneşti puterea cuvîntului. Aşa a fost. L-am găsit pe stradă. Are cam opt ani, mi-a zis veterinarul, şapte sau opt. Și deşteptăciunea în privire. Bucsi e cîinele meu, cel mai bun prieten. El doar latră. Cuvintele ucid.

Erszebet: Important e să ai cuvîntul blînd.

Boony: Da. Eşti inteligentă şi cu caracter. Am învăţat să ignor. Sînt bine aşa. Haaa!

Erszebet: Şi sportul e bun.

Boony: Sînt grasă deşi fac sport. Ţara e bogată şi frumoasă dar o conduc niște escroci.

Erszebet: Plouă pe terasă. Noroc cu umbrelele. Ne apără.

Boony: Aş fi vrut să merg la piaţă, în tîrgul de legume. Mi-ai dat sfaturi ca-ntotdeauna şi vorbe bune, blînde, m-ai încurajat. Prietenul meu n-are casă-masă, eu am umblat după el. El n-a umblat după mine. Ca un cîine dingo m-am ţinut după el. Zicea: „Lasă-mă-n pace, Boony, că eşti prea grasă”. Fiind o romantică şi o sensibilă, m-am îndrăgostit, și nu l-am lăsat.

Erszebet: Cu siguranţă. Numai aşa poţi suporta. Accepţi stoic.

Boony: Exact, ca o oarbă, slută şi mută. Crezi că mă cheamă cumnata la masă, ca să fim o familie, cum zicea bunica?! Pentru mine nu se găseşte nici măcar o farfurie la ei în bucătărie. Nimic. Nu mă sună. Nu mă caută. Dată la o parte. Sau poate sînt turcă şi nu înţeleg că nu mă vrea în viaţa ei.

Erszebet: Asta chiar că doare.

Boony: O face intenţionat şi cînd sînt la ei acasă. Poate mă ajuţi, îmi dai un sfat. Psihic mă simt terminată. Nu-i în regulă, sau poate normal, aşa ceva?! Nu sînt obiectul lui să mă ia în posesie numai cînd are pofte, aşa ceva nu mai accept. E inuman. Încerc să fiu puternică dar să faci dragoste şi apoi să te facă cu ou și cu oțet! Pur şi simplu rece, răutăcios… în loc să mă pupe, să mă aprecieze, să mă întîmpine cu căldură, mă înjură, zice că-s dezgustătoare, că-s un zero barat. Cine se crede, Alende Gheorghe? Mereu am iertat, nu treceau cinci minute şi eram la picioarele lui ca şi căţeaua după… Am suflet mare.

Erszebet: O să încerc să te ajut, Boony. Cei de sus se simt bine, cei de jos, vai de mama lor.

Boony: Mulţumesc mult, o să-mi văd numai de viaţa mea. La nimeni nu-i e scris pe frunte nimic. Cum ajunge şi unde. Nimeni nu ştie ce va fi de capul omului. Gata, o să stau în apartamentul meu, îmi văd de-ale mele, dacă lor nu le convine, eu una nu-i mai caut. De cîte ori mă vede în piaţă se strîmbă urît, nu ca o cumnată care-i în aceeaşi familie. Nu-i place nici de prietenul meu. Nu sînt eu vinovată că mama m-a făcut grasă.

Erszebet: E cald. Nu mai plouă. Lumea devine certăreaţă.

Boony: Cumnata îmi zice să-mi las prietenul, că-i fără viitor şi va ajunge boschetar.

Erszebet: Tu ai atîtea daruri, Boony. Dumnezeu ţi-a dat multe de îndurat.

Boony: Aşa este, deosebite cuvinte, te iubesc, Erszebet. Eşti diferită, te simt şi mă bucur pentru asta. Da. Bine că am şi prietenul ăsta. Decît nici unul. Nu-i rău. Sper să mă înțeleagă și să-mi vrea pînă la urmă binele, să mă şi iubească, cum altfel. Dar, pe de altă parte, poate fi mai bine şi singură decît cu un prieten fals. Mă simţeam a nimănui. E dură viaţa, Erszebet.

Erszebet: Lipsurile înnebunesc oamenii şi mai ales femeile.

Boony: Ce rost are răutatea? Alaltăieri am fost la o fostă colegă acasă. Făcea mişto de grăsane. N-am zis nimic că-s deşteaptă, frumoasă şi de treabă. Fac exact ce simt sau ce trebuie.

Erszebet: E greşit să te dai după gura lumii.

Boony: N-am pierdut absolut nimic. Sînt conştientă. Dar nici aşa nu-i bine. Prietene false şi invidioase, simt că mă doare, dar trebuie să fiu tare, să nu mă pierd, să mă obişnuiesc.

Erszebet: Tu nu poți să ajungi ca ele.

Boony: Exact. Cîtă indiferenţă! Mă uit la mine. Sînt tînără, apoi măcar un bătrîn să apară. Nimeni nu mă caută, mă simt singură. Sper ca într-o zi să se îndrăgostească cineva de mine şi să mă căsătoresc. Nu doar eu să fiu îndrăgostită şi el nu şi nu.

Erszebet: Măcar la mentalitatea lui să poţi ajunge, l-ai putea dirija.

Boony: Eşti o gînditoare. Mereu gînditoare. Şi foarte elegantă şi frumoasă. Eu am să devin balena ucigaşă, faină şi optimistă.

Erszebet: Tineretul de azi e mort, Boony. Altceva nimic.

Boony: Cînd îţi vinzi munca, e negoţ. La noi o dai pe gratis şi nimeni n-are nevoie de ea. E sclavie.

Erszebet: Pură sclavie.

Boony: Ca niște iobagi sîntem. Chiar şi cei care muncesc la stat.

Erszebet: Mare păcat.

Boony: Cred totuși că-l voi ierta, ştiu să fiu doamnă cu el, îi voi spune că iubirea nebună e de vină, o să merg la el, m-a făcut proastă, ceea ce nu sînt. Zice că se simte rău că a greşit.

Erszebet: Poate-i un semn de slăbiciune. Ar trebui să profiți!

Boony: Așa-i, dacă eşti prea inimoasă ai numai de suferit. Eu m-am îngrăşat douăzeci de kilograme. Nu contează. Sănătoasă să fiu. Dacă am luat proporţii nu trebuie să mă las înjosită. A făcut multe greşeli, dar dacă vrea să înţeleagă, va înţelege.

Erszebet: Trece.

Boony (ridicîndu-se de pe scaunul de la terasa barului Le Monde): Aşa-i. Mulţumesc frumos! Îţi doresc o zi minunată. Tot binele din univers şi toate gîndurile pozitive, Erszebet.

Boony a plecat spre piaţă la tîrgul de legume. Erszebet e fericită. Soarbe ultima picătură de cafea. Se pregăteşte să plece acasă. Va găti pentru soţul ei drag o ciulama de curcan.