Atelier Literatura la feminin Nr. 139

Despre natura piezișă a testelor




Trei flăcăi olteni umblau prin lume cu coasele în spinare și dădură odată peste niște fân pe un câmp. Cel mai năzdrăvan dintre ei, Roman Năzdrăvan pe numele lui, le propuse celorlați să-și încerce coasele. Nu se întrebă niciunul al cui este pământul sau dacă e al cuiva și de aici tot necazul. Era al unui zmeu. În fond, forțele astea ale binelui care caută răul prin lume ca să-l răpună, fără să-și pună problema proprietății, sunt stranii. Lucru pentru care Emilian, un băiat foarte inteligent, dar la vârsta aceea tulbure pe care cu timpul o uităm mai toți, a ratat teza de română. De fapt, dacă ne gândim mai bine, vârstele nu sunt nicicum, lumea este tulbure. Cum adică să-și încerce coasele? Voiau să le probeze ascuțișul? Se pregăteau de luptă? Păi, așa te pregătești, punând la pământ munca altuia?! Dacă nu apărea zmeul, fânul cosit hrănea animalele cine știe cui sau zăcea acolo în soare până se usca. Îl băteau ploile și vântul, putrezea și iar se usca, se făcea praf și pulbere, se-ntorcea în pământ. Sau nu cumva proprietatea în sine este un rău în lumea asta a basmului? Iată un exercițiu bun de un test Pisa cu care-i tot amenință doamna. Nu le-a dat până acum așa ceva, dar viitorul nu e atât de departe, cum cred unii.

Cei trei flăcăi olteni se bucură de o libertate pe care el nu o are. Umblă de capul lor. Șmecherul are un fluier fermecat, e suficient să se apuce de cântat ca să-i sară în ajutor niște păsări măiestre. Pe el nu-l ajută nimeni… Scriu toți ca apucații. N-a văzut niciodată un câmp cu fân, nici în filme, deși e posibil să fi văzut, dar n-a știut că e fân și nici nu și-a pus problema. Și nici nu se mai gândește la fân, n-are nevoie de el, o plantă, gen, sigur verde. Trebuie să rezume textul și să-l comenteze, e suficient să vorbească despre cei trei flăcăi, despre coasele lor, nici coase n-a văzut, dar e clar ce sunt, de parcă zmei a văzut, n-a trăit el la țară, dar nici într-o lume postatomică, ciudat e că ar fi preferat, totuși,  un text despre sfârșitul lumii, niște benzi desenate ar fi fost beton cu oltenii ăștia.  Cum pleacă ei în lume cu coasele în spinare… Îi vede înalți, masivi, cu câte-o pușcă cu lunetă în spate. Sau cu câte o sabie ninja. Cauți sabie ninja arma?  Alege din oferta eMag.ro. Armele lui preferate. Dacă ar avea de ales între una și alta, i-ar fi greu. Sabia e tăioasă, directă, scoate mațele din tine. Pușca cu lunetă e mai romantică. Cocoțați pe acoperișul unei clădiri cu mai multe etaje, frații ar fi doborât răul de la o distanță confortabilă. N-ar fi știut nimeni cine a tras. Ar fi preferat să scrie un eseu despre singurătatea justițiarului. Ce singurătate? Aștia sunt veseli nonstop. Nu merge cu pușca, trebuie să umbli singur, nu cu familia. Nici masca lui Joker nu li se potrivește. Maeștri la păcălit. Până la urmă, îl înșală pe zmeu și scapă de moarte.

Tot gândindu-se la una și la alta, Emilian a uitat să scrie. Uită mereu că n-ai timp să te gândești când dai o lucrare. Ca să nu dea foaia albă, a conceput în grabă în ultimul minut două fraze. Trei frați merg să coasă o câmpie, apoi sunt întâmpinați de un zmeu rău, cel care stăpânea acea câmpie. Pentru a fi iertați, trebuie să coasă și să tot coasă, zi de vară până-n seară…

Prima pagină Rubrici Atelier Despre natura piezișă a testelor

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) . În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.