Flash fiction stories – iulie 2022: „Camil Amoroso” de Emilia Crosman

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Camil Amoroso

Emilia Crosman

Pe Camil l-am cunoscut în urmă cu câțiva ani, la întâlnirea unui grup de sprijin pentru romanticii incurabili deprimați (nimerisem acolo din pură întâmplare, în încercarea mea stângace de a mă adăposti de grindină). Acolo i se spunea simplu: Amoroso. Mi-a povestit mai târziu, la o cafea, că așa se prezentase la prima întâlnire dregându-și glasul și transpirând abundent, ca la saună, de i se conturaseră semicercuri gri la subraț și ditamai discul de umezeală în jurul buricului. Noroc că avea o batistă mare, aproape cât un ștergar, care l-a ajutat să stăvilească șiroaiele de transpirație acră care i se prelingeau din perciuni și de pe frunte, altfel s-ar fi făcut și mai rău de rușine. Greu moment!

Îmi mărturisea timid (fața lui era roșie ca vinul de Burgundia și lucea ca un ou de Paște uns cu slănină), bâlbâindu-se, că este un bărbat care știe să iubească cu pasiune și că are atâtea kilograme câte femei pot intra în inima lui. Nu cred că trebuie să vă mai explic cât de robust era: dacă i-ar fi dat cineva greutatea lui în aur, ar fi fost miliardar.

Un tip simpatic, de statură medie și cu un tic nervos care l-a băgat de multe ori în belele (făcea cu ochiul sugestiv de câte ori avea ocazia să vorbească cu o femeie frumoasă)… Camil râdea de unul singur și cu vădită satisfacție de câte ori rostea vorbe de duh care făceau audiența să roșească sau provocau rumoare. Aceste momente îi dovedeau că poate să trăiască cu intensitate și să stârnească emoții tari, gâdilând discret și eficient egoul lui grav rănit.

Mai mult, Camil nu se sfia să spună despre mama lui că fusese o mare consumatoare de telenovele, iar el, fiu unic și bine-crescut, se îndopase din fragedă pruncie cu idei siropoase cu privire la romantism și relații . Nu văzuse în viața lui nici măcar un meci de fotbal sau de lupte libere- nu îndrăznise să pună mâna pe telecomandă și să schimbe canalul – și concurase cu Jose Armando (un etern donjuan al ecranului pe care se băteau ca fiarele tot felul de frumuseți și la final îi câștiga mereu inima o fată inocentă, străină de intrigi și de ură) pentru afecțiunea și atenția mamei, nicidecum cu tatăl lui absent cu desăvârșire din punct de vedere emoțional, un fel de urs de pluș tăcut și ferecat în sine. E de prisos să mai menționez cine câștigase competiția mută. Însă, asta nu l-a descurajat pe Camil. Dimpotrivă. A trăit toată viața imitându-l pe idolul mamei sale din dorința de a fi la fel de viril și de cuceritor ca acesta.

În ciuda lipsurilor estetice, a reușit să strângă suficiente cuceriri în palmares. Cel mai probabil, datorită umorului său fin și manierelor de gentleman de secol trecut, un fel de specie pe cale de dispariție, care le lua mințile femeilor cât ai clipi și le părăsea la fel de repede din convingerea că nu poate să țină la pieptul lui lat doar o floare când avea atâta varietate în fața ochilor săi condamnați la neînfrânare perpetuă.

Numai că toate lucrurile frumoase au și un sfârșit. Pe la 35 de ani a suferit un accident stupid: a rămas agățat într-un gard de fier, pendulând între viață și moarte, din cauza unui soț gelos care-l fugărise, împreună cu niște cumetri vânjoși și bine echipați, ca să-i explice câte ceva despre fidelitate și despre taina căsătoriei. Nu a auzit nimic pentru că leșinase de frică.

A zăcut deprimat o vară întreagă. Apoi, o vecină care-l stima mai mult decât ar fi meritat l-a invitat să facă parte din acest grup restrâns ca să-și mai spună și el ofurile și să prindă poftă de viață. Camil, devenit Amoroso, s-a adaptat repede și se simțea ca peștele în apă odată ce s-a scuturat de tracul de a vorbi în public. Glumea, tachina și sfătuia în stânga și-n dreapta. Ajunsese un fel de lider. Nimeni nu-și mai amintea de consilierul care formase inițial grupul. De fapt, chiar și acesta devenise un fel de discipol al lui Amoroso și chiar reușise să se împace cu nevastă-sa care funcționa cu precizie, ca un ceas elvețian, chiar și în privința relațiilor interumane, nu doar la muncă, și care nu dădea doi bani pe romantism.

Cu toate acestea, Camil era în continuare deprimat. Un deprimat funcțional, spunea el chicotind aproape isteric. Realizase prea târziu cum stă treaba cu iubirea adevărată. Noroc cu prietenii din grupul de sprijin, altfel ar fi murit în ignoranță. Măcar să le fie de folos altora cu ce a învățat, îmi mărturisea oftând și strecurând zațul cu dinții pentru a se bucura de fiecare strop de cafea din ceașcă.

Viața e grea, spunea un om înțelept sau era glasul mamei lui, care suspina în fiecare dimineață înainte să-și bea grăbită cafeaua? Detalii…

Emilia Crosman are 29 de ani și este din București. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, secția Studii Iudaice – disciplină complementară Limba și Literatura Catalană (2013-2016) și Masterul de Studii Religioase – Texte și Tradiții (2016-2018). A debutat cu proza scurtă intitulată „Fripturică” în cadrul rubricii „Flash fiction stories” a publicației „Literomania” (în nr. 181), unde a continuat să publice proză scurtă.