Flash fiction stories – octombrie 2022: „contraJurnal” de Vlad Beu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

contraJurnal

Vlad Beu

Pun pariu că va scrie despre cearta noastră de azi.

Asta i-a spus G (un coleg scriitor): e important, mai ales în perioada de tranziție dintre cărți, să ții un jurnal. Și neapărat să-l scrii de mână.

Altă chestie: îl ține pe noptieră, pentru că face însemnările zilnice în pat, înainte de culcare. Totul durează vreo douăzeci de minute. Mă prefac că citesc (fără televizor/fără telefon în dormitor, asta am hotărât de comun acord), dar o văd cum zâmbește, se încruntă, e tristă, veselă, preocupată, absentă, își mușcă buzele, apoi se apleacă amenințător peste caiet, îl imobilizează cu mâna stângă, cu dreapta scrie, îl închide zgomotos, îl așază cu mare grijă pe noptieră, noapte bună!

Insistă. Insistă să mă calmez. Îmi spune că nimeni nu o să citească însemnările, nici măcar ea nu o să revină pentru a reciti ce a scris, că e vorba despre proces în sine, nu despre conținut… ce mai contează că eu am început să mă simt ca și cum am avea camere de filmat în toată casa?

Poate nu e interesată de textura cotidianului și optează pentru un meta jurnal. La finalul zilei: M este speriat de faptul că scriu despre relația noastră, despre el. Se gândește cum toată chestia asta îl face să aibă un comportament rigid, protocolar. La fel cum s-a purtat prima dată când s-a întâlnit cu ai mei.

Nimeni nu scrie fără un cititor în minte (chiar ea mi-a spus asta la prima noastră întâlnire). Cu respirația cititorilor în ceafă, va încerca să încadreze cearta de azi într-o dinamică mai largă. Se va poziționa în interiorul evenimentului, dar, în același timp, și în afara lui, pentru că scrie și pentru nimeni și pentru toată lumea. O să noteze: O zi ratată cap-coadă. Aceleași fricțiuni între noi. O relație în derivă. Nu am mai făcut sex de trei luni și asta era ultima chestie care mai mergea.

O scrie ca și cum eu aș fi singurul responsabil.

Bine, aici ar mai fi o discuție despre termenul folosit. Posibil să nu folosească sex, deși e cel mai tehnic, e la mijloc, fără riscuri. Parcă nu o văd folosind extremele: nu am mai făcut dragoste sau nu mi-a mai tras-o. Zero șanse pentru nu ne-am mai futut. În fine.

Ea, noul copil teribil al literaturii române. Zice că nici nu se pune problema, că e doar un mod de a rămâne conectată cu ea, cu scrisul, dar sunt sigur că va accepta să publice jurnalul ăsta fără să clipească. La fel ca tipa asta, cum o cheamă? Doamna care a luat nobelul zilele trecute, o franțuzoaică, îmi scapă acum numele. Are o relație cu un diplomat sovietic prin optzeci și ceva; după douăzeci de ani, publică jurnalul ei intim din perioada respectivă. Un detaliu în plus: omul e însurat. Bineînțeles că soția diplomatului iubește literatura, o să citească tot ce a scris noul nobel. O să afle, într-un mare fel, că a fost înșelată la Leningrad și Paris. Află și familia, află și vecinii.

Numai cine nu vrea nu înțelege problema cu jurnalele intime. Motiv pentru care am hotărât să țin acest contraJurnal. Îl scriu pe budă, pe telefon.

Le notează în caiet și așa rămân. Nu se mai fac intervenții pe text când e vorba de un jurnal. Tocmai asta e ideea, nu? Și de aici o deducție: peste tot doar concluzii la cald: M are din nou inițiativa, dar nu e suficient să-și dorească. Într-un final adoarme. Eu rămân cu dorință, frustrare, confuzie. Dezamăgitor! Și bineînțeles că nu o să revină cu o notă favorabilă când lucrurile se vor fi rezolvat sau poate revine, dar majoritatea cititorilor au abandonat deja jurnalul în punctul respectiv. Am găsit o statistică pe net: mai puțin de 50% dintre cărți sunt citite până la capăt.

Uită să spună că problemele au început odată cu jurnalul. În momentele de intimitate, nu doar că avem camere de filmat în toată casă, dar mai e și echipa de filmare cu noi în dormitor. Ar trebui să-i spun adevărul fără menajamente: jurnalul ăsta al tău mă face să mă simt ca un actor de filme porno.

Franțuzoaica spune, la un moment dat, ceva de genul (parafrazez și traduc): Bate la ușă. Îi deschid în grabă. Abia trecut pragul, mă aplec și-l fac să juiseze cu gura, în timp ce el își trece mâinile prin părul meu și-mi murmură (șoptește?) neîntrerup numele (cu accent rusesc). Fix genul de expunere pe care nu mi-o doresc.

Dacă merge pe stilul franțuzoaicei, ieri ar fi scris așa: Mă aplec, încerc să-i provoc o erecție cu gura. Pentru o clipă, trăiesc bucuria de a fi reușit, ca apoi, în momentul în care încearcă să mă penetreze, fâs! ca un colac în care ai suflat până la epuizare, îl întinzi copilului, iar el îi scoate dopul. Urmează o tentativă disperată și lipsită de îndemânare: urăsc să-i simt degetul înăuntrul meu.

E nașpa, nașpa și nedrept din partea ei. Sincer să fiu, nici mie nu-mi place să-mi simt degetul înăuntrul ei, dar ce poți face în momentele alea?

Și apoi totul se accelerează:

O zi tristă. Divorțăm, dar nu pot să nu admir curajul nostru de a pune capăt relației. Doi oameni maturi care, într-o situație complicată, iau cea mai bună decizie. Sper să rămânem prieteni, dar poate asta e doar așa… o aspirație la cald.

Plimbare în parc cu G. Întâlnire întâmplătoare cu primul meu soț, M. Îmbătrânit înainte de vreme. Tot singur. Tot trist.

Onorată și copleșită de emoție. Sunt primul scriitor român care ia nobelul. Înainte de toate, simt o responsabilitate tonică și nu, nu despre mine e vorba de fapt, este despre ,,sudoarea sutelor de ani”; nu sunt decât răsfățata care taie panglica.

În fața casei sute de jurnaliști. Ireal!

O decizie grea, dar editura are un punct de vedere valid: publicarea jurnalului este o datorie, este un document de istorie literară mai mult decât orice altceva.

O să apară în noiembrie. Emoții, emoții…

Vlad Beu s-a născut la 1 decembrie 1980 în Mediaș. Este de profesie IT-ist. A programat și coordonat dezvoltarea de jocuri video (2004-2021). Publică poezie și proză pe platformele online O mie de semne și Dlite. Debutează editorial în 2022, la Editura Tracus Arte, cu volumul de poezie ,,mamifere subatomice”.