Liniştea

Evoluţia sentimentelor

Şi uneori, ca din senin mi-e dor de ea.
Atât de fin, atât de puţin
Că încremenesc în mijlocul unui gest.

Ea nu mai există, ştie asta toată lumea,
Nici eu, dacă mă gândesc bine, nu mai exist,
Şi cum poate cuiva care nu mai există să-i fie
Dor de cineva care nu mai există?

Pentru că-ntre timp am dispărut şi eu,
m-am scurs în crăpăturile dintre podele
în tubul cu pastile rămas deschis
în călimara cu cerneală uscată.

După cum se ştie dorul usucă lucrurile.

Liniştea

Ştiutorii mi-au spus că liniştea s-a născut în puţuri seci,
în mine părăsite,
şi că acum ea nu există în sine, asemeni altor lucruri de care
nu se îndoieşte nimeni,
şi că ea poate fi percepută doar dacă faci un efort s-o asculţi
– uneori, e adevărat, fără succes.

Tehnicienii surâd şi spun că ei o cunosc în esenţă
şi că pentru a o capta trebuie să închizi un microfon
într-o încăpere goală şi ferită
şi să-l dai la maximum,
iar pentru a fi sigur trebuie să laşi să se scurgă multă bandă.

Adică liniştea e un ecou care nu are ce reproduce
şi zadarnic ne încordăm auzul ca să-l percepem.

Pe mine liniştea m-a învins când după atât de îndelungata
ta lipsă
Am făcut greşeala să public, în sfârşit, acel vechi poem
Despre tine.

Din volumul postum Alexandru Vlad, „Poemele”/„The Poems”, ediţie bilingvă româno-engleză, cuvânt înainte de Ion Mureşan, traducere şi prefaţă de Virgil Stanciu, postfaţă de Al. Cistelecan, desene de Alexandru Pasat, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015

În foto: Alexandru Vlad (fotografie preluată de pe Facebook, de la Al. Cistelecan)