Lumea lui Tadej Golob

A apărut de curând, la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, romanul „Lacul”, al scriitorului sloven Tadej Golob (traducere din limba slovenă de Paula Braga Šimenc). Oferim cititorilor noștri un fragment din prefața cărții, semnată de Rodica Grigore. (Literomania)

Apărut în anul 2016, romanul „Lacul” („Jezero”) al slovenului Tadej Golob s-a bucurat imediat de un remarcabil succes la cititorii din țara natală, în scurtă vreme fiind publicate încă trei ediții, cartea fiind și ecranizată, în 2019, sub forma unui serial care a cucerit, la rândul său, publicul. Sigur că întrebarea la care au încercat să găsească răspuns criticii literari este ce anume a determinat marea popularitate a textului, precum și faima la care a ajuns rapid filmul realizat pornind de la el. Explicația – cel puțin una dintre ele – ține de temeritatea lui Golob, care a scris cel dintâi roman polițist sloven. În plus, „Lacul”, în ciuda celor cinci sute de pagini ale sale, te prinde, ca cititor, și te face să cauți cu înfrigurare, alături de detectiv, dezlegarea tuturor misterelor pe care autorul le imaginează cu un real talent literar și cu o admirabilă înțelegere a mecanismelor narațiunii polițiste de bună calitate.

Cititor pasionat de literatura polițistă de când se știe, Tadej Golob a ezitat suficient până să publice prima sa creație de gen, „Lacul”, tocmai din respect pentru marile modele literare la care s-a raportat mereu, după cum el însuși a afirmat adesea, de la care a învățat atât de multe și care nu încetează să-l fascineze. Iar numele cele mai importante și maeștrii săi în acest sens sunt, printre alții, E. A. Poe, cu „Crimele din Rue Morgue”, cea dintâi nuvelă polițistă din literatura universală, Arthur Conan Doyle, cu diversele sale creații centrate în jurul lui Sherlock Holmes, sau Agatha Christie, cu romanele unde apare Hercule Poirot. Nu-l putem uita, desigur, pe faimosul norvegian Jo Nesbø, cu atât mai mult cu cât proza polițistă a Scandinaviei reprezintă, astăzi, un reper esențial pentru orice autor care decide să spună o poveste cu și despre detectivi și crime. De altfel, imediat după apariția „Lacului”, unii exegeți nu au ezitat să compare maniera de a scrie a lui Tadej Golob cu cea a autorilor nordici și chiar să vorbească despre un șir de crime plasate în Slovenia, dar descrise în stil scandinav.

Totul începe odată cu descoperirea, în plină iarnă, în apele înghețate ale Lacului Bohinj, a cadavrului decapitat al unei femei a cărei identitate e dificil de stabilit. Interesant este, încă din acest punct, că nu doar întrebarea „cine e criminalul?” își face loc în mintea cititorului ci, în egală măsură, și „cine e victima?”… Apoi, să fie vorba, oare, despre un caz izolat, sau crima aceasta face parte dintr-un plan mai amplu? Toate aceste incertitudini sunt examinate și atent evaluate de inspectorul Taras Birsa de la Poliția din Ljubljana, cel care, la întoarcerea de la petrecerea de Revelion, conducând printr-o furtună de zăpadă, e oprit pe neașteptate și se va confrunta cu enigmele acestui caz. Numai că, așa cum se întâmplă în orice text polițist de calitate, până să reușească detectivul să rezolve cazul, lucrurile se complică și sunt comise alte crime – la Ljubljana, o femeie și un bărbat sunt împușcați în cap, de unde, desigur, presupunerea că există o legătură între toate acestea.

Principalele elemente constitutive ale unei narațiuni polițiste sunt prezența în text a unui detectiv și, implicit, a unui criminal, existența unei/unor crime ce trebuie rezolvate, plus, desigur, etapele prin care trece ancheta (inclusiv pistele false), dublate de modul de elaborare a relatării tuturor faptelor și evenimentelor relevante, astfel încât, de preferință, cititorul să nu poată intui cine e criminalul și care sunt motivațiile sale decât la finalul textului, eventual, chiar odată cu detectivul. Ținând seama de toate acestea, Tadej Golob creează o intrigă captivantă, făcându-ne să urmărim cu maxim interes pașii și peregrinările lui Taras Birsa – care, la rândul său, are o personalitate aparte și o foarte adecvată istorie personală, de natură a completa în mod grăitor cazul cu care se confruntă în „Lacul”. Scriitorul nu omite să creioneze nici personajele secundare sau episodice, care fie ajută, fie sabotează (voit sau nu) eforturile anchetatorului, precum și să ofere cititorului, ca din întâmplare, în mod intenționat, câteva indicii care, în ciuda veridicității lor, finalmente nu vor duce nicăieri, tocmai pentru a menține suspansul până la sfârșit și a face ca dezvăluirea numelui criminalului să fie cu atât mai spectaculoasă și mai neașteptată.

Taras Birsa (al cărui nume, în paranteză fie spus, duce cu gândul și la temutul Taras Bulba din romanul lui Gogol!…) e relativ mulțumit de viața și de cariera lui, deși e drept că nu mai simte față de nimic din ceea ce face entuziasmul pe care îl avea în tinerețe, mai cu seamă după câte o ascensiune montană reușită. Căsnicia sa cu Alenka e previzibilă și calmă, chiar dacă uneori e marcată de monotonie și de rutina cotidiană, astfel că, după ce Penco, fostul său coleg de la secția de poliție, e înlocuit de tânăra Tina, devine suficient de previzibil că cei doi vor fi atrași unul de altul. Sigur, competența Tinei și calificările ei excelente – în informatică și psihologie – nu pot fi puse la îndoială (în ciuda unor stângăcii și naivități inerente începutului profesiei de polițist, imediat taxate cu sarcasm de Taras, care pare a nu-i observa defel frumusețea, imediat remarcată de toți ceilalți), dar, într-un fel, rolul ei de bază pare a fi acela de a aduce o răsturnare de situație în plan sentimental și, evident, de a tulbura liniștea vieții lui Birsa… Evident, treptat, cei doi ajung să colaboreze din ce în ce mai bine, completându-se reciproc, cumva în mod asemănător modului de lucru al celebrilor Teresa Lisbon și Patrick Jane, protagoniștii serialului american de succes „The Mentalist”, Tina jucând un rol important în rezolvarea cazului pe care îl au în față. Marea lor problemă este, însă, legată de insuficiența probelor și de neputința lor inițială de a pune cap la cap complicatul puzzle care li se oferă, pentru a înțelege ce s-a întâmplat și, mai cu seamă, de ce. Între timp, sentimentele reciproce pe care le nutresc Taras și Tina devin tot mai puternice, cu atât mai mult cu cât, la un moment dat, Alenka îi mărturisește relația pe care ea însăși a avut-o în studenție cu doctorul Prelc, un personaj care se va dovedi foarte important pentru evoluția evenimentelor din roman.

Sigur că secvențele narative care prezintă apropierea dintre cei doi și legătura pe care o au Taras Birsa și Tina ar fi putut fi mai concentrate și, eventual, mai scurte, căci „Lacul”, în ciuda faptului că te ține în multe momente cu sufletul la gură, îți și pune la (grea) încercare răbdarea de cititor, povestea evoluând cam prea lent în anumite fragmente. În paranteză fie spus, realizatorii serialului „Jezero”, ecranizarea romanului, au utilizat, la rândul lor, tăcerile lungi ale personajelor, cadrele accentuând peisajele încețoșate, așteptarea care uneori îl exasperează până și pe detectiv, detalii convingătoare, în fond – căci e drept că în viața reală cercetările întreprinse chiar de către cei mai abili agenți de poliție nu avansează la fel de repede pe cât cititorii sau telespectatorii (uneori atât de grăbiți ai zilelor noastre…) și-ar dori. Privită din altă perspectivă, așteptarea nu o dată plină de frustrări a lui Taras Birsa este extrem de sugestivă pentru a exprima furia și neputința pe care le simt adesea detectivii sau anchetatorii reali ai unor cazuri complicate, dublate, desigur, de presiunea din partea presei și a opiniei publice, care cer răspunsuri imediate. Cert e că, orice s-ar spune, Tadej Golob reușește să conducă bine firele acțiunii, chiar și pe cele secundare, și are darul de a-și contura personajele și de a conferi substanță deznodământului. Același lucru e adevărat și în cazul digresiunilor care marchează textul (meditații ale lui Birsa, amintiri din trecut, descrieri diverse etc.), care servesc, uneori, a-i conduce pe detectiv și echipa sa pe piste greșite. Așa că trebuie să i se recunoască scriitorului sloven meritul de a organiza totul în așa fel încât cititorul să realizeze cu destulă dificultate că (uneori) e vorba despre indicii false, menținând și în acest fel suspansul și tensiunea narativă. Iar criminalul va rămâne necunoscut până la final – iar identitatea sa va fi, evident, o surpriză pentru toată lumea.

Trebuie să remarcăm încă un aspect, și anume că toate personajele din „Lacul”, chiar și cele secundare, sunt bine conturate și excelent analizate din punct de vedere psihologic (chiar dacă unii exegeți au avut impresia că, pe alocuri, scriitorul se folosește poate în mod prea evident de rețetele filmelor și serialelor polițiste)… Astfel, subordonații lui Birsa, Brajc – mereu mai interesat de mâncare decât de crime –, și Osterc – atât de atent la detalii, încât riscă să piardă din vedere ansamblul –, par uneori, prin comicul de situație care le marchează aparițiile și dialogurile, că mai mult încurcă decât descurcă orice caz, semănând chiar cu un cuplu gen Lolek și Bolek în variantă slovenă. La rândul său, superiorul lui Taras, Drvarič, reprezintă imaginea tipică a polițistului ajuns șef din întâmplare, fiind mult mai puțin capabil decât Birsa și încercând adesea să-și consolideze poziția cu ajutorul unei retorici găunoase. Secția de poliție este, de altfel, foarte convingător prezentată în roman, de aici nelipsind binevoitorul Cvilak, un soi de figură paternă pentru Taras, sau arogantul Kristan, directorul Administrației Generale, care e întotdeauna interesat doar de acele aspecte care l-ar putea aduce în atenția marelui public.

„Lacul” include, apoi, încă un aspect extrem de important – adesea ignorat în literatura polițistă contemporană: și anume, capacitatea autorului de a crea, în anumite secvențe ale textului, o atmosferă cu adevărat uimitoare și de neuitat. Golob este mereu atent atât la starea de spirit a personajelor sale, cât și la amănuntele cele mai importante ale peisajelor descrise sau ale cadrului unde se petrec evenimentele. Lacul Bohinj se transformă, el însuși, în anumite pagini ale cărții, într-un simbolic protagonist al tuturor întâmplărilor relatate, depășind statutul de simplu cadru natural și contribuind în felul său la menținerea suspansului, dar și, așa cum e de așteptat într-un bun roman polițist, la încercarea permanentă a detectivului de a intra în mintea criminalului.

Tadej Golob, „Lacul”, traducere din limba slovenă de Paula Braga Šimenc, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2025