În studiul intitulat „Teoria obiectelor”, filosoful austriac Alexius von Meinong (1853-1920) a investigat statutul entităţilor imposibile şi, pentru acest motiv, inexistente. Exemplele la care trimitea sunt muntele de aur şi cercul pătrat. Descartes îl numea un munte fără văi (adică un sus fără de jos). Gînditorii indieni ilustrau obiectul inexistent prin sintagma „fiul femeii sterpe”.
Am identificat, mai demult, o fiinţă inexistentă în proza scriitorului rus Daniil Harms. O atare fiinţă l-ar fi încîntat, cu siguranţă, pe Meinong. Voi cita textul lui Harms intitulat „Caietul albastru”: „A fost odată un roşcovan care nu avea ochi şi urechi. El nu avea păr, aşa că numai de formă i se spunea roşcovan. De vorbit nu vorbea, pentru că nu avea gură. Nici nas nu avea. El nu avea nici măcar mîini şi picioare. Nici stomac nu avea, şira spinării n-o avea şi nici un fel de intestine. N-avea nimic. Aşa încît nu prea este limpede despre cine e vorba. De aceea mai bine să nici nu mai vorbim despre el”.
Ce am putea spune despre fiinţa descrisă de Harms. Există sau nu? Răspunsul lui Alexius von Meinong ar fi următorul: o atare fiinţă nu există, ci subzistă, fiind un obiect mental, pur lingvistic. Dar nu putem afirma cu mîna pe inimă că entitatea prezentată nu este nimic. Ştim cîteva lucruri despre ea şi anume acelea menţionate de Harms: că nu are păr, că nu are nas, ochi, urechi, intestine etc. Este fiinţa căreia i se retrag toate însuşirile („accidentele”, cum le numea Aristotel), fiinţa care nu are nici o parte, ființa apofatică.
De vreme ce putem vorbi despre ea, într-un fel această făptură paradoxală subzistă. Aş încheia această notă spunînd că şi Georg Christoph Lichtenberg a imaginat o astfel de unealtă: el a descris un cuţit fără lamă căruia îi lipseşte mânerul…
Să caracterizăm aceste fiinţe ca apofatice? L-am jigni pe Dumnezeu, care e un principiu apofatic prin definiție…
În imagine: Ombre Objet Impossible by magicbob3D
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu