Plimbări aproape aristocratice

Peter Michl a fost fiul lui Gerhardt Michl care a fost fiul lui Johann Michl. Gerhardt Michl, zis Blândul, a absolvit Facultatea de drept la Viena, a fost practicant la Tribunalul provincial vienez, apoi adjunct de procuror la Tribunalul districtual din Kornenburg. S-a transferat la cerere în Herina unde a înfiinţat Tribunalul local şi a avut grijă de părintele său bătrân și bolnav.

Peter Michl, ca fiu al lui Gerhardt Michl, ar fi putut studia și el la Viena. A preferat să urmeze calea bunicul său comerciant.

Pe crucile celor trei din cimitirul Herinei, stă scris: „Sub această sfântă cruce aştept învierea morţilor”.

***

După Vesperina Mare, preotul Lală Marcu și prietenul său Mihai Reviczky se plimbau prin faţa gării. Cânta fanfara. Preotul rostise din altar câteva vorbe care-l tulburaseră pe Reviczky. Meşterul de la „Peria şi ţesala” aşteptase cu nerăbdare plimbarea. Voia să-l întrebe pe Lală: „Da’ de unde ştii, domnule” ori „Începi să ştii cam prea multe despre Herina”.

Lală spusese așa: „Cimitirul s-a făcut, prin puneri de pietre: una pe hotarul târgului, una lângă dealuri, una lângă pădurea mare, unde mai era o piatră din vechime, una lângă râu, până mai sus de locul unde Josef Kraft urma să construiască moara, şi o ultimă piatră lângă pădurea de mesteceni”.

Doamna Ermina Talian numise ieşirile în parc ale foştilor colegi de seminar: „plimbările lor aproape aristocratice”.

„Dragă Ileana, Uzdulski e la piaţă cu ale lui, aşa că pot să-ţi povestesc. Când am deschis noi farmacia în Herina, adică tata şi mama, ăştia care se plimbă azi prin parcuri şi stau prin cafenele nici măcar nu erau. Râul curgea pitit între ceţuri, apoi limpezea aerul, avea albia de prund. În Herina erau numai magherniţe întunecate, uliţe întortocheate, prăfoase şi pline de paie, în piaţă coclea murdăria pe vreme de ploaie, apoi vântul o împrăştia peste tot. Ileano, tu ai văzut cum poate un vânt din munte să arunce, kilometri întregi, murdăria de pe străzi? Cam astea erau perspectivele pentru tinerele ajunse în Herina. Altele au apărut mult mai încoace, când a început să crească prețul locurilor de vânzare și să se construiască case noi, crâşme, măcelării. În spatele lor lucra marele fierăstrău, proprietatea unui baron sosit din Viena. Pe-acolo ne jucam și noi: Katherina lui Loffelmann, Franciska lui Hawlik, Eva Maria lui Wellisch, Theresa lui Zimmermann şi Ana lui Treppel. Mirosea plăcut a brad, Ileano. Pentru baronul ăla vienez s-a făcut și prima cafenea, cum urci de la gară către centru, treci de parc şi imediat pe stânga. Totul s-a făcut cu sârguinţă, pas cu pas, sau cum ziceau nemţii, aproape nemţeşte. Până s-a ajuns la un oraş luminat, cu bulevarde largi, cu şcoli. Şi-acuma uite că prin frumosul nostru parc a ajuns să se plimbe Lală. Adică, s-a muncit cu zecile de ani, Ileano, pentru plimbările lui. Când s-au deschis primele cârciumi, au apărut nemţii ăia zdraveni cu pantalonii lor scurţi şi cu jachete de culoarea câmpului. Se rezemau de uşa de la intrare, gânditori. Toate fetele de la ferestrăul baronului visau să devină muieri de nemţi. Unele chiar au reuşit, Ileano. Ana lui Treppel l-a luat pe Holner franzelarul. Şi apoi, de ce să nu te măriţi, Ileano, de ce să nu vrei să pleci, din când în când, la Viena ori la Budapesta, și să stai în pat, în fiecare noapte, cu zdravănul Holner ?”

***

Lală Marcu: În plimbările noastre prin parc, Reviczky, respirăm aerul proaspăt al Herinei. Ar trebui să diversificăm. Aş merge și pe la scalda aia cu duş de la moară, ori pe la popicărie.

Mihai Reviczky: De unde ai aflat, domnule ?

Lală Marcu: Am aflat de unde am aflat, Reviczky. Aşa cum ştiu de Hartinger şi de laminorul lui, cu lopeţile, târnăcoapele, cuţitele de plug ori sârmă făcute după cele mai înalte cerinţe din munţii Harz. Aşa cum știu și de câinii turbaţi care muşcau bătrâni şi copii până-i împuşca acelaşi Hartinger.

Mihai Reviczky: Câinii ăia flocoși erau întotdeauna negri, Lală.

Lală Marcu: Aşa cum cunosc străzile pietruite și casele dinspre râu care parcă mângâie drumul. Aşa cum îi văd, Reviczky, pe toţi oamenii care aleargă de dimineaţă, pe jos ori cu căruţe, ducând la târg fiecare ce are: porci, vaci, viţei, boi, iepuri… Aşa cum cunosc că negustorii ca tine, Reviczky, îşi fac comerţul în spatele prăvăliilor, atelierelor, mai pe furiş. Da’ în toate astea nu este nici un păcat. Nuuu! Nimeni nu înşală pe nimeni. Aşa cum îi cunosc și pe domnii care vin de la tren cu pălăriile-cilindru şi se opresc fix la hotel. Fiindcă, dragă Reviczky, cunoaşterea asta ţine de datoria unui preot.

Mihai Reviczky: Așa o fi, dragă Lală. Trebuie să recunoști și că în Herina sunt cultivate cu cap toate ramurile industriei şi comerţului. Mai ales conservarea, în bună stare, a şoselelor.

Lală Marcu: „Unde e viaţă şi inteligenţă şi ştiinţele îşi găsesc rostul.”

Mihai Reviczky: Bravo, Lală. Ca din carte ai grăit. Ascult fanfara asta măiastră și îmi amintesc de cel care a înfiinţat-o, de Johann Stauber, sărmanul. El a și condus-o până a îmbătrânit, după care s-a dus să doarmă în cripta lui familială dintr-un oraş de prin Austria de Jos. Numai în Herina, numele lui e viu şi e onorat în fiecare seară.

Lală Marcu: Dacă te uiţi bine, din parc se vede locul unde se împreună pământul cu cerul, de parcă ar fi capătul lumii.

Mihai Reviczky: De câte ori mergea bine în Herina, veneau, de la Curtea Imperială, hârtii prin care ni se anunțau războaie. Ne risipeam, ne topeam… mare moarte se făcea. Apoi toate reveneau în albia lor.

Lală Marcu: Sunt mai multe feluri de biserici. Uite chiar aici a fost una umflată, cu niște turnuri groase ce parcă stăteau să plesnească. Ca o muiere grăsulie. Bisericile, Reviczky, în care nu mai intră oamenii, se prăbuşesc.