„Sânge!” de Fredric Brown

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie naturală”. Stilurile, limbile, epocile sunt foarte diverse, dar – dacă citiți textele unul după altul –, acestea își dezvăluie „înrudirea” secretă și încep să semene cu niște capitole dintr-o carte ad-hoc. În acest număr, vă propunem spre lectură schița „Sânge!”/ „Blood!” de Fredric Brown (1906-1972) (schiță din 1954, din volumul horror-SF „Honeymoon in Hell”, 1958). (Literomania)

Sânge!

Fredric Brown

La bordul mașinii timpului cu care se deplasau, Vron și Dreena, cei din urmă supraviețuitori ai speciei vampirilor, fugeau spre viitor ca să scape de pieire. Se țineau de mâini ca să se îmbărbăteze unul pe celălalt. Le era frică și le era foame.

În secolul XXII, omenirea îi demascase pe-ai lor; descoperise cum că legenda vampirilor trăitori în secret printre oameni nu era câtuși de puțin o legendă, ci reflecta realitatea. Urmase o exterminare în masă care nu cruțase decât perechea asta. Tocmai lucrau amândoi la invenția unei mașini a timpului, și o terminaseră chiar la vreme ca să poată să scape mulțumită ei. Să scape luând-o tot înainte în viitor, destul de departe ca până și cuvântul „vampir” să fi fost uitat, ca să poată iarăși trăi neștiuți de nimeni – și deveni trunchiul din care specia lor să se regenereze.

– Mi-i foame, Vron. Ce foame mi-i!

– Și mie, Dreena, dragostea mea. O să ne-oprim în curând.

Se opriseră deja de patru ori și de fiecare dată scăpaseră de la moarte ca prin urechile acului. La a patra oprire, cu jumătate de milion de ani în urmă, picaseră într-o lume peste care câinii domneau – la propriu: neamul omenesc se stinsese, iar câinii se civilizaseră și se umanizaseră. Însă și acolo fuseseră recunoscuți drept ceea ce erau. Cu toate astea, căutaseră să-și astâmpere foamea mistuitoare cu sânge de la o fetiță câine, dar se pomeniseră cu o haită urlătoare în călcâie și abia apucaseră să fugă cu mașina lor.

– Mulțumesc că te-oprești, făcu Dreena cu un suspin.

– Nu-mi mulțumi, zise Vron, posomorât. Am ajuns la capătul călătoriei. Nu mai avem combustibil și n-o să găsim pe nimeni aici, unde radioactivitatea e stăpână…

Ieșiră.

– Uite! exclamă Dreena cu ațâțare, arătând cu degetul ceva ce înainta către ei. O nouă creatură! Câinii au dispărut și o altă specie le-a luat locul. De-acuma suntem cu siguranță uitați.

Creatura care se-apropia era telepată.

– Vă aud gândurile, făcu un glas în interiorul creierului lor. Vă-ntrebați dacă noi cunoaștem ființele numite „vampiri”, ori cam așa ceva. Ei bine, nu le cunoaștem.

Dreena încleștă brațul lui Vron cu un fior extaziat.

– Libertatea! murmură ea cu nesaț. Și cu ce ne hrăni!

– Vă mai întrebați, continuă glasul, care mi-e originea și evoluția. În ziua de azi nu mai există decât viață vegetală. Eu… (se înclină înspre ei) eu, membru al speciei dominante, sunt ceea ce cândva numeați voi un nap.

În românește de Anca-Domnica Ilea, după „Blood!” (schiță din 1954, în volumul horror-SF „Honeymoon in Hell”, 1958)

Sursă foto: aici