După doi ani de pandemie, revine Bookfest – Salonul Internațional de Carte, unul dintre cele mai așteptate evenimente literare ale verii, iar echipa Editurii Paralela 45 se bucură să anunțe lansarea, în cadrul Bookfest, a unei noi colecții de literatură contemporană, dedicată publicului tânăr: Colecția Prima dragoste, coordonată de scriitoarea Diana Iepure.
Colecția debutează cu cinci romane scrise de cinci scriitori români remarcabili, pe care-i unește cel puțin un element: dorința de a oferi publicului tânăr plăcerea lecturii unor romane de dragoste autentice, așa cum și-ar fi dorit ei înșiși să citească, atunci când erau liceeni sau studenți. Deși colecția Prima dragoste se adresează cu precădere segmentului de public tânăr, suntem convinși că romanele semnate de Andrei Crăciun, Diana Geacăr, Andrei Dósa, Cristina Ispas şi Alina Pietrăreanu vor stârni interesul cititorilor de toate vârstele.
Conceptul grafic al colecției Prima dragoste îi aparține lui Laurențiu Midvichi, talentat artist vizual, laureat al unui important număr de premii naţionale pentru pictură şi grafică, remacat în spațiul editorial românesc pentru lucrările din domeniul book-design.
Colecţia Prima dragoste își propune să promoveze literatura română și să aducă în fața publicului tânăr cărțile scriitorilor români contemporani. Lipsiţi de prejudecăţi şi suficient de tineri pentru a înţelege frământările unui segment larg de cititori, – numit pe piaţa internațională a cărţii young adult –, scriitorii români contemporani sunt deschişi dialogului prietenesc, abordând, în cărțile pe care le semnează, tematici relevante pentru cei care se confruntă cu primele semne ale maturizării, ale îndrăgostirii, care au primele experiențe sexuale și care trebuie să învețe să facă față nenumăratelor schimbări, apărute simultan în viața lor. Prin forţa scriiturii, dar şi printr-o viziune realistă asupra literaturii şi vieţii, autorii colecției își doresc să-i apropie pe tineri de literatură, în general, şi de literatura română contemporană, în special. Diana Iepure
Lansarea colecţiei de romane Prima dragoste va avea loc sâmbătă, 4 iunie, începând cu ora 16:30, la standul Editurii Paralela 45 (C09) din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2022, cu prezența autorilor și a tânărului critic literar, Victor Cobuz. Evenimentul va fi moderat de Diana Iepure, coordonatoarea colecției. La ora 18.00 la Scena ARCA, va urma un afterparty și o sesiune de autografe.
Scrie un comentariu