Nr. 190 Semnal editorial

Semnal editorial: „Sînt alta” de Svetlana Cârstean

Reach content for Google search „Svetlana Carstean”



La Editura Nemira a apărut volumul de poezii „Sînt alta” de Svetlana Cârstean.

„Arthur Rimbaud ar fi iubit arta cu care Svetlana Cârstean a actualizat Je est un autre. Svetlana este une autre în sensul precis intenționat de Rimbaud – cu adaosul capacității poeziei de a povesti direct și curajos o viață de azi. Un subtil simț al umorului, auzul perfect și privirea fără ifose dau acestei cărți o cadență deosebită, care pune de acord istoria poetei cu viața obștească. Frumusețea lumii în mișcare, prezentul care se îndepărtează și devine povești, plutesc prin tărîmuri geografice și psihologice în acest poem-fluviu.“

Andrei Codrescu

„Dacă aș semna regia unui film după Sînt alta, aș porni de la un anumit cadru: imaginea unei contorsioniste care își exersează mișcările în oglindă, oasele reliefându-se prin piele, frumusețea corpului imun la durere. Despre asta e vorba în noul volum al Svetlanei Cârstean, despre o abordare frontală a propriei identități, despre apropierea de sine prin îndepărtare, despre deteritorializarea traumei și a spaimelor pe care oamenii le poartă cu ei peste tot, oricât de mult s-ar îndepărta, în timp și spațiu, de momentul în care le-au trăit. Cinematice și impecabil pilotate la nivel formal, poemele din această carte proiectează filmul contactului uman cu realitatea haotică, uneori violentă, cu absențele fundamentale, cu geografiile emoționale și narațiuni personale ce revin obsesiv și te bântuie ca soundtrackul de la In the Mood for Love. O carte ca un föhn îndreptat spre o rană / care mai sîngerează încă.

Anastasia Gavrilovici

Svetlana Cârstean (născută în 1969) este poetă și traducătoare. A debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Gherguț și Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008, iar în 2013 a fost publicat în Suedia la Editura Rámus, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi. A lansat în 2015 volumul Gravitatie, la Editura Trei. În aprilie 2016, volumul Trado, scris împreună cu Athena Farrokhzad, a fost lansat în Suedia, de Editura Albert Bonnier în colaborare cu Editura Rámus.

Sumar Literomania nr. 190

Prima pagină Rubrici Semnal editorial Semnal editorial: „Sînt alta” de Svetlana Cârstean

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.