„Vârstele muntelui” de Werner Lutz (IV)

În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a patra parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.

7

M-a vizitat un prieten. M-am bucurat. Trebuia să-mi povestească despre oraş, despre taverna Valaisane, despre Alex, Gian şi Rainer, dar mai ales despre ea. De săptămâni auzeam doar despre mine, mereu acelaşi refren, despre mine, despre mine. Micile particule de praf ale amintirilor atârnau în faţa mea în aer, dispăreau dacă încercam să le ating, se aprindeau într-alt loc, planau deasupra podelei, fumegau în faţa paşilor mei. Doream să citesc, se scufundau rândurile în pagina cărţii. Doar „Viaţa animalelor” de Otto Schmeil îmi rămânea, uneori, mai îndelung în mână. Aşa am devenit intim cu melcii. Se arătau, scurt, înaintea ploii, îşi făceau rondul în jurul scaunului meu, semnau pe coperţile cărţilor cu urmele lor, clătinându-şi căsuţele. Eu, eu şi eu, în spatele fragmentelor. Înălţam palidele întâmplări într-o cât mai bună lumină, încercam să completez greşelile. Îmi apăsam urechea de liniştea înconjurătoare, îmi auzeam sângele şiroind, auzeam propriul flux şi reflux venind şi plecând, ca atunci. Sunasem la ea, semnalul nostru. Doar o perdea fu uşor atinsă.

Prietenul avea timp la dispoziţie. Ferestrele îşi mişcară aripile. Obiectele de pe masă, acoperite de-o subţire peliculă de ceară, îşi ţinură răsuflarea, când am întrebat. Am întrebat de ea, am întrebat dacă, într-adevăr, niciodată nu s-a interesat de mine. Nu-mi putea intra în cap că nu mai existam. Nu puteam pricepe cum un timp petrecut împreună putea fi atât de radical anulat, sentimentele să dispară fără urmă. Iarăşi şi iarăşi am condus discuţia spre acelaşi subiect. O împingeam spre limite, o lăsam să ne-nconjoare. Cuvintele sale le învârteam printre degete, le pipăiam, le ciocăneam. Le pocneam precum nucile. Orele roiau în jurul lămpii, se scufundau în lumina ei. Am dus-o de pe masă şi am băut, până la primele semne de trezire, până la prima lumină, un strop de porţelan ce se lovi de fereastră, trecu prin ea şi căzu. Pereţii fură împroşcaţi luminos.

Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire ), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)