Dimitrie Stelaru și Școala liberă de arte de la Sighișoara

Primim la redacție textul de mai jos, semnat de Dan Culcer – conținând câteva precizări și o evocare a poetului Dimitrie Stelaru, pe care l-a cunoscut, în copilărie, în casa tatălui său, medicul Alexandru Culcer, din Sighișoara. (Literomania)

Într-un articol dedicat poetului Dimitrie Stelaru se scrie că o școală de artă, la care Stelaru povestea că ar fi fost profesor, nu a fost atestată. Se impun câteva mărunte precizări.

Școala liberă de arte de la Sighișoara a existat în anii 1945-1947, probabil doar în lunile de vară, a avut aprobări oficiale, angajați plătiți. Deci există scripte contabile, aprobări, state de funcțiuni, cu condiția să fie căutate în arhivele Ministerului Culturii sau ale celui echivalent în perioada respectivă. Inițiativa înființării ei aparține profesorul universitar și medicului Alexandru Victor Culcer, tatăl meu. Are un model instituțional: Școala liberă de arte din Baia Mare, frecventată verile de Alexandru Culcer (pe când era elev de liceu la Dej și purta numele tatălui său, Sigismund Lenghel, nu pe acela al mamei, Sofia Colceriu – Culcer, adoptat oficial târziu, înainte de 1935, ca să fie perpetuată linia unei familii de medici ardeleni).

Dimitrie Stelaru – portret semnat de Ion Vlad

Școala Liberă a existat și datorită sprijinului lui N. D. Cocea, scriitorul, care avea o reședință secundară la Sighișoara, și era în grațiile comuniștilor în anii de după război. Profesorii acestei Școli erau toți din București, pictorul Sorin Ionescu (emigrat prin anii ’60 în Elveția), pictorița și graficiana Mariana Petrașcu-Riegler, sculptorul Ion Vlad (emigrat și mort în Franța, autorul celebrei statui Eminescu de lângă Biserica Română din Paris, de pe strada Jean de Beauvais), poetul Dimitrie Stelaru (Popescu). Zis în glumă Ceparu (poreclă dată în casa Culcer, pe strada Vlad Țepeș nr. 25, unde Stelaru era găzduit, fiindcă mânca multă ceapă la masa oferită de „mecena”, Alexandru Culcer.)

În arhiva familiei Culcer (donată Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca), se află desene de Ion Vlad, tușuri colorate de Mariana Petrașcu-Riegler, un poem pentru copii scris de D. Stelaru, pentru Dan Culcer, și ilustrat de Ion Vlad (referințe au fost publicate de Dan C. în revista „Vatra”, înainte de 1987, pe când era redactor),

Exista și o activitate teatrală de amatori la Sighișoara, au rămas fotografii cu spectacole în Grădina de vară, fostă a familiei Miselbacher, comercianți importanți din Sighișoara.

Pe vremea aceea, se practica depistarea de talente în cadrul politicii culturale comuniste, se mergea în sate, în întreprinderi pentru a căuta și încuraja talente din rândurile celor defavorizați social, a-i îndemna să facă studii de specialitate. Au fost, desigur, multe rateuri, amatorii nu au devenit decât uneori profesioniști importanți, dincolo de talentul nativ s-ar fi cerut inteligență, acumularea de cultură.

La fel se recrutau scriitorii, ziariștii pentru Școala de literatură Eminescu de la București, din care au ieșit atâția scriitori câți au intrat, vorba lui Sadoveanu. Restul erau ratați. Există cărți apărute după 1990 pe tema acestui experiment social-cultural.

Îi mulțumesc prietenului Adrian Onicescu, publicist lansat de revista Asymetria.org, că a scotocit pe Internet și a relevat informații despre D. Stelaru. Mi-a permis astfel să scriu rândurile acestea, pentru a autentifica declarațiile poetului Dimitrie Stelaru, personalitate mai puțin mitomană decât i s-a dus buhul.