Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri (fragment)

O plimbare pe întuneric, la cinci dimineaţa, printr-o pădure populată, zice-se, de mistreţi. O conferinţă internaţională cu două sute de femei şi un singur bărbat: interpretul. Un meniu franţuzesc într-un oraş populat de români, germani, maghiari şi sârbi. O idilă cu o actriţă pentru care rolul vieţii este scoaterea partenerului din minţi. O carte poştală despre una (sau doua) dintre casele vieţilor noastre şi o alta despre oraşul în care ne ducem zilele . O poveste despre un cântec în care bănuieşti fiori tantrici, pentru a conchide că e de fapt despre timp. O incursiune în lumea absurdului cazon şi a hazului fără voie. O restanţă studenţească şi stânjenitoarele ei consecinţe. O plecăciune în faţa unei voci şi a unei chitare. O păţanie cu scalde nocturne şi miliţieni cu instinct literar. În fine, relaţia subtilă dintre un meci de fotbal şi o coadă la carne. În total, treisprezece texte de aducere aminte. Cu stupori şi înveseliri. Cu exasperări şi jubilaţii. Cu arome vechi şi dulciuri noi. Cu foame de viaţă şi de poveşti. Am fost cândva femeie de onoare îl dezvăluie pe Radu Paraschivescu în ipostaza celui care se uită înapoi şi simte – uneori tandru, alteori năprasnic – nevoia confesării.

Trei lucruri ţin minte din expediţia electorală: lacrimile unei copiliţe de cinci ani din comuna Căiuţi, la vederea unui baton de Snickers pe care i-l oferă John, diferenţa enormă de orientare a electoratului în cele două judeţe (în Bacău, 98,1% pentru Ion Iliescu, în Harghita 83,4% pentru Radu Câmpeanu, semn că mârşăvia manipulativă din martie 1990 de la Târgu-Mureş nu fusese uitată de electoratul de etnie maghiară) şi bătaia pe care e cât pe-aci s-o încasăm în comuna Nicolae Bălcescu, unde localnicii identifică în noi o forţă de propagandă a PNŢCD-ului. E vremea Frontului şi a liniştii, e vremea celor care mâncaseră salam cu soia, e vremea când românul adevărat munceşte, nu gândeşte, e vremea când partidele istorice figurează în propaganda FSN-ului drept vânzători de ţară. “Dacă vine Raţiu la putere, o să le pună botniţe ţăranilor”, spumegă ideologii Frontului, după ce-şi revăd lecturile din Zaharia Stancu. Scăpăm cu fuga, fiindcă logica nu are trecere. “Dacă voiam să facem propagandă, veneam înainte de alegeri, nu când mai sunt două ore până la închiderea urnelor”, raţionează John, însă opinia rurală îi taie imediat macaroana: “Poftim, om cu părul alb şi minte de-ngheaţă apele. La noi în ţară. Huoooo!” Imaginea românilor care suspină de dor transatlantic (“De cincizeci de ani vă aşteptăm, de cincizeci de ani!”) se face franjuri pe străzile colbuite din Nicolae Bălcescu. Observatorul străin e duşmanul ţării. Singurii experţi admişi sunt cei validaţi de Ion Iliescu şi binecuvântaţi de părintele-senator Simeon Tatu.

Singurul avantaj pe care-l am după misiunea IFES e pătrunderea în grupul traducătorilor însoţitori. Iar după o pauză de un an-doi, ofertele de colaborare încep să vină. La început timid, apoi consistent. Ajung să traduc despre tot felul de lucruri, de la nutreţurile furajere la cancerul de col uterin. Traduc despre reforma în serviciile medicale, despre reducerea consumului de droguri, despre staţiile de purificare a apei, despre bolile cu transmitere sexuală, despre contractul colectiv de muncă, despre orzoaică, despre căminele-spital şi abandonarea copiilor, despre fazele abatorizării la păsăretul de ogradă, despre orice. Evit doar domeniul bancar, unde totul mi se pare de o evanescenţă vecină cu suprarealismul. Iar când o colegă de suferinţă îmi spune “În fond, e simplu, rolling assets sunt activele circulante, ce mare filozofie?”, capăt brusc o părere execrabilă despre mine şi mă simt ispitit de gândul autodiminuării.

Sigur, când eşti traducător-interpret, îţi pierzi identitatea şi chipul. Devii, pentru cel care te foloseşte, un dispozitiv. O maşinărie cu nevoi fiziologice. Ţi se poate cere orice şi trebuie să prestezi. Fiindcă ai semnat un contract şi fiindcă îţi doreşti să mai fii folosit şi în alte rânduri. Prin urmare, te conformezi, chiar dacă uneori îţi vine să pui mâna pe topor şi să-i crăpi capul solicitantului. Aşa se întâmplă de pildă când, la un seminar despre complexitatea viziunilor poetice, o cunoscută regizoare de teatru, între timp trecută în lumea drepţilor, îmi cere, în pauza de prînz, să-i traduc unei americance un decupaj din Mioriţa, şi anume “Măicuţă bătrână, / Cu brâul de lână, / Din ochi lăcrimând, / Pe câmpi alergând, / Pe toţi întrebând / Şi la toţi zicând: «Cine-a cunoscut, / Cine mi-a văzut / Mândru ciobănel / Tras printr-un inel? / Feţişoara lui, / Spuma laptelui, / Musteţioara lui, / Spicul grâului, / Perişorul lui, /Peana corbului, / Ochişorii lui, / Mura câmpului?»”

Şi ca să nu-şi uite profesia, regizoarea plasează şi o indicaţie:

-Ai grijă să-i traduci “peana”, nu “pana””. Şi “musteţioara”.

Fragment din volumul Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri, în curs de apariție la Editura Humanitas.

RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E meﬁent faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi ﬁ trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopﬂer. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii“. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului(Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016).