„Vârstele muntelui” de Werner Lutz (XII)

În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a douăsprezecea parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.

15

Acuarelă, un cuvânt care-mi răcoreşte buzele dacă-l rostesc. Un cuvânt de parcă aş fi stat la marginea unui râu de munte, cu picioarele scufundate în apă. Prospeţime, nemijlocire, însufleţire. Lumina suprafeţelor şi lumina adâncurilor, măiestrie şi joc contopite, aici grundul lăsat să curgă de la sine, acolo reflexe colorate aplicate unele peste altele, cu gradaţii luminoase. Culori ce aparţin, de fapt, poeziei. E transparenţa, uşurinţa, ceea ce mă fascinează la acuarelă, mireasma de apă transparentă. De observat, ce pot începe apa şi praful de culoare împreună e mai mult decât alungarea timpului, mai mult decât mulţumire.

Dorinţa de aventură, un val de îndrăzneală mă cuprinse când am început să navighez pe marginea foii cu un strop de roşu de zinc, sau când călătoream cu un indigo, departe, în necunoscut. Nici copaci înfloriţi, nici fructe, nici apusuri de soare, doar pete întinse de culoare, pe ele le puneam în valoare. Pete, încreţite, vălurite, cu foarte vagi urme de pană. Aveau ceva din zborul vag perceptibil al norilor, ceva din scufundările vâslelor. Nu doream să povestesc, să descopăr, să particip. Jocul scenic al culorilor îmi ajungea. Era extraordinar să fii prezent când un verde destul de plictisitor devenea plin de viaţă printr-un minuscul strop de roşu, un albastru aspru de prusia, împotria voinţei sale, se îmblânzea în timp ce se usca.

Neted, aspru, grăunţe mici, grăunţe mari. Şi experimentarea diferitelor hârtii pentru acuarelă îmi producea plăcere. Splendidul Fabriano, înţeleptul Wathman, cunoscut şi de Turner, hârtia fină din paie de orez venită din China, care-i oferea picturii un farmec cu totul propriu, aparte. Totul era creaţie manuală. Totul era, în sine, deja artă. Ce plăcere să ţii în mână un asemenea curcubeu, să-l aşezi în dreptul luminii, să cauţi semnul apei, să mângâi cu vârful degetelor.

Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)

Sursă foto aici