Concurs de cronică literară

Începând cu numărul 320-321 al Literomaniei, vă propunem o rubrică nouă și un concurs de cronică literară pentru tinere/tineri!

Considerăm că – așa cum e cazul prozei sau poeziei – și cronica literară presupune experiență pentru a fi cu adevărat profesionistă. Cu cât viitorul critic/cronicar literar (nu avem încă un feminin pentru meserie) începe mai devreme exercițiul în acest domeniu, cu atât șansele să devină mai târziu profesionist(ă) sunt mai mari. Așadar, ne-am gândit să le/să-i încurajăm, printr-un concurs, pe acele tinere/acei tineri dornice/dornici să-și exprime în scris, cu argumente și într-un mod nuanțat, opiniile despre cărțile citite din literatura română sau străină contemporană.

Condiții de participare:

Vârsta între 15-30 de ani
Textele trebuie să aibă între 5.000-8.000 de semne
Cărțile cronicate pot fi cărți de literatură română sau străină (eseu, proză, poezie), apărute în ultimii cinci ani

Cronicile primite la redacție (pe adresa de mail literomania2017@gmail.com) vor fi publicate în cadrul noii rubrici și, la finalul fiecărei luni, redacția va desemna o câștigătoare/un câștigător; premiul va fi în cărți din colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani a Editurii Humanitas.

Vă așteptăm!

Atunci când judecăm, să o facem cu măsură – „Admirabila tăcere: Jurnal 1970-1972” de Alexandru Mironescu

Robert Gabriel Popa

„Admirabila tăcere: Jurnal 1970-1972” de Alexandru Mironescu (Humanitas, 2023) este o carte publicată la 50 de ani de la decesul omului de știință cu studii în fizică și chimie, un om care s-a școlit ani buni în Franța, în epoca interbelică. Un om, după cum este specificat în volum, „care pledează în favoarea științei, dar totodată pentru non-idolatrizarea științei”.

Cartea reprezintă ultima parte din jurnalul scriitorului (una care acoperă perioada 1970-1972; mai există două volume, 1967-1968, respectiv 1968-1969), care și-a pierdut dreptul de a preda la facultate și care a ajuns chiar în temnițele comuniste.

Vom regăsi însemnări din mai multe domenii, cum ar fi știința, religia, politica, literatura sau viața socială. Ce m-a impresionat, în mod special, este că, deși a suferit multe represalii, autorul nu judecă persoane sau fapte cu prea multă asprime, decât în unele situații excepționale. Poate că de aici a și venit titlul „Admirabila tăcere”, pentru că nu e bine să luăm totul prea personal, pentru că și noi, cei ce judecăm, avem defecte (mai mici sau mai mari), iar pentru a-și susține această poziție, de om care își măsoară cuvintele, autorul induce ideea că numai Dumnezeu este fără de păcat. De altfel, un rost al scrierilor sale este întoarcerea omului spre credință, una sinceră, care nu caută lauda oamenilor, atragerea unor câștiguri, deci nu una de fațadă.

Vom mai descoperi faptul că unele tulburări la nivel mondial de la începutul anilor ’70 se aseamănă mult cu cele de acum, când ne apropiem de jumătatea anilor 2020. Și atunci erau neînțelegeri între lumea arabă și Israel, autorul povestind despre războiul dintre Israel și Egipt. Aici, Alexandru Mironescu își va dezvălui obiectivitatea, pentru că analiza sa față de evrei cuprinde atât rolul lor pozitiv, cât și părțile mai puțin bune. Vom mai vedea că în acest conflict au jucat un rol și marile puteri, SUA, respectiv URSS, ultimii având influențe majore în politica internă a Egiptului. De altfel, în acei ani din epoca Războiului Rece, URSS a sprijinit multe popoare arabe, însă fără a reuși să-și impună cu succes ideologia, deoarece ateismul pe care-l promova intra în conflict cu credința islamică ce predomina în statele arabe.

China, una dintre puterile dominante din lume, avea încă de la începutul anilor ’70 aspirația de a fi la fel de puternică precum americanii și rușii. Autorul va relata cum relațiile chinezo-sovietice se vor răci, odată cu aceste aspirații ale Beijingului, dar și pentru că România condusă de Nicolae Ceaușescu purta tratative cu chinezii pentru a câștiga sprijin în promovarea unei politici îndepărtate de cea a Moscovei. În Cehoslovacia, repercusiunile de după Revolta anticomunistă din ’68 încă se vor simți, în Iugoslavia, Tito era pregătit chiar de un conflict armat cu rușii (din motivul că Iugoslavia, asemeni României, se îndepărtase de politica Moscovei), iar în Marea Britanie exista o puternică opoziție legată de intrarea în ceea ce se va numi Uniunea Europeană (până la urmă, intrarea s-a realizat în 1973, anul morții lui Alexandru Mironescu). Din notițele legate de Marea Britanie se poate înțelege că dorința ieșirii din Uniunea Europeană a Regatului Unit, pentru care s-a făcut referendum în 2016, nu a fost una spontană, dimpotrivă, era o dorință cu rădăcini adânci. Pentru Mironescu, formarea unei Uniuni Europene puternice, cu multe stare membre, era un vis încă din tinerețe, pe care simțea că nu va apuca să-l vadă realizat la nivelul așteptat.

Tot la începutul anilor ’70, poate mai mult decât în timpul Crizei Rachetelor din Cuba, exista riscul izbucnirii unui război între ruși și Occident. Exista o cursă a înarmării semnificativă, ba chiar și un plan, scos la iveală de un ofițer al armatei cehoslovace, al rușilor în cazul ocupării mai multor state europene. Un risc de război care, din păcate, nu e străin nici de prezentul pe care îl trăim.

Cartea lui Alexandru Mironescu mai cuprinde recenzii ale unor cărți valoroase care au trecut prin mâinile scriitorului de-a lungul vieții (Dostoievski fiind unul dintre favoriții săi; Mironescu îi mai aprecia pe Eminescu, Fănuș Neagu, Nichifor Crainic, ultimul fiindu-i bun prieten), reprezintă o dovadă că lipsurile din magazinele alimentare existau chiar și în Bucureștiul (unde a locuit scriitorul în cea mai mare parte a vieții) de la începutul anilor ’70, că tezele lui Ceaușescu prin care urmărea o înăsprire a regimului nu au fost bine primite de intelectualitatea din țară, că tehnologia nu va putea înlocui în totalitate omul (Mironescu amintind de o misiune spațială americană ce nu s-ar fi putut încheia cu bine fără intervenția omului, fără inteligența lui; Mironescu presimțea încă de atunci că tehnologia poate fi periculoasă dacă își depășește scopul), că liderii politici ruși lăsau urme de îndoială chiar dacă păreau oameni de cuvânt când negociau (într-o pagină, Mironescu povestește cum guvernul englez a alungat peste 100 de diplomați ruși sub acuzația de spionaj) și că lumii i-ar fi fost mult mai greu fără o putere cum era America în timpul lui Nixon care să vină să echilibreze balanța atunci când sovieticii guvernați de Brejnev căutau să-și extindă sfera de influență (o influență care a ajuns și în conflictul dintre India și Pakistan).

P.S. Cum se documenta Alexandru Mironescu într-o epocă în care presa și cultura erau cenzurate de regimul comunist? Prin cunoștințele pe care le-a dobândit și oamenii pe care i-a cunoscut în anii în care a studiat în Occident, prin multă lectură, prin ascultarea postului Radio Europa Liberă, prin oamenii de încredere pe care-i cunoștea din rândul Bisericii Ortodoxe, pe care o analiza la fel de obiectiv, chiar dacă aceasta era religia lui. Se documenta din întâmplările mărunte, din gesturile oamenilor de rând pe care-i surprindea pe stradă, în autobuz, la Biserică sau în vacanță. Orice îi putea fi o sursă de inspirație. Mironescu respecta și catolicismul, amintind de un preot ce și-a sacrificat viața pentru ca un alt om să trăiască și să se întoarcă la familia lui, fapt petrecut într-un lagăr nazist. Ar mai fi multe de spus despre cartea lui Mironescu, dar mă opresc aici. Vă las pe voi, cititorii, să o parcurgeți și să trageți propriile concluzii.

Robert Gabriel Popa
30 de ani, Cluj-Napoca