Poeme de Maria-Luiza Alecsandru

Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.

În acest număr al Literomaniei, vă propunem trei poeme de Maria-Luiza Alecsandru.

Asfalt tango

Trăiesc într-o țară desenată pe asfalt
Ca un buchet de flori lipsit de vază
Câțiva copii își amintesc de creta colorată
Ceilalți cresc ocupați cu smartphones
Primite cadou de la mame badante
Pe care le văd de două ori pe an.
Domni cu pantaloni călcați la dungă
Fac pipi la colț de stradă
Lângă burlan, în plină zi
Un râu efemer curge pe asfalt
Lipsit de rușine și de destinație finală.
Pe trotuar poți urca cu mașina
Și poți bloca pista de biciclete
Sau chiar spațiul unde pietonii așteaptă
Să se facă verde la semafor.
Asfalt cu desene de cretă
Asfalt cu pipi proaspăt
Asfalt cu mașini parcate neregulamentar.
Mamele n-au timp de tango si de salsa
Merg să lucreze cu eurojob în țara ta
Țara ta cum e?

Solastalgia

Nu voi fi niciodată un hipopotam,
Un elefant,
Un rinocer,
Un cer
Albastru cu lumina orbitoare,
O lagună primitoare
Cu ape turcoaz și euglene plutitoare
Plancton salvator al planetei.
Nu voi fi un cireș înflorit
Privind muntele Fuji, în depărtare
Cu vârful albit de ninsoare.
Nu voi fi o grădina roditoare,
Nicio cameră goală
Dar plină de soare.
Nu voi fi utilă planetei
Și n-o voi salva.
Nu voi salva nimic.
Pe nimeni.
Nici pe mine.

Balada unui cal sălbatic

„Nu mor caii când vor câinii.”
(Vechi proverb arab)

„Dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn pe lume…”
(„Micul Prinţ” – Antoine de Saint-Exupéry)

Odată ca niciodată, într-o ţară nu prea-ndepărtată,
O mândră fată de 30, nemăritată, în bucătărie-ncurcată
Şi-a dorit un prinţ.
S-o iubească,
Și să-i gătească.
Şi prinţul s-a-ntrupat în bucătar rafinat.
Ciocolată de casă, cu dragoste a frămantat şi vrajă a suflat.
Dans nebun pană-n zori, un sărut în grădină ce le-a dat fiori,
Iubire la distanţă, iubire de vacanţă, onorată instanţă.
Fata însă prinsă era sub altă vrajă, ce lucra adânc sub coajă.
Părea om dar era pe jumate câine, pe jumate cal sălbatic.
Câinele voia mereu să-şi găsească stăpân,
Iar calul voia să colinde mâncând jăratec.
Aşa că fata stătea ce stătea,
Şi calul cum simţea că rădăcini prindea,
Pe loc se smucea, nărăvaş necheza şi lumea-n cap îşi lua.
Doar energia vrăjită îi unea, pe cei doi, peste mări şi ţări.
Toamna a venit, prinţul s-a semețit
Și cu avânt a asaltat inima fetei
Care pe loc s-a speriat.
Niciun bărbat nu-i spusese vreodată „Înger, te iubesc”
Iar ea nici nu iubise deşi pentru mulţi suferise.
Aşa că iubirea cea visată a speriat-o şi-ndelung înlăcrimată,
După nopţi de nelinişti, nesomn şi respingeri,
I-a spus banal,
„Nu-s înger, sunt cal”
Prințul a luptat cu toate armele,
Dar le-a depus, obosit şi confuz
Şi-n trecerea dintre ani,
A adormit şi-a sforăit, răcit.
Fata n-a putut dormi
Căci sub coaja de om, câinele şi calul se luptau
Sufletul, pe rând, în stăpânire i-l luau.
Should I stay or should I go now,
If I stay it will be trouble
If I go it will be double.
Aşa c-a stat şi-a acceptat iubirea ce i s-a dat.
Cu măceşe pe dealuri culese, dar fumuri tot mai dese.
Cu supe minunate și sarea-n bucate dar fiere amară.
Cu hard-tek la trezirile grele şi ska la trezirile vesele.
Cu lupte cu trecuturi sumbre,
Păşind printre fantome şi umbre.
I am a tractor, you are a sports-car.
Cu clovnul-tractorist, când vesel, când trist.
Fata a prins curaj şi s-a hotărat să-l iubească…
La depărtare.
Calul a mânat-o până peste mare,
Peste mări şi ţări, scoţând foc pe nări.
Dar iarna viforoasă a întors-o acasă,
S-a hotărât să se lase iar îmblânzită.
Cu mâncare gătită, pe plită,
În loc de jăratec.
Azi o ciorbă de salată,
Mâine o supă de hamei se arată,
Clătitele oricum curgeau roată,
Sub mâna iscusitului bucătar.
Dar tot mai des şi el a început să plece,
Lăsând salteaua rece.
Cu rolele, în noapte, zburând pe şosele,
Cu inima bubuind la petreceri,
Între prieteni, pe facebook
Şi el adăpostea un cal sălbatic, neîmblânzit.
Iar căile lor au luat-o diferit.
Timpul părea să n-ajungă pentru aşa cale lungă.
Şi cum iubirea ei creştea,
Pe prinţul-punk îl sufoca
Traiul în doi.
Aşa că brusc, i-a declarat război.
Război în doi, cu tărăboi.
Oglindă, oglinjoară,
Cine-i cel mai ego din ţară?
După certat s-au împăcat, au rezonat.
Şi-au mulţumit c-au existat
Iar prinţul a plecat spre alt regat.
Iar eu am încălecat
Pe-o şa de cal năravaş devenit răvaş
Şi v-am spus povestea-aşa.

Maria-Luiza Alecsandru e jurnalist cultural ca formare, traducător și mediator cultural ca adaptare, blogger și diarist ca pasiune. Când nu poate călători prin lumea reală se refugiază în cea interioară și scrie povestiri din realitatea imediată și nemediată sau publică la rubrica de călătorii din LiterNet. De Ziua Poeziei, pe 21 martie 2024, a primit premiul 3 la categoria proză, la Gala Premiilor „Rețeaua Literară”.