In memoriam Mario Vargas Llosa

Comunicat de presă Humanitas Fiction

Mario Vargas Llosa, unul dintre cei mai importanți scriitori ai lumii, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a încetat din viață la vârsta de 89 de ani.

Un formidabil povestitor și un strălucit eseist, Mario Vargas Llosa lasă în urmă o operă monumentală, în care a explorat ca puțini alții mecanismele dictaturilor, fragilitatea democrației, dilemele morale, violența și libertatea – întotdeauna cu o credință neclintită în puterea transformatoare a ficțiunii.

Agenția Literară Carmen Balcells

De-a lungul carierei sale literare de peste cinci decenii, a fost recompensat cu premii prestigioase, printre care: Premiul Cervantes, Premiul Principele de Asturias, PEN Nabokov Award și, în 2010, Premiul Nobel pentru Literatură i-a fost acordat „pentru cartografierea structurilor de putere și pentru imaginile pătrunzătoare ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individului“. În 2023 a fost primit în Academia Franceză, ocupând cel de-al optsprezecelea fotoliu și devenind astfel unul dintre așa-numiții Immortels.

Mario Vargas Llosa a fost de două ori în România: în septembrie 2005 la București, când a susținut un dialog cu Gabriel Liiceanu, cu titlul „Chipuri ale răului în lumea de astăzi“, și în mai 2013 la Cluj, invitat pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai, unde a susținut un al doilea dialog cu Gabriel Liiceanu, „Despre ficțiune, literatură și civilizația umană“. Cele două dialoguri au apărut în volumul „Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficţiunea ca necesitate vitală”, publicat la Editura Humanitas Fiction în anul 2024.

Foto: Mario Vargas Llosa în curtea Universității Babeș-Bolyai, Cluj, 2013, © Nicu Cherciu

„Ce m-a tulburat cu adevărat pe parcursul dialogurilor mele cu Mario Vargas Llosa a fost gândul că aveam în față pe unul dintre semizeii tradiționali pe care îi numeam «clasici». Straniu era să descopăr că un asemenea personaj, făcut pe alt tipar decât al nostru, putea să aibă calitatea cu totul nedivină de a fi contemporanul meu. Putea fi zărit la o adică undeva, pe o stradă din Paris sau Londra, asemeni unui Cervantes sau Tolstoi rătăciți în secolul meu, deposedați de rama temporală a geniului și speriindu-mă asemeni unei năluci care schimbase dimensiunea lui illo tempore cu aceea profană a timpului meu… și, apoi, Vargas Llosa sosise pe neașteptate, părând că se întruchipase din însăși neliniștea primei mele lecturi. Apariția lui avea ceva din frumusețea unui dieu en crépuscule…“ — Gabriel Liiceanu

Romancier, eseist, critic literar și jurnalist, Mario Vargas Llosa a devenit cunoscut pe plan internațional în anii 1960 cu romane precum „Orașul și câinii” („La ciudad y los perros”, 1963; Humanitas, 1992; Humanitas Fiction, 2017), „Casa verde” („La casa verde”, 1965; Humanitas, 2006; Humanitas Fiction, 2019) și una dintre capodoperele sale, „Conversație la Catedrală” („Conversación en La Catedral”, 1969; Humanitas, 2016; Humanitas Fiction, 2021). În limba română, seria dedicată lui Mario Vargas Llosa a fost începută de Editura Humanitas în anul 1992 cu romanul „Orașul și câinii”, iar din 2016 este continuată de Editura Humanitas Fiction. În 2023 Mario Vargas Llosa a declarat că „Le dedico mi silencio” este ultimul său roman. Acesta va apărea la începutul anului 2026 la Editura Humanitas Fiction în seria de autor, în care au fost publicate până în prezent 26 de titluri.

În Literomania, au apărut mai multe eseuri dedicate romanelor lui Mario Vargas Llosa, eseuri semnate de Rodica Grigore și care fac parte din volumul „Tigrul și steaua” (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2021).

„Războiul sfârșitului lumii” de Mario Vargas Llosa – un război apocaliptic

Interesant este însă că, oricât e de convins de valoarea literaturii, chiar și în cele mai zbuciumate epoci, Vargas Llosa se inspiră din istorie, evidențiind încă o dată responsabilitatea pe care autorii latino-americani o au față de realitatea pe care o reprezintă și din mijlocul căreia s-au ridicat. Elaborarea „Războiului sfârșitului lumii” corespunde, în linii mari, cu schimbarea de optică evidentă în cazul lui Mario Vargas Llosa, care, după o etapă de simpatie și încredere, chiar de euforie față de Revoluția Cubaneză, se îndreaptă spre o poziție neo-liberală pe care și-a păstrat-o de atunci. Dezamăgirea lui față de utopia politică a socialismului se reflectă, așadar, și în evoluția creației sale, scriitorul afirmând că, „deși nu am nimic împotriva ficțiunilor, există unele care afectează existența umană și reprezintă chiar un izvor al violenței.” Relația complicată dintre literatură și istorie, dar și între literatură și politică, așa cum e ea reflectată de ideologiile dominante ale unei anumite epoci a reprezentat întotdeauna o preocupare de seamă a scriitorului peruan, iar opera sa narativă, adesea intenționat centrată asupra unor teme sau subiecte istorice, aduce în discuție punctele nevralgice ale istoriei, pentru a sublinia necesitatea raționalismului și a gândirii critice în orice circumstanțe. Aparent paradoxal, în acest mare roman (considerat capodopera ce demonstrează delina maturitate a prozei latino-americane și cea mai mare realizare a lui Vargas Llosa), autorul meditează, direct și indirect, asupra rolului literaturii în ceea ce privește evidențierea lipsei de logică și de rațiune a istoriei în ansamblul său.

Articolul integral poate fi citit aici

În lumea violenței și puterii

Într-o lume ca aceea de unde vin eu, violența stă la baza tuturor relațiilor dintre oameni. Se face simțită în toate manifestările existenței, iar individul e silit să se afirme, din punct de vedere social, într-un cadru violent, în care tortura și crima au devenit norma, nu excepția”, spunea Vargas Llosa. Creația sa, privită în ansamblu, va deveni, exact din acest motiv, o explorare a violenței, dar și a violenței dorinței (erotice), a dorinței și a nevoii de violență într-o lume care nu mai știe să trăiască în absența ei. Toate marile sale romane vor explora, deci, și limitele libertății – de alegere și de acțiune – pentru a afirma aspirația umană de a se elibera de aceste reguli ale cruzimii și de a-și afirma, fie și in extremis, umanitatea profundă. Concluzia este evidentă: pentru a înfrunta puterea, individul (scriitorul!) are nevoie de acea putere care să-i aparţină, în mod real sau iluzoriu, numai lui, căci nu există nici o formă inocentă de opoziţie în faţa unei realităţi care stă sub semnul forţei brute, anonime, şi al violenței extreme – iar acea putere este, cel puțin pentru Mario Vargas Llosa, ficțiunea.

Articolul integral poate fi citit aici

Mario Vargas Llosa. Realitate și ficțiune

Dincolo de latura senzațional(ist)ă, sunt, totuși, câteva detalii importante, care stabilesc o legătură simbolică între acest text neobișnuit, în egală măsură sarcastic și melancolic, grotesc și meditativ – doar aparent scris în registru minor – și alte creații ale lui Vargas Llosa, în care relațiile dintre realitate, biografie și ficțiune au fost exploatate la maxim de scriitorul fascinat de noile modalități în care aceasta se poate în permanență reconfigura. Căci, atent dintotdeauna la transformările socio-culturale ale lumii în care trăiește, fapt evident, de pildă, încă din cunoscuta sa carte intitulată „Civilizația spectacolului”, scriitorul peruan a reușit mereu să privească marele teatru al lumii ultimului veac cu acel amestec de detașare și implicare, ironie și afecțiune pe care doar marii creatori îl pot atinge. În plus, nu putem să uităm că în unele dintre cărțile sale anterioare, Mario Vargas Llosa nu a ezitat să configureze universuri autoficționale – apărând, de pildă, ca personaj, sub masca lui Varguitas, în „Mătușa Julia și condeierul” – sau să mediteze deschis asupra complexului proces de invenție, de restructurare creatoare a datelor lumii exterioare, de încercare de redare cât mai exactă a realității unei anumite perioade, care sunt câteva dintre preocupările de căpătâi ale majorității scriitorilor autentici (așa cum se vede în „Istoria lui Mayta” sau „Povestașul”, ca să ne oprim la aceste exemple) ori chiar să restructureze elemente ale propriei experiențe juvenile pentru a construi protagoniști cât mai convingători (cazul romanului „Orașul și câinii”, inspirat, se știe, de unele dintre întâmplările trăite chiar de autor în timpul anilor deloc ușori petrecuți la Colegiul Militar „Leoncio Prado”).

Articolul integral poate fi citit aici