Atelier Literatura la feminin Nr. 95

Erotice (I)




Groapa cu lei

Mă-ntorc cu Alexandru și cu fratele meu, Daniel, de la o nuntă. Pe primul îl știu de vreun an, suntem îndrăgostiți și fericiți. Pe al doilea, de când aveam patru ani. L-am văzut zi de zi și uneori aș vrea să plece pentru un timp, să nu-l mai văd. N-are astâmpăr. Îi lipsește ceva; „temperatura medie a existenței” i-a rămas cu totul străină. Formula e a lui Gombrowicz, nu mai știu de pe unde. Îmi vine în minte, nechemată, de nu știu câte ori. Probabil o parte din creierul meu tânjește după traiul tihnit. Dacă mi-aduc aminte bine ce zice scriitorul, e temperatura autentică a zilelor pe care le trăiesc toți oamenii. Sau așa ar trebui să fie. Dacă l-ar fi cunoscut pe Daniel, ar fi constatat că e o iluzie. Nu pot să zic că nu mi-e drag, dar abia aștept să-și găsească pe cineva și să dispară. Să-și vadă de viața lui. Deși e mai mic decât mine, se poartă de parcă mi-ar fi tată. Apariția lui Alexandru i-a cam stricat planurile, dar, cum este o fire foarte sociabilă, s-a împrietenit repede cu el, așa că am ajuns nedespărțiți.

Este în zori, așteptăm la A. trenul care să ne ducă acasă. Gara pustie, învăluită în ceața dimineții de toamnă, are două corpuri de clădire, unul încă funcțional, de unde iese impiegatul ca să anunțe că trenul poate să plece, altul abandonat, o ruină fără acoperiș, în care au crescut bălăriile. Casă de bilete nu mai există, cumperi din tren de la controlor. Nici trenuri nu prea mai sunt, societatea care deservește linia a recondiționat niște locomotive, astfel încât să poți urca în ele cu mare chin, uneori în genunchi, atât de înalte sunt scările. Te așezi apoi pe niște canapele care s-au umplut de jeg la puțină vreme de la intrarea în circulație a noilor garnituri. Trenul arată mereu la fel: roșu și mic, ca o jucărie cu două vagoane și un coș care scoate din când în când o dâră de fum. Când e ceață, simți că te-ai teleportat în secolul XIX, într-o zonă unde se dădeau în folosință primele căi ferate. Înaintează ezitând pe șine, într-un zgomot teribil de fiare vechi, ca și cum dintr-o clipă în alta urmează să-și dea duhul întru odihna veșnică.

Dormitez în brațele lui Alexandru pe o bancă cu vopseaua scorojită, cu nasul în puloverul moale, inspirându-i cu voluptate mirosul făcut din transpirație, tutun, alcool trezit și ceva fără nume, neschimbat, amprenta lui fizică pentru care nu există cuvinte. Deocamdată, cel puțin. Mi se pare că văd farurile omizii roșii în depărtare. Se leagănă, se târăște… Îl aud pe Daniel care se-nvârte pe lângă noi, pleacă și vine, fumează și vorbește. Zice că-n fața clădirii în ruină se află o camionetă cu remorcă. Că șoferul nu a închis-o cum trebuie. Partea din spate atârnă și face zgomot de câte ori bate vântul mai tare.

– Da, bine, și care-i chestia?

– Păi nu putem s-o lăsăm așa.

– E ceva în remorcă?

– Nu e, e goală.

– Și-atunci?

– Atunci nu putem s-o lăsăm așa.

– De ce să nu putem, eu zic că putem. Nu e remorca noastră. Nu se-ntâmplă nimic dacă stă deschisă până vine șoferul.

– Și dacă nu vine?

– Ei, asta-i! Tot beat ești? Mai bine du-te și caută un automat de cafea.  Eu am treabă cu fata asta.

– Unde dracu’ vezi tu automate p-aici?! Hai să-nchidem remorca!

– Știi ce? Bate în geam, trebuie să fie impiegatul acolo. Spune-i că vrei și tu o cafea.

– O cafea? Nu vreau o cafea. Adică cum? De ce să-i spun că vreau și eu o cafea? Nu pot să-i spun că vreau o cafea, pur și simplu?

– Băi, ești nebun, am zis și eu așa. Vezi? Iaca. Și eu.

– Face zgomot. Uită-te la remorca aia.  Trebuie ridicat oblonul…

– De-acord, du-te singur și ridică-l!

– Nu mergi și tu?

– Nu.

– Deci nu vrei să mergi și tu?

– Nu, nu vreau să merg și eu.

– De ce?

– Pentru că nu-mi place „și-ul”.

– Ești prost. Nu-i același „și”.

– Bine că ești tu deștept. Dacă ești așa deștept, du-te singur. Nu e nevoie de doi ca să ridici un căcat de oblon.

Se hârjonesc. Uneori se bat, în camera mea, pe covor, ca să-și măsoare mușchii și agilitatea. Ieri, înainte să plecăm, Daniel și-a rupt blugii. Ca să-i treacă supărarea, i-am făcut o coroană din hârtie lucioasă, roșie și galbenă. Se-ncoronează regele Daniel, domn peste poporul lui tânăr, și nechibzuit, și prost. Amin. În visul pe jumătate treaz urmăresc omida roșie care se-ndreaptă spre gară, fumul negru-cenușiu tăind ceața, capul ei tot mai mare cu fiecare secundă. De la distanță chiar pare o jucărie, nu un animal bătrân și obosit, recondiționat din bucăți împrumutate de la alte animale, aruncate de mult la cimitir. În spatele lui o geană de lumină, răsare soarele. Lumina roz-cenușie se aprinde brusc și dintr-odată cerul ia foc, înghite jucăria, o arde. Nu de tot. Se dezmembrează acolo, la răsărit, se adună sub soare într-un morman de fiare cât un munte. În vârful lui, fratele meu, îmbrăcat în alb, cu mănuși de mire, lungi până la cot, caută prin resturile carbonizate într-un nor de cenușă. Apoi pleacă în viteză într-o camionetă cu remorcă, aleargă spre linia circulară a orizontului.  În gară intră un tren alb-albastru, curat și suplu ca o rachetă; s-a prins roua de geamurile lăptoase, o pulbere de diamante în care se reflectă flăcările cerului.

– A venit?

– N-a venit, puiule. Te-ai trezit?

– Mi-e frig. Nu mai vine? Vreau să vină. Unde e Daniel?

– Uite-l colo, în remorcă. Se chinuie să prindă oblonul. S-a-ncălzit de nervi și s-a dezbrăcat, poate se-mbolnăvește.

– De ce?

– I se pare că trebuie prins. Când bate vântul, face zgomot.

– Acum nu bate vântul.

– Acum, nu. Da’  poate să-nceapă. Dintr-o clipă în alta.

Foto: Iulia Stoica

 

Prima pagină Rubrici Atelier Erotice (I)

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) . În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.