„Balada necunoscutului” de Cristina Vremeș (fragment)

Vă invităm să citiți, în Literomania nr. 326, un fragmet din romanul „Balada necunoscutului” de Cristina Vremeș, în curs de apariție în colecția „Scriitori români contemporani” a Editurii Humanitas.

Dacă orice călătorie este, până la urmă, o coborâre în infernul lăuntric, nu multe povești încep în bardo, limbul fragil dintre moarte și reîntrupare. După ce alegi etajul 8 dintr-un cartier mărginaș al Bucureștiului, urmează o inerentă cumpănire. Nostalgiilor și neputințelor le contrapui izbânzile și amintirile luminoase. Ce cântărește mai greu: un tată generos, care vrea să arate Occidentul, mult timp interzis, fiicei sale de 12 ani? O traumatizantă preumblare prin Cartierul Roșu, sau alaiul sărbătoresc al prințeselor Disney? Figura tatălui oscilează între un Lear tiran și un Lear suferind. Care ipostază luminează mai tare după o lungă explorare în necunoscut?

Cristina Vremeș

Balada necunoscutului (fragment)

În sala în care am intrat comoția dezosării dispăruse. Unele neoane era aprinse, altele stinse, altele se stingeau. În liniștea încărcată, auzeam un hârâit ca de congelator. Hotarele locului nu se puteau distinge – tavanul era în beznă, pereții dimprejur la fel. Aburii calzi ai respirației se vedeau cu claritate, un con nelămurit care pulsa în necunoscut. Omul era acolo, în aerul expirat, care dispărea rapid. Eu și tanti Nina eram singurele corpuri vii. Restul, câteva mii, moarte, erau agățate la fel, de partea posterioară, cu picioarele din față înjumătățite, atârnând ordonat, în rânduri paralele. Leșuri identice, echidistante, nemișcate în răcoarea crepusculului, puse în scenă de neoane imperfecte și de bâzâitul lor. Carnea leșurilor este la fel pentru toate necuvântătoarele – dar și pentru cuvântătoare –, atunci când le iei ochii, nasul, pielea, capul, tălpile. Ne diferențiem între noi doar la suprafață, prin pigmenții epidermei, culoarea
ochilor, dimensiunea urechilor. Egalitate a trupurilor neînsuflețite, jefuite de acoperământul lor natural. Democrația morților era vădită. Mă gândeam la aceste lucruri, în defilarea nocturnă, sub neoanele tremurânde ale sălii de răcire. Un paradis straniu, în care căldura era înlocuită cu frigul, lumina cu întunericul, solul cu tavanul, păstrând ca element comun o pace profundă, tonică. Nu, nu îmi părea a fi un iad, chiar dacă, pentru un moment, aveam senzația că pierdusem drumul spre lume, că fusesem evacuată undeva în anticamera dracilor, a sufletelor fără odihnă.

Parada cadavrelor de vite se desfășura cu lentoare, într‐o tihnă neașteptată, după calvarul bufniturilor de dinainte. Era ultima clipă în care acele corpuri mai păstrau amintiri, ultima clipă înainte de a fi tranșate în bucăți prea mici pentru a mai aparține vreunui întreg, pentru a mai păstra vreun suflet în sine.

În unele credințe din lume, sufletul trece printr‐o perioadă de patruzeci și nouă de zile, pentru a parcurge drumul de la dezîntrupare la reîntrupare. În primele zile, sufletul nu‐și dă seama că a lăsat în urmă corpul ce l‐a găzduit, perpetuând iluzia o vreme, înainte de a intra într‐o stare intermediară, onirică, în care produce imagini pure despre viață, dorință, lucruri pământești ce vor participa la generarea unei alte vieți. Dacă sacrificiul acelor necuvântătoare avusese loc cu două zile înainte, timpul necesar răcirii depline (mă întreb, ani mai târziu, când îmi aduc aminte de plimbarea în sala de răcire cu tanti Nina), nu era oare acea perioadă de două zile justificată și de un protocol spiritual, nu doar tehnic?

Fragment din „Balada necunoscutului” de Cristina Vremeș, în curs de apariție în colecția „Scriitori români contemporani” a Editurii Humanitas

CRISTINA VREMEȘ (n. 1986) este scriitoare și mediator cultural la Paris, unde locuiește câteva luni pe an, ducând o existență nomadă în restul timpului. Prima ei carte, „Trilogia sexului rătăcitor”, a primit premiul Filialei București Proză a Uniunii Scriitorilor și Premiul Sofia Nădejde, la categoria Proză de debut, alături de alte nominalizări. A participat la programul literar european CELA, în cadrul căruia i s-au publicat fragmente traduse din roman, dar și povestirea scurtă „Câteva minute în derivă” în limbile cehă, neerlandeză, polonă, spaniolă etc. Și-a prezentat opera la festivalul „Passa Porta”, Bruxelles. A participat la mai multe ateliere de creative writing anglofone, precum The Other Writers Group sau The Wednesday Group, coordonat de Shannon Cain, la Paris. Este licențiată în filozofie și istoria artei la University College London și absolventa unui masterat în filozofie la University of Cambridge, Newnham College. „Balada necunoscutului” este al doilea roman al ei.