Anticariat Nr. 52

Bestseller-urile anului 1971




Treaba cu bestseller-urile era o treabă serioasă și în trecut, chiar și în România. Astfel, pentru a afla care sunt cărțile cu cea mai mare priză la public, Editura Minerva a organizat, în 1971, o anchetă la care au participat 296 de cititori „de profesii diferite și din toate județele țării”. Cititorii au avut de ales dintre 600 de volume publicate în populara colecție „B.P.T.” până în acel an. Din literatura română, au fost preferați, ni se spune, autori ca G.M. Zamfirescu, Lucian Blaga, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Nicolae Labiș, Ionel Teodoreanu, Hortensia Papadat-Bengescu. Din literatura universală, au fost solicitate romanele unor Theodore Dreiser, Jókai Mór, Thomas Hardy, André Maurois, Lion Feuchtwanger, Marcel Proust etc. Ba chiar, pentru a nu exista dubii, Minerva a publicat un top al primelor cinci titluri solicitate din literatura universală:

  1. Theodore Dreiser, „O tragedie americană”(49 solicitări)
  2. Jókai Mór, „Omul de aur” (41 solicitări)
  3. Thomas Hardy, „Tess d’Urberville” (38 solicitări)
  4. André Maurois, „Climate” (31 solicitări)
  5. Lion Feuchtwanger, „Vulpile în vie” (28 solicitări).

După 1989, romanul lui Theodore Dreiser a beneficiat de foarte puține reeditări – și acelea la edituri obscure –, autorul însuși fiind dat uitării de noile generații de cititori. André Maurois încă mai supraviețuiește prin biografiile și istoriile sale, dar i-au cam apus și lui vremurile de glorie. Lion Feuchtwanger? Who the fuck is Feuchtwanger? Really! 🙂

 

„Ancheta B.P.T.” în Ernest Hemingway, „Pentru cine bat clopotele”vol. 2, Editura Minerva, București, 1971

Prima pagină Rubrici Anticariat Bestseller-urile anului 1971

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Bozz

Bozz lucrează de cinci ani într-un anticariat bucureștean. Este absolvent de Litere, dar nu crede că studiile sale îl pot ajuta la modul concret, cel puțin nu în această viață. Și-a găsit consolarea în munca de anticariat și în cele trei beri pe care le bea conștiincios în fiecare seară. A acceptat să scrie la rubrica „Anticariat” din pură plictiseală, deși, în adâncul sufletului său, mai crede în puterea literaturii de a schimba mentalități.

2 comentarii

  • Prin ani i80, am citit Goya și Vulpile în vie de Feuchtwanger. Erau romane istorice ce reconstituiau o epocă, scrise în spiritul materialismului istoric. Erau departe de romanele istorice ale lui Yourcenar sau Robert Graves, traduse și ele în acei ani.

    • Asta e și părerea mea, deși nu aș fi atât de înverșunat ca Bozz împotriva lui Feuchtwanger. Are și el meritele lui.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.