Casa Manu – un secol de piscuri și prăbușiri

Câteva vorbe, din când în când, care să le amintească bucureștenilor că trăiesc într-un oraș frumos. Cu o istorie respectabilă, veche de peste 550 de ani. Cu o identitate aparte, pe care mulți – și deseori chiar edilii orașului – o ignoră și o distrug, deși face parte dintre lucrurile care dau preț unui loc, unei comunități.

Pe Aleea Alexandru 1-3 colţ cu Bd. Aviatorilor se află una dintre cele mai luxoase clădiri bucureștene, care atrage atenția nu numai prin armonia liniilor și volumelor, ci și prin strălucirea țipătoare a reliefurilor aurite care-i împodobesc fațada.

Clădirea monumentală, de stil Ludovic al XIV-lea, este copia conformă a Palatului Biron din Paris. Cunoscutul edificiu, care adăposteşte astăzi Muzeul Rodin, a fost construit între 1728-1731 de arhitectul Jean Aubert (1680-1741), membru al Academiei Regale de Arhitectură, în acea variantă târzie a stilului baroc francez care poartă numele rocaille. Lăsând exteriorului sobrietatea arhitecturii clasice, exuberanța acestui stil se manifestă cu precădere în decorul interior al clădirilor. Aceeași particularitate de stil caracterizează și copia din București a Palatului Biron, Casa Manu, al cărei exterior se menține în baremurile clasicului, cu adaosul reliefurilor de deasupra deschiderilor și de pe fronton, dar al cărei interior poartă pecetea apartenenței la unul dintre cele mai complicate și mai stufoase stiluri ale decorului arhitectural.

Clădirea din București, cu faţada principală desfăşurându-se pe Bulevardul Aviatorilor, în retragere faţă de aliniament, a fost construită în 1915 de arhitectul Grigore Cerkez, pentru magistratul Ioan (Iancu) Manu (1872-1959), căsătorit cu Elisabeta (Zetta) Cantacuzino, nepoată de frate a omului politic Grigore Gh. Cantacuzino „Nababul”, prim-ministru, primar al Bucureștilor, membru al uneia dintre cele mai de vază familii boierești ale țării. Iancu Manu făcea, de asemenea, parte dintr-o mare familie boierească, unul dintre cei mai notabili membri ai ei fiind tatăl său, generalul Gheorghe Manu (1833-1911), erou al Războiului de Independență și prim-ministru sub domnia regelui Carol I, primar al Bucureștilor, senator. Iancu și Zetta Manu sunt părinții marelui fizician George Manu, om de știință genial, al cărui destin frământat oglindește contorsiunile istoriei secolului XX.

În 1932, în urma crahului băncii Marmorosch-Blank, magistratul îşi pierde cea mai mare parte a averii şi este nevoit să vândă casa. Ea trece în proprietatea industriaşului Max Auschnit.

Cavaler de industrie, datorându-și prosperitatea unei inteligențe ieșite din comun, aliată cu o forță de muncă la fel de mare, Max Auschnit (1888-1959), fiul unei familii de evrei din Galați, a ajuns, la apogeul carierei sale, unul dintre cei mai importanți industriași români și membru al camarilei regelui Carol al II-lea. Bogăția fabuloasă de care dispunea i-a permis să piardă sume imense la cărți în favoarea regelui, ceea ce l-a propulsat în poziția de tovarăș de petreceri al suveranului și de consilier financiar al amantei sale, Elena Lupescu.

Viața lui particulară a cunoscut străluciri tot atât de fulgurante, de la idila cu fiica unui maharadjah la căsătoria cu Livia, frumoasa fată a lui Augustin Pordea, vicepreședinte al Senatului. În vederea acestui mariaj, Auschnit a trecut la catolicism și a făcut apel la nași pe măsură: Richard Franasovici și Virgil Madgearu, miniștri, personalități politice ale momentului. Trecerea industriașului prin Casa Manu s-a tradus prin apariția peste tot a monogramelor MA și printr-o bogăție de petreceri, onorate adesea de Majestatea Sa și de inevitabila Duduia Elena Lupescu.

Din păcate pentru el, „prietenia” regelui nu l-a pus la adăpost de avatarurile timpului: adversar al colaborării industriei românești cu Germania nazistă, lui Max Auschnit i s-a înscenat în 1939 un proces, în urma căruia a fost condamnat la 6 ani închisoare și la plata unor despăgubiri imense. Scapă din închisoare în 1942, cedându-și uzinele statului român. În 1944 procesul este rejudecat și Auschnit este achitat, recăpătându-și averea, dar, doi ani mai târziu, reușește să emigreze în America, unde-și reface viața.

Între bunurile naționalizate de statul „democrat popular” se află și frumoasa Casă Manu, care devine locuința lui Petru Groza (1884-1958), om politic trecut în slujba noii puteri, prim-ministru între 1945-1952. Așa cum se cuvine, potentatul unui regim al proletarilor nu poate locui decât în condiții burghezo-moșierești, așa încât Petru Groza locuiește aici până la moarte. După acest trist eveniment, nici un conducător comunist de rang suficient de înalt nu s-a mai arătat dornic de a prelua casa, astfel încât a fost instalată aici Ambasada Argentinei. După 1989, casa a fost retrocedată moştenitorilor Auschnit.

Destinul pregătea un nou pisc. În 2006, un nou magnat al unor timpuri noi, George Becali, în căutarea unei reprezentări adecvate a prosperității sale fulminante și constatând că micul palat ocupă o adresă demnă de importanța lui, la numărul 1 al Aleii Alexandru, îl cumpără fără multă tocmeală. Așa cum a recunoscut chiar el într-un interviu de neuitat dat unei televiziuni, dacă era la numărul 2, nici prin gând nu i-ar fi dat să-l cumpere, dar, cum era la singurul număr demn de importanța lui… Steven Auschnit povestește, cu o expresie indefinisabilă în privire, că e cea mai rapidă afacere pe care a încheiat-o vreodată în viață: 7 milioane de dolari obținuți în 5 minute la telefon.

Renovarea a fost încredințată arhitectului Camil Roguski. Om plin de tact – având în antecedente o bună relație cu cuplul Elena și Nicolae Ceaușescu –, arhitectul a reușit să cruțe arhitectura clădirii de intervenții din cale-afară de inventive ale noului proprietar. Ca o contribuţie originală, acesta i-a cerut arhitectului să aurească din belşug reliefurile şi ornamentele de pe faţade, precum şi ornamentele din interioare. Un Iisus răstignit, de asemenea aurit, veghează la poarta dinspre Bulevardul Aviatorilor, iar pe stâlpii porții – se putea altfel? – au apărut niște lei cu totul și cu totul de aur, expresie a personalității proprietarului. Bineînțeles că monogramele lui Auschnit au fost înlocuite cu monogramele GB.

Dar, pe cât se pare, destinul casei merge înainte în legea lui, cea a prăbușirilor urmate de noi piscuri. După o ședere în închisoare și după ce considerabila sa avere a fost întrucâtva diminuată, se spune că George Becali vrea să vândă? a vândut? casa din Aleea Alexandru colț cu Bulevardul Aviatorilor. Umblă zvonul că un fotbalist se gândește să o cumpere. Se pare că nici piscurile nu mai sunt ce-au fost. Nimic nu scapă de eroziunea vremurilor…