Vă invităm să citiți câteva poeme, dar și un scurt fragment autobiografic, din volumul „Dragă poezie” de Ion Monoran, reeditat în 2023, la Editura Humanitas, într-o ediție îngrijită de Viorel Marineasa. De asemenea, pentru a afla mai multe despre volum, citiți cronica „Ion Monoran – poetul revoltat”, semnată de Raul Popescu. (Literomania)
Dau foc acestei pagini dintr-o revistă literară
contemporană
deoarece în ea ar fi trebuit să apărem noi:
M. Bârsilă, A. Derlea, R. Pacabry şi I. Monoran
dar până la urmă
a ajuns mâzgălită
cu versurile unui poet consacrat.
***
Noaptea asta care se sprijină pe schelete de sulf
printre arbori
şi Ion Monoran refăcut din bucăţi de tablă
și roți de automobil
prin oraş
mult mai tânăr şi mai arțăgos
rostogolindu-se neglijent
îşi suflă nasul în fața semafoarelor
cu teama de singurătate strivită pe parbriz
Ion Monoran
ca o extraordinară dorinţă de a fi tânăr
împotriva
indivizilor lirici
şi împotriva
lui Ion Monoran ori de câte ori va simţi nevoia.
***
în fiecare sâmbătă
după ce termin de răsfoit
principalele reviste literare
simt nevoia
să mă uit puţin la soare
altfel
m-apucă pandaliile
întind braţele şi mă rog
pentru noul poem
pentru versul discret ca lumina zilei
poemul
scris direct pe faţa poetului şi care să moară o dată cu el
dar care
şi după moarte, la nevoie,
să poată privi
ce se întâmplă afară pe stradă.
***
Sunt plin de mine ca un englez
Îmi place muzica lui Beethoven,
Îmi place să mor
Dar mai întâi de toate
vreau să trăiesc
aşa cu steaua pe gură
aşa cum se lasă seara
aşa cum e bine să mori.
***
Scandal, miliţie, plete, ce-ai făcut, din
ce-ai trăit
– fragment autobiografic (I) –
M-am născut în 1953, ianuarie 18, în comuna Ciacova, judeţul Timiş. De fapt, locuiam cu părinţii într-un sat învecinat, Petroman. Până la 11 ani, am copilărit acolo. Apoi, tata, un spirit ambiţios, a vândut casa şi ne-am mutat la oraş. Timişoara. După cele opt clase, 2 ani şi 2 semestre elev de liceu, la zi. 1972, 2 aprilie, exmatriculat (încălcând disciplina şcolară) conform art.182, aliniat i. 1972 – angajat pînă în luna mai 1973. Plecat în Ardeal până în noiembrie. Disperare, boemă, vers plat. Antologia poeziei germane. Puternic impresionat de Trakl, Rilke, P. Celan, Enzensberger. Angajat sezonier al I.G.P.S.M.S. – Bucureşti, care făcea prospecţiuni geologice în Apuseni. Plete barosane. Scandal cu Miliţia locală – Zlatna. Ultimatum de a părăsi oraşul cu primul tren. Peripeţii Geoagiu, Alba-Iulia, Oarda de Jos. În noiembrie, mă întorc acasă. Casa în vânzare. Pe drumuri, părinţii divorţaţi din 1971. Pătrund cu forţa în casă şi ocup o cameră. Scandal, miliţie, plete, ce-ai făcut, din ce-ai trăit. Mi se promite solemn că voi face armata într-o unitate militară de muncă. Aşteptare. O masă la 2 zile, dorm mai mult pe spate cu stomacul plin de apă. Până în aprilie 1974. În armată, Piteşti, geniu productiv. Piroliza I sare în aer în 17 aprilie. 5 m cubi teren tare, săpătură, zilnic. Dormitor – baracă. 4 m cubi teren f. tare zilnic.
Normă – altfel te paşte batalionul. Câteva luni lucrez la „negru de fum” în combinat. Toamna şi iarna iar la săpătură. Cretin. Am uitat să scriu şi să citesc. Ianuarie 1975 – detaşat la Curtea-de-Argeş. 30 tone balastru, nisip, var, cărămidă – zilnic norma de om. Trăiască şi-nflorească! Din nou săpătură. Colegi de armată foşti puşcăriaşi, nemţi, unguri, sârbi şi lichele cărora li se prevede un viitor strălucit! Dar cât de interesant acest mediu! Boşii habar n-au ce li se pregăteşte de către subsemnatul. Din nou rampa de descărcare până în august. Nu am fost acasă decât în concediul legal. În august LIBERARE. Munca în civilie floare la ureche. Scriu numai prostii. Mă înscriu la liceu, anul III – U. între timp m-am angajat la I.C.R.A.L. Timişoara. După un an mi se mai cunosc bătăturile în palme. Uit tot. Doar cel mai tare câştigă. Femeile lipsesc cu desăvârşire. Ca întotdeauna. Păcat, dar nu pot scrie decât în transă şi asta îmi acaparează tot timpul. Păcat. Mare păcat. 1977 anul IV – U. Prea puţine de menţionat în afară de faptul că scriu, gândesc şi citesc şi că urmăresc totuşi să scap. Îi trimit lui Geo Dumitrescu câteva texte însoţite de o scrisoare scandaloasă. Scrisoarea o bubuie, dar textele trebuie să le accepte. Urmează încă un plic + scrisoare scandaloasă. Primite încurajator de Maestru. Am vrut să văd dacă la 50 de ani nu a devenit burghez, îmbâcsit etc. etc. „Aşteptăm veşti din ce în ce mai bune” etc. Îi trimit un plic cu cele mai proaste texte ale mele. Deziluzie, modernist, păcat !!! şi chestii dintr-astea. Pauză. Bineînţeles, trebuia să sfârşească prost toată treaba. Prietenii şi duşmanii şoptesc că m-aş fi plafonat etc.
În decembrie le arăt texte şi-i las mască. De fapt începuseră să-mi fure motive, imagini, marginea oraşului. Inconştienţi sau conştienţi că „în lucrătură” nu mă depăşeau… cel mult epigoni. Iată de ce trebuie permanent să te schimbi şi să stai în sertar. Altfel toată lumea mizează pe plafonarea ta sau dracu mai ştie pe ce. În orice caz, ceea ce am făcut până acum consider că e o bulibăşeală faţă de marea poezie. E îngrozitor, dar adevărat. A devenit o modă poezia oraşului cu tramvaie, poduri, … autostrăzi, cai, poluare. Compostezi toate astea şi controlorii nu mai au nimic cu tine. Mie-mi coace mintea altceva. Iată de ce continuu să refuz ceea ce se cheamă generaţie, noul val etc. Pe pielea mea am libertatea să experimentez ceea ce vreau. Originalitatea nu în lei, ci în valută forte! Ar fi într-adevăr un gest de patriotism.
Poeme și fragment autobiografic din volumul „Dragă poezie” de Ion Monoran, ediție îngrijită de Viorel Marineasa, Editura Humanitas, 2023
Foto: Portretul lui Ion Monoran de Murivale (sursa: ionmonoran.ro)
Scrie un comentariu