Dispariții

Odată cu timpul se sting nu numai ființele, ci și nenumărate alte lucruri din jurul nostru – a căror absență nu o sesizăm din diferite pricini decât foarte târziu, uneori prea târziu. Așa trebuie să fi fost dintotdeauna, să spunem conform unei străvechi legi a firii că fiecare apariție – fiecare noutate – survine pe un loc lăsat liber de cele pierite, scufundate, uitate, destrămate. Numai că în ultimul secol disparițiile se produc în toate marile domenii și par imposibil de compensat. Zeci de mii de specii de animale sunt pe cale de dispariție, unele sunt superbe simboluri ale planetei și ale frumuseții vieții în imaginarul nostru cultural, precum ursul polar, girafa, castorul, râsul carpatin, leopardul de zăpadă, broasca țestoasă de Atlantic. Pădurile, mlaștinile, lacurile și chiar mările se restrâng, astfel încât dezastrele și schimbările climatice își revendică din ce în ce mai multe teritorii. Marea Aral exista încă în 1960, pe când astăzi în locul ei se află un deșert sărat. Deodată cu toate acestea, se sting în tăcere civilizații vechi, cu modul lor de viață, cu ocupațiile, uneltele și locuințele, cu limbajele lor. Un studiu UNESCO afirma că jumătate din limbile vorbite în lume sunt pe cale de dispariție, din diferite cauze, economice, politice, geografice, climatice, demografice etc. A mai fost, veți spune, s-au mai desființat civilizații, orașe, culturi, bogății, specii. Pentru prima dată, însă, avem conștiința că pierdem iremediabil o parte din umanitate și că suntem responsabili de această moarte lentă din jur. Vom putea compensa vreodată prin tehnologie?

Sursă foto: aici