Intersecții Nr. 300

Două dintre premiile ARCCA vor purta numele a două personalități: Barbu Cioculescu și Mihai Giugariu




Începând din acest an, Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor(ARCCA) va acorda, pe lângă Premiul Cartea Discretă a Anului și Cartea de Poezie a Anului, Premiul „Barbu Cioculescu”, în valoare de 10.000 de lei,pentru contribuția esențială la viața cărții în România. Barbu Cioculescu a fost vicepreședinte și apoi președinte al ARCCA.

Totodată, Premiul Cartea Discretă a Anului va fi redenumit Premiul „Mihai Giugariu” pentru Cartea Discretă a Anului. Mihai Giugariu este o altă personalitate dispărută nu de multă vreme dintre noi, de asemenea fost membru marcant al ARCCA.


Barbu Cioculescu (10 august 1927, Paris – 19 martie 2022, București), fiul criticului literar Șerban Cioculescu, a fost istoric și critic literar, prozator, poet, editor, dar și traducător din Anatole France, Eugen Ionescu, Charles Ferdinand Ramuz, Alain Finkielkraut, Bram Stoker, Georges Simenon și alții. În 1947 a câștigat Premiul „Ion Minulescu” pentru volumul „Steaua Păstorului” (rămas în manuscris din cauza cenzurii), iar în 1995, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ediția „Opere” de Mateiu I. Caragiale. Primul volum de poezie, intitulat „Cerc deschis”, i-a apărut abia în 1968. A fost și un prozator sofisticat: „Palatul de toamnă” (1976), „Grădini în podul palmei” (2000). Se remarcă și volumul de memorialistică „Amintirile unui uituc”, precum și cartea de convorbiri cu Monica Pillat, „Povestind despre atunci”, ambele din 2012. A lucrat la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, iar roadele sale de cercetător sunt însemnate. A îngrijit ediții din Ion Luca Caragiale, Mateiu I. Caragiale, Tudor Arghezi, Constant Tonegaru… A fost unul dintre cei mai profunzi și rafinați exegeți ai lui Mateiu I. Caragiale.


Mihai Giugariu (29 septembrie 1929, Chișinău – 2 octombrie 2019, București) a fost prozator și magistrat.În 1950 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București, apoi a lucrat ca judecător. În 1997 a devenit magistrat la Curtea Supremă de Justiție. Dintre cărțile sale amintim volumul de povestiri „Fata și bătrânul” (1968), romanul „Condotierul” (1970), poate lucrarea sa cea mai importantă, „Mărul lui Paris” (1980), un volum de eseuri, „Mesagerul” (1983), un roman-parabolă despre putere și memorie, „Cină cu langustine” (1987), un fals memorial de călătorie, „Destine”, un roman distins cu premiul pentru proză din anul 1992 al Academiei Române.


Nominalizarea pentru Premiul „Barbu Cioculescu” va fi hotărâtă de Consiliul Director al ARCCA. Din juriul Premiului „Mihai Giugariu” fac parte Adina Dinițoiu, Cosmin Perța și Ciprian Măceșaru, iar din juriul Premiului „Cartea de Poezie a Anului”: Simona Sora, Radu Vancu și Ciprian Măceșaru.

Parteneri media: Radio România Cultural, Revista MATCA, Literomania, BookHub, Filme și Cărți, O mie de semne, Revista Accente.

Prima pagină Rubrici Intersecții Două dintre premiile ARCCA vor purta numele a două personalități: Barbu Cioculescu și Mihai Giugariu

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.