Flash fiction stories – octombrie 2022: „Povestire în fraze scurte despre păduchi și tabere” de Elena Dumitrescu

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Povestire în fraze scurte despre păduchi și tabere

Elena Dumitrescu

În vara aceea nu m-au lăsat ai mei în tabără. De fapt nu m-au lăsat în niciun an, nici până atunci, nici de atunci înainte. Cică aș fi venit cu păduchi.

Mi-era oricum scârbă de păduchi și mi s-a făcut și frică între timp.

M-au trimis, în schimb, la țară. Acolo sau la închisoare, totuna.

Prietena mea cea mai bună, și colegă de bancă pe deasupra, era frumoasă. Mai frumoasă cu mult decât mine, înaltă și slabă. Avea ochi jucăuși. Și pătrunzători, uneori. Și negri.

Ea a mers în tabară, iar eu era cât pe ce s-o urăsc pentru asta în zilele mele de deținut.

Eram un deținut cu o singură vină: bunicii mei trăiau într-o fundătură de lume. Acolo oamenii se împărțeau mereu în două. Erau fie sfinți, fie păcătoși, fie bețivi, fie superstițioși.

Femeile erau ori cu mintea la cap, ori cu mințile pierdute de la bătăile aplicate de soții iertați mereu de preotul satului pentru violențele lor.

Și unde copiii erau și ei tot în două rupți: cuminți sau răi, cei care mâncau tot din farfurie versus cei care-și bălăngăneau picioarele în strană.

Eu eram dintre ăia cuminți, dar cât mi-aș dorit ca măcar uneori să fi fost rea! Mi-aș fi bălăngănit bine de tot picioarele în strană.

Ioana a trăit în vacanța aceea de vară, în tabăra pe care o regret și acum, o nemaipomenită fericire, îndrăgostită de un băiat la fel de frumos ca ea, care i-a răspuns ca-ntr-o oglindă sentimentelor ei. Și nu a venit de acolo cu niciun păduche. A adus doar amintiri și o iubire.

În schimb, eu, ironic, n-am scăpat fără un atac furibund al scârboaselor insecte, preluate de la copiii de pe uliță. Satul unde ar fi trebuit să fiu în siguranță nu și-a făcut treaba. Iar eu a trebuit să-mi tai și părul, pe lângă toată nefericirea. Cât să fiu și mai urâtă.

Elena Dumitrescu are 38 de ani și locuiește în București. A absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale. Este fotograf și graphic designer. În ultimii ani, a scris poezie, dar a avut mereu în minte idei pentru proză scurtă. Anul acesta a participat la un atelier de creative writing organizat de „Revista de Povestiri” și coordonat de Marin Mălaicu Hondrari, care a ajutat-o să dea o formă ideilor și să le transforme în povestiri.