„Literatura la feminin” – Note de călătorie

Am citit-o dintr-o răsuflare, dar nu pentru că e ușor, ci pentru că nu m-am putut opri.
Era pesemne o după-amiază când, fereastra sufletului zăvorâtă bine, se deschisese în vânt.
Am avut o stare greu de lămurit, ca înaintea unui loc nou, mult-dorit, îl știi și nu-l știi. Aștepți să ți se dezvăluie, să afli dacă ce vezi este ceea ce este. Seamănă cu o casă cu multe camere – câteva secrete, multe coridoare – câteva dau în tenebre, altele sunt încuiate, sau poate cu un cabinet de curiozități sau cu tărâmul de mijloc sau cu toate laolaltă.
Stă în fața ta întreg, ți se înfățișează în toată puterea cuvintelor
și totuși nu se revelează după sensuri cunoscute.
Am fost un vizitator contemplativ, un călător curios, am văzut astfel că topografia oferită doar pare cunoscută, fără să fie întru totul. Intri și regulile cunoscute își dezvăluie apoi toate axiomele, geometria e pe alocuri neeuclidiană, arhitectura are forme fluide, iar geografia se stratifică.
Cum să nu mă atragă? Călătoria a fost surprinzătoare, am stat în fața unor camere cu uși întredeschise, care aveau deasupra titluri – Jocul, Taxi, Problemele altora, O zi, Un sfert de oră, Colaj etc., le știți, dar care înăuntru arătau altceva, deschideau multiversuri,
un heimlich-heimlich seducătoare.
Toate îmi erau străine și pe toate le știam
și familiaritatea asta bucuroasă în fața necunoscutului-cunoscut m-a tras înăuntru de fiecare dată,
și în fiecare cameră am văzut grădini suspendate și etaje stratificate sau pivnițe întunecate,
alei întortocheate către ținuturi de miazănoapte sau de miazăzi,
de pe aleea solidarității am ajuns în orașe și apoi în țări, în locuri neașteptate,
am fost la o conferință de presă, pe o terasă la mare, în Seneca Anticafe,
la Roma, în Grecia, vis-à-vis la Arhivele Statului și în obor,
în Suedia și în insula briților, într-o sală de spectacol înainte de începutul unui balet, la un cerc de fotografie, într-o cameră dintr-o casă a liftului, pe acoperiș, în iarbă și grădini de legume, în taxi, în infern, în pădure, în vis,
peste tot duhuri și voci naratoare cunoscut-necunoscute
vorbesc despre alte voci și duhuri cunoscute,
toate împreună își împletesc rădăcinile, fără s-o știe,
toate se țin de mână, chiar fără s-o știe,
se țin de morți, de vii, de visuri, de sufluri,
își trimit vorba de la una la alta, amintirile, spaimele, fără s-o știe,
e un clin d’oeil în eter, ca un mesaj într-o sticlă,
sau unul pe mai multe voci, cu mai multe partituri în canon,
armonice, sincronice, polifonice, poliglote,
aici se vorbesc multe limbi, româna, engleza, franceza, germana, suedeza și greaca, rusa, italiana, ucraineana, ebraica, taxileza, limba legumelor, îngereasca, tătara ludică, limba mamelor și limba mătușilor, limba bonsaiului eternizat și tigreasca, limba călugăriței șchioape și limba iubiților-cu-povești-de-trădare-viitoare și limba celor care-l iubesc pe Popeye marinarul,

aici ai animus-anima, sau numai anima, sau numai animus, de gustibus et coloribus…,
aici te veghează făpturi pe care nu le-ai cunoscut, dar pe care le știi, doamna Bollino, două Constantine și un Constantin, îngereasa, Maman, Manina, tovarășa de la cercul foto, Salomeea, cealaltă Salomee, Ninigra și Aligru, Animalul greșit, oul lui Barbu, Vica, Letiția Branea, Mariana Marin, Cella, Camil, Gavrilescu, Irene Nemirovski, Otilia, mereu-cealaltă-Otilia, doamna T, Lina Wolff și al ei narator tricefalic în căutarea scrisului perfect, Nina în arabesc, Arsenia și Voichița cu cravatele-n vânt, Vermont, doamna Vermont și pisica albă, Barbara Comyns și nefericita mamă vitregă, Peter Schlemihl, indimenticabila Monique – aici facem o pauză de respirație -,
Barthes, Ionesco, Flaubert, Jung, frații Grimm, Gide și Hortensia,
un cârd de gâște jumulite care de atunci se tot întorc în oraș
și umbra unui ienupăr apotropaic.
am învățat încă o dată că stilul indirect liber și cel direct legat sunt mai inteligibile decât stilul elaborat,
că între burtă și pântec e o diferență uriașă și o distanțăde lumi,
să fac cea mai frumoasă fotografie fără film a cerului în apă și cum e să porțiîn ochi cel mai frumos aparat de fotografiat din lume,
că strigătul Păzea, vin tătării! e un alint,
că ai viteze diferite sau simultane de evadare, dar și că poți să te îngerești dacă ai de la cine,
că dacă problematizezi îmbătrânirea e posibil să te sară,
că vacile pot vorbi cu limbă de om,
și dacă uzi cândva o plantă artificială înțelegi rostul lumii celeilalte, celei vii,
că o cameră joasă și goală din vis te scoate într-o pajiște fără întristare și suspin,
că din taxi poți coborî în infern,
sau că ridurile de la colțul ochilor te duc direct într-o insulă căzută din timp,
și o masă pe care scrie „rezervat” direct în literatură pe ușa din față,
că trei kilograme în plus și un croissantcu migdale pot fi blestem și mântuire,

că feminismul este o treabă serioasă,
sau neserioasă, depinde de pe ce meridian privești,
că feminismul este nesemnificativ când bărbații și femeile au înțeles,
că feminismul este semnificativ când bărbații și femeile nu au înțeles,

ce vreau să vă spun este că
în tot timpul ăsta au sărit zăvoarele și cântecul a început să sape,
mai ales când degetul cel mic a pipăit mierlele pe clape.
atunci am văzut o bătătură pe a doua falangă de la degetul mijlociu al tuturor,
și am auzit încă o dată când cineva a spus „lumea depășește ficțiunea” și că ne-ar trebui o enciclopedie a realității cu efect ficțional,

v-aș fi dăruit mere de aur, o herghelie de inorogi sau un stol de paseri măiastre,
sau măcar să fi făcut și eu o prăjitură sau un tort ceva,
așa fac femeile când se duc undeva,
sau la Seneca Anticafe, „ca să te simți ca acasă”,
mie îmi place cuvântul „amfitrion”
și nici eu nu suport cuvântul „probleme”, că tot veni vorba,
să vă fi cântat și eu măcar o sonată, să sper un cântec de greier cumva,
dar nu asta voiam totuși să spun,
emoția însă dăunează grav rațiunii,

iertare pentru tot ce am metabolizat și uitat,

ce vreau să vă spun este, de fapt, că
une femme est une femme,
nu-i așa, monsieur Godard?,
și da,
în fine, ați înțeles bine,
ceci n’est pas une pipe,
în plus
a rose is a rose is a rose is a rose.

Poemul a fost citit de Ohara Donovetsky în cadrul lansării volumului „Literatura la feminin (o antologie)” (joi, 17 februarie 2022, la Seneca Anticafe)