Marian Ilea: „A fost o surpriză extraordinară «Cartea de la Metopolis» de Ștefan Bănulescu”

Începând cu nr. 324, vă propunem un chestionar despre ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit, lectura) în viețile unor scriitori români contemporani, chestionar inspirat de cel pe care „The Guardian” l-a găzduit până în 2021, numit „Books that made me”, care, la rândul lui, a fost inspirat probabil de chestionarul apărut inițial în The New York Times Book Review, în 1984. În acest număr, a răspuns pentru cititorii Literomaniei scriitorul Marian Ilea. (Literomania)

1. Ce citiți în aceste zile?

Citesc „Werner Herzog și Mistica Renană” de Radu Gabrea.

2. Care este cartea care v-a schimbat viața?

I se cere prea mult unei cărți să devină un soi de schimbător de viteze, ca la mașină!

3. Care este cartea care v-a influențat cel mai mult?

A fost o surpriză extraordinară „Cartea de la Metopolis” de Ștefan Bănulescu.

4. Numiți cartea (sau cărțile) pe care nu ați reușit s-o (să le) terminați de citit.

Mi-am ales întotdeauna cărțile pe care le-am citit și uneori recitit.

5. Numiți cartea pe care o dăruiți cel mai des.

Nu dăruiesc cărți, cu toate că în ultimele săptămâni am dat cartea „I se spunea armeanul”, ultima apariție editorială a mea împreună cu Mircea Bochiș.

6. Care dintre cărțile secolului al XX-lea vi se par supraevaluate? Care dintre cărțile din literatura secolului al XX-lea vi se par subevaluate?

N-am întâlnit cărți supraevaluate sau subevaluate ale secolului al XX-lea pe care să le fi citit.

7. Numiți o carte pe care v-ați fi dorit s-o scrieți. Care este cartea pe care ați recitit-o cel mai des?

Mi-ar fi plăcut să am vârsta bunicului meu când ieșea seara pe laiță, în drumul țării, unde se adunau încă șase țărani de vârsta lui. Printre ei, aveam și eu un loc bine stabilit în verile vacanțelor pe care le petreceam la Ieud. Acolo se povestea seară de seară un roman în care viața bătrânilor prindea contur, iar atmosfera pe care o creau poveștile alea mă făcea să aștept cu nerăbdare următoarea seară ș.a.m.d. Cartea acelor povești pierdute în poveste mi-ar fi plăcut s-o scriu eu. Cum nu s-a putut, e și cartea pe care aș reciti-o cel mai des. Am încercat în „Acei minunați ani” și în cărți de ale mele, ca „Deșiștea”, „Medio Monte” sau „Herina”, să mă apropii de povestașii copilăriei mele ieudene.

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor “Liviu Rebreanu”), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București. În 2020, publică, la Editura Tracus Arte, romanul „Acei minunați ani”, roman apărut mai întâi în foileton în Literomania. Cel mai nou volum semnat de Marian Ilea (în colaborare cu Mircea Bochiș), „I se spunea Armeanul (piesă de teatru în cinci scene)”, a apărut în 2024, la Editura EUROTIP, Baia Mare.