Poeme de Jerzy Jarniewicz

Optzeci și șase

O mare necuviință în biografie și așa destul de necuviincioasă:
trăiesc mai mult decât mama. Mergeam la Retkinia după morfină
pentru ea la singura farmacie din cartier unde se vindea legal.
Medicii de pe Copernic mi-au prescris doze farmaceutice ca să
„nu devină dependentă”. A mai trăit două luni. S-a dus
fără a deveni dependentă. La câteva luni după înmormântare
l-am invitat la Lodz pe Piotrek. Le povestea studenților
despre sardine și ei doreau un raport despre orașul împresurat
– se apropia de patruzeci, însă părea mai tânăr
decât studenții mei proaspăt după bac.
Când a plecat dincolo de granița de est am descoperit Cernobâlul,
un marș trece pe Piotrkowska, copiilor le dădeam lugol.
După doisprezece ani am scris această poezie.
Dacă v-o citesc eu, viața mea dăinuie dincolo de viață,
dacă o citiți singuri, nu se poate spune nimic sigur.

Ușa o închide ultimul

Când la câțiva ani după moartea mamei
am văzut la tata, care nici el nu mai trăiește,
o altă femeie, nu am putut să-i iert asta.
Cu toate că mă culcam în acest timp
cu trei diferite. Pe una am ucis-o în vis, pe a doua
am vândut-o la târgul de sclave din Istanbul, iar pe a treia
am preschimbat-o într-un stâlp de sare. Cea care le-a
urmat a fost Șeherezada. Născocind povești
se născocea pe sine. Când sultanul i-a cerut
în sfârșit mâna, mi-a tăiat gâtul cu un cuțit
pentru hârtie. Nu-i port pică, fiindcă știu bine
unde duc poveștile despre covorul zburător.
Îi port pică tatei că a lăsat o străină să intre în bucătăria
în care cu mama, pe când trăia, făceam colțunași.

Neogotic din cărămidă galbenă

În mai pe Piotrowska ardea catedrala.
A fost primul meu incendiu, dacă nu pun la socoteală
focul din filme și de la tv. Tu abia
te vei naște, eu am fost lângă catedrală,
catedrala este în flăcări.
Apoi am încercat amândoi
să locuim în foc ca șopârlele galbene, care,
cum se știe, nu există cu adevărat, dar și focul nostru
era de altă natură. Era bun, hrănitor,
și am ieșit stinși, fără sprâncene și fără piele.
O asemenea goliciune, de parcă un troian
ne-ar fi șters folderele cu fotografiile
în care facem dragoste, și a rămas
doar ecranul. Despre catedrala asta oamenii ziceau
că nu incendiul, ci comuniștii.

Poeme din volumul „Confiscarea instrumentelor” de Jerzy Jarniewicz, traducere din limba poloneză de Constantin Geambașu, Editura Tracus Arte, 2019

Jerzy Jarniewicz (n. 1958) este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori afirmați în Polonia după anii ’90. A debutat în 1984 cu placheta de versuri „Coridoare”, urmându-i alte zeci de volume de poezie, critică literară, eseuri și traduceri, preponderent din poezia americană. În 2018, primeşte Premiul Silesius pentru volumul „Nopţi pustii”, în seria Cea mai bună carte de poezie a anului. În 2015, îi este conferit titlul de profesor Belvedere din partea Preşedintelui Republicii Polone.