Poeme de Mihaela Munteanu

Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.

În acest număr al Literomaniei, vă propunem poeme semnate de Mihaela Munteanu.

I.
Două mii
Post două mii
Trei mii
Post trei mii
E doar o maladie aparte
cântăm toți acelaşi cântec
şi de câteori mi se aprind călcâiele
de atâtea ori se şi sting

mama îmi spune că după o vârstă redevii fată mare şi că
eu am noroc nu sunt acolo
o contrazic, cu norocul meu sunt exact acolo
nu mai pune nimeni mâna pe mine de parcă
aş avea ceva ce se ia
şi oricum
nu mai pune nimeni mâna pe mine aşa
they act like they own the place
simţim şi noi asta când suntem singurii de pe terasă
din stângăcie dărâmăm genţi şi ne cad cuţitele din farfurie
în rolul de observator măpricep, mă afund în scaun
ascult tot ce nu ţi-a fost vreodată ascultat
uneori doar ca să te auzi vorbind
ajung să mă-ntreb cum de ne vedeam atât de des în mai
primăvara are proprietăți
vindecătoare
acum e întuneric lumea munceşte mult eu stau mult la facultate
cineva spune
sper că n-o să ştii niciodată cum e să munceşti
şi apreciez doar că
ce înseamnă munca oare n-am muncit toţi
într-un punct
mă muncesc singură intern în fiecare zi eu sunt angajatul
şi în fiecare dimineață abia aştept să dau cu mine de pământ
de dragul corporalităţii
destructurez ceva clasic
rămâne puţin din mine, atât de puţin
încât dacă ai învârti pe storcător
ar curge o picătură
dar cu greu

e spaima că
e spaima că
şi mai e şi spaima că

II.
Fiecare oraş mic are potenţialul de a fi un oraş mare
Cine oferă putere – doar mini zgârie-norii
din centru
Fiecare oraş mare e un oraş mic care a crescut
Puţin beton şi multe priviri îngrijorate
chiar îngrijorătoare
Ce caut când se deschide uşa
O clădire care o să intre peste mine
Un ecran alb care poate fi distrus în orice moment
Dacă cineva e îndeajuns de curajos
să se ridice de pe scaun
O piramidă, o schemă cu efect întârziat
O moarte întârziată
Fiecare oraş mare e prea mare
înzilele de naştere în care n-am putut să fiu cu tine
Zile în care-mi fac jocul
În care-mi găsesc puterea
Îmi ia doar o apăsare
o săgeată îndreptată cum trebuie
Mâna mea manevrată de alte mâini
Nu ştii niciodată cine e în spate
dar poţi să joci
până la capăt.

Mihaela Munteanu este studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București. A publicat texte în „Echinox”, „Timpul” și pe site-urile „Poetic Stand” și „O mie de semne”. A citit la edițiile 221, respectiv 253 ale Institutului Blecher și la prima ediție a Writers Happy Hour.