Scrisori venețiene de dragoste (V)

În 1983, la Veneția, am cunoscut un cuplu straniu, alcătuit dintr-o fată de 20 de ani (din Est) și un băiat de 17 ani (din Vest). M-am împrietenit cu amândoi, cu atât mai mult cu cât i-am cunoscut în împrejurări pitorești, în trenul de tineri în blugi, dinspre Viena spre Veneția, și mai apoi printre hipioții cu saci de dormit care dormeau în fața gării Santa Lucia din lagună. Am devenit confidenta acestui cuplu imposibil, nu neapărat fiindcă fata ar fi avut trei ani în plus față de băiat, ci întrucât fiecare din ei aparținea unei zone geografice și politice imposibile, care nu ar fi acceptat reconcilierea cu cealaltă zonă. Istoria celor doi a durat un an sau ceva mai mult și s-a desfășurat mai ales epistolar, iar eu am avut acces la această corespondență amoroasă, întrucât fiecare dintre îndrăgostiți mi-a împărtășit epistolele sale. Cum era previzibil, cei doi nu au putut alcătui un cuplu propriu-zis și au încheiat orice fel de legătură, fie ea chiar și numai epistolară, după puțină vreme.

Istoria celor doi și a imposibilității dragostei lor a inspirat cartea mea de poeme Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (Editura Dacia, 2002; ediția a doua, Editura Fractalia, 2016), unde mi-am asumat atât o voce femeiească (după cum era de la sine înțeles), cât și una bărbătească. Poemele au fost scrise din două perspective, iar uneori chiar dintr-o perspectivă androgină ori hermafrodită. Lucrurile nu s-au oprit aici. În 2007, am publicat un volum de proză experimentală, intitulat Nașterea dorințelor lichide, unde primul text din carte (care are chiar titlul volumului) reia povestea celor doi îndrăgostiți din Veneția și a stranietății legăturii lor epistolare, care m-a fascinat multă vreme.

La sfatul prietenului și traducătorului meu italian, Giovanni Magliocco (Venezia dalle vene viola. Lettere da una cortigiana a apărut la Editura Aracne, din Roma, în 2015), am făcut la un moment dat un experiment. Am transpus în prozopoeme câteva poezii din Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane; și am transpus în poezie câteva fragmente din proza Nașterea dorințelor lichide. În cele ce urmează voi prezenta câteva astfel de scrisori, menționând că ele reprezintă niște versiuni măcar relativ modificate față de ceea ce am publicat în cărțile semnalate (2002, 2007, 2016).

La Malcontenta are sîni cu aurore boreale

Nestăpînirea ta am simţit-o în piele ca un siroccó înăbuşitor, pe Rio dei Mendicanti rochia mi se sfîşiase mîncată de clor. Te holbai la mine ca un cerşetor cu trup obosit, sudoarea îmi urca pe spinare, tîrîndu-se nestingherit. M-ai fi sfîrtecat cu sfială, m-ai fi atins simţind putrezirea lagunei ca pe un orologiu stricat. Eram La Malcontenta, curtezana amuşinată de turbaţi. Trupul meu avea sfîrşeli mentale, gura mea să atingă nu mai ştia, decît să muşte, şi o făcea precum o jivină în febra nălucitelor moluște. De patima ta mă agăţasem ca de-o funie de spînzurat, căci trupul meu nu mai avea locuri sfinte, furtunile vieţii săpaseră în el atîtea morminte! Gropar nu voiam să-mi fiu şi nu alungam iubirile flămînde, care mă secătuiau, dar mă învăţau a plînge, aşa cum numai femeile nebune din dragoste ştiu să o facă. Sărutul tău nu l-am primit, ci l-am alungat, ochii tăi i-am îngropat în aburii din noapte, mîinile ţi le-am tăiat în suferinţe răscoapte. Trupul tău mă durea în mine, neatins şi sfios, laguna se-nvolburase cu iasme de cavaler tenebros. Ca o sepie răscolită de spaimele pielii nu mai simţeam nimic. Pîntecul meu era un San Marc îngropat de viu. Oricît m-ai fi rîvnit, nu aveam ce să-ţi dăruiesc, decît o sminteală hidoasă ca un păcat împărătesc. Pupilele morţii foşneau ovale, laguna putrezise în sînii mei cu aurore boreale.

Credit foto: Ruxandra Cesereanu