Semnal editorial: „Exasperarea creatoare: corespondență” de Geo Bogza și Sașa Pană

La Editura Pandora M, a apărut volumul „Exasperarea creatoare”, ediție întocmită de Cosmin Pană și care conține corespondența dintre Geo Bogza și Sașa Pană.

„În ziua de 14 octombrie 1928 am primit din Buștenari prima scrisoare de la Geo Bogza. A fost începutul unei întinse corespondențe cu grafica luminoasă, clară, aerată (din litere independente). George Bogza (abia din aprilie 1929 a devenit Geo) îmi trimitea scrisori de 10, 20 și — prin 1931, 1932 — chiar de 60 și 80 de pagini (un pachet, un caiet). În toate mă copleșea cu dragostea, cu prețuirea ce-mi mărturisea pentru tot ce scriu, pentru munca de la unu, pentru puritatea și fuga mea de cel mai mărunt compromis… Bogza, pe cît de calm, placid, abia scoțînd și înnodînd vorbă lîngă vorbă, folosea în scrisorile sale ca și în literatura sa un vocabular, o frază care orbea prin incandescență.” Sașa Pană, Născut în ’02

„Dar am în mine sevă, dureri, turmentări, conflicte cât să scriu zece reviste și le vom face, scumpule. Pământul sub mine arde.arde.” Geo Bogza

Sașa Pană (Alexandru Binder, 8 august 1902, București – 22 august 1981, București). Medic militar, a condus, între 1928 și 1932, revista de avangardă unu și editura omonimă, unde au fost publicați Urmuz, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Stephan Roll ș.a. A debutat editorial cu volumul de poeme simboliste Răbojul unui muritor (1926) și a continuat să scrie, publicînd un număr substanțial de volume: Diagrame, Echinox arbitrar, Viața romanțată a lui Dumnezeu, Cuvîntul talisman, Călătorie cu funicularul, Iarba fiarelor, Vladimir, Munții noaptea neliniștea, Atentat la bunele tabieturi ș.a. A fost un foarte important animator cultural, arhivar, antologator și editor. Opera sa majoră e considerată însă autobiografia Născut în ’02, frescă a societății românești din , prima jumătate a secolului XX și valoros portret de grup al avangardiștilor români.

Geo Bogza (6 februarie 1908 – 14 septembrie 1993). Scriitor, jurnalist, avangardist, pionier al reportajului literar românesc, a fost închis de două ori sub acuzația de pornografie. A editat revista de avangardă Urmuz și a fost unul dintre redactorii de bază ai revistei unu între 1929-1932. A debutat editorial în 1929 cu volumul de versuri Jurnal de sex, apoi, în anul 1933, îi apare , Poemul invectivă. A fost unul dintre teoreticienii și activiștii de frunte ai avangardei românești, devenind totodată, datorită unor titluri precum Țări de piatră, de foc, de pămînt (1939), Cartea Oltului (1945) sau Țara de piatră (1946), unul dintre cei mai importanți autori de reportaj din literatura noastră. După 1947 a aderat la realismul socialist, mai cu seamă în reportaj, reușind însă să-și păstreze autenticitatea în creația lirică.