„Toți bărbații din viața mea” (fragment) de Petre Barbu

Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul de proză scurtă „Toți bărbații din viața mea” de Petre Barbu, publicat în colecția „Fiction Ltd”.

În prag de pensionare, mai mulți bărbați, care au cunoscut diferite grade de eșec de-a lungul vieții, încearcă să-și salveze existența prin orice ar părea să fie o șansă pentru o viață mai bună, însă soarta are propriile socoteli, iar acestea nu coincid cu ale lor. Sub lupa unei narațiuni introspective și confesive, nu de puține ori cu un ton ironic, relațiile de familie, de prietenie, moartea, singurătatea, pierderea, alienarea și incapacitatea de a comunica sunt temele majore în viața omului plin de remușcări, invadat de amintiri și care a acumulat un bagaj de frustrări mai mici sau mai mari. Iar dincolo de lumea interioară veghează una exterioară, căreia personajele încearcă să-i supraviețuiască ocupând slujbe mărunte sau scriind piese de teatru nebăgate în seamă de niciun regizor, reflectând astfel complexitatea relațiilor umane și fragilitatea ființei în fața timpului și a pierderilor inevitabile.

Toți bărbații din viața mea (fragment)

Petre Barbu

Aştept în capătul peronului ca să tragă trenul. Mai sunt zece minute până la ora plecării, aşa scrie pe tabelă. Mă tem că vom pleca cu întârziere. Oamenii se mişcă haotic. Aştept trenul meu la fel ca oamenii care îşi aşteaptă trenurile lor: într‑o buimăceală nervoasă. Mai arunc o privire în lungul liniei: nu vine…

O pocnitură mă face să tresar. Întorc privirea la linia vecină pe care se odihneşte o locomotivă abia sosită din cursă. Locomotiva scoate un fornăit care îmi bubuie timpanele. Sigur că ai să râzi de această comparaţie, am rămas la fel de fraier cum m‑ai lăsat în lumea asta, băi tată! Nu mă pricep la tehnică, n‑am o gândire de inginer, deşi am terminat o facultate de inginerie, ţi‑ai fi dorit să ajung un bun inginer, inginer CFR, măcar mecanic de locomotivă sau un impiegat, numai să muncesc la CFR. A fost una dintre dramele vieţii tale că n‑am urmat drumul tău de ceferist. Recunosc că locomotiva asta sforăitoare arată rău: tablele sunt înnegrite, roase de rugină, abia mai stau să nu cadă. Este electrică. Alte locomotive, vreo trei‑patru trase la capăt de linie, arată la fel, sunt surori în mizerie. Uite ce‑au ajuns locomotivele tale, băi tată!

Amintirea îmi pocneşte în minte: tu ai adus prima locomotivă electrică în Regionala CFR Galaţi. Ai adus‑o de la Electroputere Craiova. Era începutul anilor ’70. N‑ai adus‑o oricum. Ai făcut o specializare la Bucureşti. Da! Îmi amintesc când ai plecat la specializare, dimineaţa în care ţi‑ai luat rămas‑bun de la mama, erai emoţionat, mândru, îndrăgostit, dar nu de nevastă‑ta, ci de viitoarea iubită, locomotiva ta electrică. Până atunci, ai condus locomotive pe abur, ai luat‑o de jos ca fochist, băgai cărbunii cu lopata, făceai băşici însângerate în palme, apoi ai ajuns mecanic, alţii băgau cărbuni cu lopata. Mama îţi spăla salopetele cu sodă şi le freca cu dragoste, n‑avea Persil sau Ariel, nu existau ONG‑uri care să sensibilizeze presa că femeile ceferiştilor trăiesc ca nişte sclave, cu mâinile arse de sodă, că trebuie să le gătească şi să le umple sufertaşele la orice oră.

Când s‑a trecut la electrificarea transportului feroviar, ai fost ales să faci şcoala de mecanici pentru locomotivele electrice la Bucureşti. Pentru că erai un mecanic tânăr şi bun – aşa te lăudai, sunt foarte bun! După şcoală (a durat o lună?), te‑au trimis la Craiova să aduci locomotivele în regională, trei‑patru bucăţi într‑o garnitură. Şi asta îmi amintesc foarte bine, pentru că iarăşi te‑ai lăudat mamei: când ai plecat şi când te‑ai întors cu locomotivele electrice. Victoria ta. Victoria socialismului. Iartă‑mă că încurc borcanele: a fost numai victoria ta. N‑aveai treabă cu industrializarea, cu electrificarea, cu planul cincinal, cu politica partidului. Erai îndrăgostit. Pentru acea reuşită profesională (ce aiurea sună: „reuşită profesională”!) ţi‑au dat o primă (mi‑ai cumpărat cumva o bicicletă Tohan din acei bani?), ştiu sigur că ţi‑au dat o medalie: Ordinul Muncii Clasa I. (Clasa a III‑a era cea mai valoroasă medalie.) Ai băgat medalia în fundul servantei din sufragerie, îmi pare rău că n‑am păstrat‑o ca să am o dovadă vie că nu inventez în amintirile mele. Oricum, nimeni nu mă poate verifica sau contrazice, sunt amintirile mele. Aşa cum locomotivele electrice au fost ale tale. Medalia ta, amintirea mea.

Mă holbez la vechitura de locomotivă electrică şi mă gândesc că ceea ce mi‑a plăcut la tine, băi tată, a fost pasiunea ta de a studia. Nu ţi‑au fost de‑ajuns specializarea de la Bucureşti, aducerea locomotivelor de la Craiova, prima în bani şi nici Ordinul Muncii. Ai continuat să studiezi locomotiva ta electrică. Asta m‑a umplut de admiraţie, nu ţi‑am spus‑o niciodată, îmi pare rău, băi tată! Stăteai lungit pe recamierul din sufragerie şi studiai schemele electrice şi mecanice din cărţile tehnice ale locomotivei cu o concentrare îndârjită, rupt de lume şi noi mergeam prin casă în vârful picioarelor pentru că tu trebuia să dezlegi tainele locomotivei, tainele iubirii. Salopetele tale au devenit mult mai curate, pentru că lucrai pe electrică, dar mama continua să le frece cu sodă. Probabil că aceasta este adevărata dragoste: să descoperi tainele celui iubit, cât trăieşti, o viaţă întreagă, indiferent că ţi‑e locomotivă sau nevastă. Nu există o istorie a Regionalei CFR Galaţi în care numele tău să figureze drept mecanicul care a adus şi a condus prima locomotivă electrică din regiune. Acum, locomotivele noastre iau foc, de bătrâne şi expirate ce sunt, presa anunţă cu voluptate accidentele, dar nu mai sunt ale tale, sunt ale altora. Cine mai are nevoie de istorie când iau foc locomotivele?

Fragment în avanpremieră din volumul „Toți bărbații din viața mea” de Petre Barbu, Editura Polirom, colecția „Fiction Ltd”, Iași, 2025

Carte scrisă cu sprijinul Burselor Cărturești

Petre Barbu (n. 1962) este jurnalist, scriitor, dramaturg. Absolvent al Facultății de Mecanică din Galați (1988). A debutat editorial în 1993 cu volumul de nuvele Tricoul portocaliu fără număr de concurs. A publicat apoi romane (Dumnezeu binecuvântează America, 1995, 2016; Ultima tresărire a submarinului legionar, 1998; Blazare, Polirom, 2005; Marea petrecere, 2014; Vremea tatălui, Polirom, 2022), nuvele (Până la capătul liniei, 2012; Cățărarea în cer, 2017; Delegatul lui Petre, 2021), publicistică (Primul an de publicitate, 2013; Primul an de marketing, 2019) și teatru (Teatru, 2003; Puterea a șasea, 2020). Câteva dintre piesele sale au fost distinse cu premii și nominalizări la concursurile UNITER (Dumnezeu binecuvântează America; La stânga tatălui; Tatăl nostru care ești în supermarket; Masa puterilor noastre; Delegatul; Sufletul pereche ș.a.), multe fiind montate de Theatrum Mundi din București, Teatrul Național din Târgu Mureș, Teatrul Foarte Mic și Teatrul de Comedie din București ori produse de Teatrul Național Radiofonic, Societatea Română de Radiodifuziune sau Televiziunea Română. Romane ale sale au fost traduse în sârbă, bulgară și slovenă.