În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a treizecea parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.
33
Extratereştrii ar fi notat punctuleţul izolat, de la aproximativ 53 de grade latitudine nordică şi 10 grade longitudine estică, drept un posibil loc de aterizare, o pată netedă, dreaptă. Dar şi fără asemenea speculaţii ce-mi trec mie acuma prin cap, în fiecare ţinut există tot felul de fenomene inexplicabile, asta-i fără îndoială.
Dacă se deschide o uşă când e curent, nu-i nimi de mirare. Se deschide o uşă de la sine apoi tot aşa se şi închide, e ceva neobişnuit, mai ales când nimeni nu intră ori iese. Şi mai ciudată e toată tărăşenia când întâmplarea are loc în plină zi. Asta-ţi poate produce fiori şi zburli părul. Am înţeles repede că mai există şi alţi locuitori în casă, în afară de mine. Alţii din alte timpuri, deschizând şi închizând uşi, fără a avea nevoie de uşi. Mi-era greu cu lipsa lor de corp, lipsa lor de umbre, cu aerul îngroşat, tensionat, ce mă apăsa, pipăia. Adesea, mă pierdeam când obiecte înnebuneau fără aportul meu. Se întâmpla că în seri fără vânt, paşnice, brusc începea să pufăie hornul, să sară clapa de fier a sobei şi să împrăştie cenuşă prin bucătărie. Asemenea provocări mă scoteau din sărite, cu toate acestea mă abţineam şi ziceam, împăciuitor, în amurg: „Ah, încetaţi, pentru asemenea copilării sunteţi prea bătrâni, şi-ar fi bine să adunaţi mizeria făcută”.
Mai supărător decât orice erau, însă, zgomotele. De necrezut pe câte voci poate trăncăni, chicoti, mormăi o veche casă din lemn, să-şi dreagă glasul, să suspină, să caşte. Cu voci murmurate, şoptite, cu glas subţire ori catifelat, cu voci feminine, masculine ori de copii, de la bucurie până la răstiri nervoase. Şi sunete grave se puteau auzi, mârâite, târâte, furişate. Şi zgomote vegetale, de iederă, capturând, des, gros, perete după perete.
Felul vocilor, al sunetelor depindea probabil de tensiunea existentă în lemn, de lungimea fibrelor şi de umezeala din aer. Dacă începeau a respira zgomotos bârnele acoperişului, atunci întreaga încăpere se umplea de vibraţii, în timp ce la sunetele pline de falseturi ale stinghiilor nu se producea decât un discret ciripit. Una peste alta, un adevărat aresnal pentru o muzică de teatru, veselă şi nebună, cu replici sorbite, acte scârţâite şi pauze murmurate.
Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)
Photo by Dan Meyers on Unsplash
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu