Atelier Nr. 236

What a wonderful world

narcis_amariei_literomania



Ploua torențial. Clădirea din față se ghicea cu greu prin perdeaua de apă, ca prin ecranul cu purici al unui televizor vechi. Firma luminoasă de la Atlantic Records împrăștia culori pe asfaltul ud. Mi-am adunat puterile și m-am strecurat pe ușa imensă cu geamuri de sticlă. Mi-am văzut, în treacăt, reflexia firavă, neverosimilă, și atunci am știut că sunt un supraviețuitor. Am urcat scările privind la peretele pe care era pictat uriașul portret al fondatorului casei de discuri, Ahmet Ertegun. Căldura dinăuntru m-a înmuiat și m-am lăsat moale pe un fotoliu, așezat lângă un ficus uriaș. Dintr-o încăpere se auzea în surdină o muzică de jazz. M-am apropiat încet. Prin ușa întredeschisă pătrundea un miros de cafea proaspătă, iar pe biroul imens din nuc masiv se odihneau o carte și un pachet desfăcut de napolitane cu ciocolată. Cât umblasem de la o companie la alta mi se făcuse foame. N-am putut să mă abțin. Gustul dulce m-a învigorat puțin. M-am așezat, apoi, pe scaunul rotativ și am privit în jur. Omul avea stil. Mult diferit față de celelalte birouri de la Warner, Columbia sau Sony Music. Fiecare obiect care decora încăperea fusese bine ales, nu era nimic deranjant, nimic la întâmplare, așa cum erau, de obicei, birourile clasice, în care sunt aglomerate, de-a valma, suporturi de pixuri, trofee și diplome, rame cu oameni zâmbind fericiți. Aici totul îți dădea o stare de liniște și echilibru. Mirosea a piele și a tabac scump. Cel mai mult mi-au plăcut trompetele stilizate care atârnau din tavan pe post de lustră. În rest, viniluri vechi, fotografii cu muzicieni. M-am oprit în dreptul uneia în care Ray Charles zâmbea cu o gură plină de diamante. În stânga ei eram eu, în seara concertului de la Las Vegas, când Larry a vrut să mă fotografieze. Ce față a făcut când mi-a auzit cântecul…Se aștepta la ceva mai swingy, à la Hello Dolly și, enervat, ne-a întrerupt înregistrarea. Apoi a trecut trenul ăla de marfă și a fluierat atât de tare încât a trebuit să oprim iar înregistrarea. De-abia pe la șase dimineața am reușit să terminăm. Ce vremuri…

Tocmai ce mă pregăteam să gust din cafeaua aburindă și să mai iau o gură din napolitană, când un tip a apărut în ușă.

– Afară! Ieși imediat afară! a zbierat înfuriat la mine. Nu am apucat să schițez vreun gest, că exact în acel moment a sunat telefonul. A răspuns și și-a luat privirea de la mine. Vocea de la celălalt capăt era a unei femei. Tipul părea absorbit de discuție și chiar se întoarse cu spatele la mine, acoperind cu mâna receptorul. După un schimb tăios de replici, s-a auzit tonul. Îi închisese.

– Tot aici ești? a exclamat enervat. Nu i-am răspuns. Nici nu aș fi avut cum. Ce să-i zic? „Eu sunt Louis Armstrong și am venit să vă propun câteva cântecele.”

L-am văzut cum ia o carte și se pregătește să dea cu ea după mine. Noroc că eram obișnuit cu asemenea tratamente. M-am ridicat de pe scaun și m-am așezat turcește, dacă se poate spune așa, direct pe mocheta groasă. S-a uitat în jur, ca și cum ar fi căutat ceva, apoi a trecut pe lângă mine și a ieșit din birou. La asta chiar nu mă așteptam. Oare chiar nu mă recunoscuse? Sau juca tare? M-am ridicat de pe locul în care mă aflam și m-am așezat la loc, pe scaunul rotativ. Tocmai ce mă pregăteam să răsfoiesc cartea deschisă pe birou, când trei domni, însoțiți de o frumoasă domnișoară, au dat buzna în încăpere, vociferând.

–  Mie îmi place. Aduce a old school. Sună a Armstrong, nu ți se pare?

– Ascultă-l tu acasă! Ăsta nu se vinde în veci!

– Eu zic să-i dăm o șansă. Facem ceva tematic, aniversar.

Am vrut să intervin, dar chiar atunci bărbatul cu care mă întâlnisem la început a luat o carte de pe birou și m-a strivit între coperți. Cu ultimele puteri, am putut citi rândurile uriașe:

Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.”

 

Prima pagină Rubrici Atelier What a wonderful world

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Narcis Amariei

Născut în 1970. Absolvent al Facultății de Limbi și Literaturi Străine- Universitatea București (secția spaniolă-engleză) și al Masteratului în American Studies – Universitatea București. Profesor, colaborator al unor centre private din România, Regatul Unit, Spania. Debut la CDPL în august 2021 cu Popicăria de Piatră. Absolvent al cursului de Creative Writtingcu Florin Iaru (noiembrie 2021)

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.