Nr. 185 Traduceri

„Veghea cea de pe urmă a lui Faust” de Adolfo Bioy Casares




În noaptea aceea de iunie 1540, în podul foişorului, doctorul Faust cutreiera poliţele fără număr ale bibliotecii sale. Ici-colo se oprea; lua câte un volum, îl frunzărea nervos, îl punea la loc. În sfârşit, alese „Memorabilia” lui Xenofon. Potrivi cartea pe pupitru şi se pregăti să citească. Privi spre fereastră. Ceva se înfiorase afară. Faust spuse cu glas scăzut: O răbufnire de vânt în crâng. Se ridică, dădu dintr-o smucitură perdeaua în lături. Văzu noaptea, pe care copacii o dilatau.

Sub masă dormea Senior. Răsuflarea nevinovată a câinelui adeverea, liniştită şi egală ca o auroră, realitatea lumii. Faust se gândi la Infern.

Cu douăzeci şi patru de ani în urmă, în schimbul unor puteri magice de nebiruit, îşi vânduse sufletul Diavolului. Anii se scurseseră cu iuţeala fulgerului. Scadenţa expira la miezul nopţii. Nu era încă nici unsprezece.

Faust auzi nişte paşi pe scară, apoi trei bătăi în uşă. Întrebă: „Cine-i acolo?”. „Eu”, răspunse un glas căruia monosilaba nu-i dădea vreun nume, „eu”. Doctorul îl recunoscuse, dar se simţi oleacă înciudat şi repetă întrebarea. Pe un ton mirat şi mustrător îi răspunse slujitorul: „Eu, Wagner”.  Faust deschise uşa. Slujitorul intră cu tava, cu pocalul de vin de Rin şi feliile de pâine, comentând cu voioasă aprobare împătimirea stăpânului său pentru gustarea aceea. Pe când Wagner se dezvinovăţea, ca în atâtea rânduri, că locul era tare singuratic şi că acele scurte voroave îl ajutau ca să treacă mai lesne noaptea, Faust se gândi la priincioasa obişnuinţă, ce îndulceşte şi nutreşte viaţa, luă câteva sorbituri de vin, mestecă niște dumicaţi de pâine şi, pentru o clipă, se crezu în siguranţă. Cugetă: Dacă nu mă-ndepărtez de Wagner şi de câine, nu-i nici o primejdie.

Se hotărî să-i destăinuie lui Wagner spaimele sale. Apoi se răzgândi: Cine ştie ce comentarii ar face. Era o fiinţă superstiţioasă (credea în magie), cu o înclinaţie plebeiană pentru macabru, silnicie şi sentimentalism. Instinctul îi îngăduia să fie hazliu; nerozia, de nesuferit. Faust găsi cu cale că nu trebuia să se expună la nimic ce i-ar putea tulbura duhul sau cugetul.

Ceasul bătu de unsprezece şi jumătate. Faust gândi: Nu vor putea să mă apere. Nimic nu mă mai scapă. Apoi în mintea lui se petrecu ca o schimbare de ton; Faust îşi ridică privirea şi continuă: Mai bine să fiu singur când va sosi Mefisto. Fără martori, mă voi apăra mai bine. Pe lângă asta, incidentul putea lăsa închipuirii lui Wagner (poate chiar şi iraţionalităţii fără apărare a câinelui) o impresie peste măsură de înspăimântătoare.

– S-a făcut târziu, Wagner. Du-te la culcare.

Când slujitorul era gata-gata să-l cheme pe Senior, Faust îl opri şi, cu nespusă duioşie, îşi trezi câinele. Wagner adună pe tavă talerul pentru pâine şi pocalul şi se îndreptă spre uşă. Câinele îşi privi stăpânul cu nişte ochi în care părea să ardă, ca o flăcăruie plăpândă şi întunecată, toată dragostea, toată nădejdea şi toată tristeţea lumii. Faust îi făcu un semn lui Wagner, şi slujitorul şi câinele ieşiră. Încuie uşa şi privi în jur. Văzu încăperea, masa de lucru, volumele familiare. Îşi spuse că nu era chiar atât de singur.

Ceasul bătu de douăsprezece fără un sfert. Cu pas destul de sprinten, Faust se îndreptă spre fereastră şi ridică un colţ al perdelei. Pe drumul spre Finsterwalde pâlpâia, îndepărtat, felinarul unei calești.

Să fug cu caleașca aceea! murmură Faust, şi nădejdea i se păru că-l arde. Să plece hăt departe, iată imposibilul. Nu exista bidiviu destul de iute, nici cale destul de lungă. Atunci, ca şi cum în loc de noapte s-ar fi pomenit cu ziua în geam, plănui o fugă în trecut; să-şi caute adăpost în anul 1440, sau chiar şi mai în urmă: să amâne cu două sute de ani fatidicul miez de noapte. Îşi închipui trecutul ca pe un tărâm cufundat în beznă şi necunoscut; dar, se întrebă, dacă înainte n-am fost acolo, cum aş putea ajunge acum? Cum putea el să strecoare în trecut un fapt nou? Îşi aminti ca prin ceaţă de un vers din Agaton, citat de Aristotel: Nici Zeus însuşi nu mai poate schimba ceea ce deja s-a petrecut. Dacă nimic nu putea preface trecutul, câmpia nesfârşită ce se întindea îndărătul naşterii sale îi era de neatins. Mai rămânea, totuşi, o scăpare: să se nască iarăși, să ajungă din nou la ceasul cumplit în care îşi vindea sufletul lui Mefisto, să şi-l vândă iar şi, când va ajunge, în sfârşit, la noaptea aceasta, să se strămute încă o dată în ziua naşterii.

Se uită la ceas. Mai rămânea atât de puţin până la miezul nopţii. Cine ştie de când, îşi spuse, tot rejuca viaţa lui de trufie, de pierzanie şi de spaime; cine ştie de când îl tot păcălea pe Mefisto. Dar îl păcălea oare? Nu era acea repetare la nesfârşit a unor vieţi oarbe Infernul lui?

Faust se simţi tare bătrân şi tare trudit. Ultima sa cugetare fu, cu toate acestea, una de închinare vieţii; gândi că într-însa, iar nu în moarte, luneca, asemeni unei ape subpământene, odihna. Cu nepăsare eroică, amână până în ultima clipă hotărîrea de-a fugi ori de-a rămâne. Clopotul ceasului răsună…

În româneşte de Anca-Domnica Ilea, după „Las vísperas de Fausto” (din volumul „Historia prodigiosa”)

În imagine: Anton Kaulbach, „Faust und Mephisto”

Sumar Literomania nr. 185

Prima pagină Rubrici Traduceri „Veghea cea de pe urmă a lui Faust” de Adolfo Bioy Casares

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Dominique Ilea

Născută în 1962, Anca-Domnica (Dominique) Ilea părăsește România în 1991 și se stabilește în Franța. Prozatoare și eseistă, s-a făcut cunoscută ca traducatoare de literatură română în franceză (Ion Creangă, Radu Aldulescu, Petru Cimpoeșu, Lucian Raicu, Răzvan Petrescu etc.).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.