Ereticul Culianu şi lumea de dincolo

Romanul „Migraţii” de Laurenţiu Orăşanu, apărut la Editura Eikon, în 2015, mi-a prilejuit reîntâlnirea cu un personaj aparte prin destinul său: Ioan Petru Culianu. Un ambiţios şi competent istoric al religiilor, discipol al lui Mircea Eliade, pasionat de ocultism, I. P. Culianu şi-a găsit sfârşitul în 1991, la numai 41 de ani, asasinat în toaleta Universităţii Divinity School din Chicago. Era o zi de mai: 21 mai, când sunt sărbătoriţi, în tradiţia ortodoxă, sfinţii Constantin şi Elena. Asasinul nu a fost găsit, iar dacă au mai apărut, între timp, elemente noi în acest caz, ele nu au fost date publicităţii. Volumele sale de istoria religiilor au un iz revoluţionar, prin impunerea ştiinţelor cognitive ca instrument de lucru în studiul religiilor, dar mai fascinant decât opera sa rămâne, pentru mulţi, însuşi autorul. Era inevitabil ca, odată cu trecerea timpului, I. P. Culianu să se transforme într-un personaj literar. În această postură îl întâlnim la Claudio Gatti (în thrillerul esoteric „Prevestirea”), la Norman Manea (în romanul „Vizuina”), la Andrei Codrescu (în romanul „M@sia”), la Ruxandra Cesereanu (în volumul „Un singur cer deasupra lor”), la Caius Dobrescu (în romanul „Minoic”) şi, nu în cele din urmă, la Laurenţiu Orăşanu (în romanul „Migraţii”).

Cum era de aşteptat, I. P. Culianu a intrigat cel mai mult prin pasiunea sa excentrică pentru ocultism şi, mai ales, pentru lumea de dincolo (să nu uităm că ultima carte a lui Culianu, apărută postum, chiar aşa se numeşte: „Călătorii în lumea de dincolo”). Nici în romanul lui Orăşanu, lucrurile nu stau altfel. Biografia lui Matei Gorganu, personajul inspirat de Culianu, are foarte multe în comun cu biografia adevăratului Culianu. Să vedem despre ce este mai exact vorba.

Un tânăr genial, pasionat, la început, de fizică şi filosofie, Matei Gorganu, curios de a afla ce se întâmplă după moarte, alege studiul religiilor: „Religia era tot un fel de Filosofie, constată Matei. Ortodoxă, catolică, iudaică, budistă, mahomedană – oricare dintre ele explica de unde vine omul. Şi, mai ales, unde se duce, ce îl aşteaptă dincolo. Religia se ocupa de acel dincolo mai mult decât o făceau sistemele filosofice. Filosofia vorbea mai mult despre viaţa pământească, în religie se întâmpla ceva cu trupul, cu sufletul, după”. Începe să citească, încă din liceu, cărţile profesorului Vlad Mirescu (Mircea Eliade), căruia îi va scrie pe adresa Universităţii din Chicago, unde Vlad Mirescu era profesor de istoria religiilor. Studentul Matei Gorganu intră în vizorul Securităţii, care încearcă să-l recruteze ca informator. Pe urmele lui Vlad Mirescu, tânărul Matei Gorganu începe să citească volumele lui Giordano Bruno, „eretic, potrivnic bisericii, adept al teoriei lui Copernic, ars pe rug de Inchiziţie”. Influenţat de panteismul ereticului Bruno, scrie un eseu în care lumea întreagă, spirituală şi materială, apare ca manifestare, în forme multiple, a Divinităţii. Obţine o bursă de studii în Italia. Va fi lăsat să plece cu condiţia să raporteze tot Securităţii („Ne interesează orice despre orice persoană cu care veţi avea contacte”, i se spune, înainte de plecare, de către un agent al Securităţii, în biroul Decanului). Totuşi, să nu pierdem din vedere că avem de-a face cu o operă de ficţiune, cu un roman. În realitate, nu există, până acum, nicio dovadă care să confirme un astfel de acord al lui I. P. Culianu cu Securitatea.

Pentru tânărul Matei Gorganu, însă, prea puţin conta acest pact cu diavolul. Îl putea ignora, asumându-şi, bineînţeles, consecinţele. Era preocupat de alte lucruri: de controlul gândurilor şi al emoţiilor, de exemplu, condiţie esenţială în filosofia lui Giordano Bruno pentru ca un practicant al artei magiei să acceadă la lumea spiritelor, la lumea de dincolo, la acea lume din care nu mai există cale de întoarcere şi unde sufletele aşteaptă Învierea. Numai Isus reuşise să se întoarcă din lumea morţilor, doar El găsise, până acum, calea de întoarcere. Pentru Matei Gorganu, faptul că există posibilitatea de a comunica cu acele suflete însemna că nu toate căile spre lumea de dincolo erau sigiliate.

Un episod aparte al romanului semnat de Laurenţiu Orăşanu este convorbirea dintre Matei Gorganu şi Petrache Lupu, cel căruia i se arătase, în 1935, la Maglavit, Moşu’, adică Dumnezeu. „Cum se face, se întreabă Matei Gorganu, că aceia aleşi pentru a primi şi a transmite mesajul Divinităţii erau oameni simpli, lipsiţi de educaţie şi de imaginaţie? Era greu de crezut că pe Petrache Lupu l-ar fi dus mintea să imagineze întâlnirile cu Moşu’… Prin astfel de oameni alesese Divinitatea să ni se adreseze. Să ne transmită ceva. Nu să comunice, pentru că oamenii aceştia simpli fuseseră aleşi ca receptori, ca purtători de voce, nu ca să se discute cu ei. Nu pentru o comunicare în ambele sensuri. Nu ca interlocutori”. Ei bine, Matei Gorganu voia să fie un interlocutor, voia să cunoască lumile de dincolo (asta dacă sunt mai multe). Voia, cu alte cuvinte, să instituie nu doar o nouă filosofie, pornind de la filosofia panteistă, magică, a lui Giordano Bruno, ci o nouă religie. Aşa cum făcuse Isus, când s-a întors din lumea morţilor. Prin urmare, o călătorie în ambele sensuri era posibilă. Cel puţin, aşa crede Matei Gorganu.

Într-un dialog cu prima sa soţie, cu care avea în comun pasiunea pentru astrologie, Matei Gorganu dezvăluie mai multe detalii despre filosofia sa (sau despre, s-o numim, credinţa sa). Pentru că lumea este infinită, credea Matei, şi spiritul uman este infinit. Acest spirit nu moare, se mută într-o altă lume. Dar, din această ecuaţie, este exclus Dumnezeu: „ – Dacă suntem credincioşi, biserica ne spune unde se duce sufletul omului după moarte. Dar dacă nu credem în Dumnezeu şi în Rai? Cred că ai observat că, până acum, n-am avut nevoie de Dumnezeu pentru a-mi argumenta teoria. De ce l-aş introduce tocmai acum, pentru a explica ce-i cu spiritul? De ce totul ar fi infinit şi spiritul ar fi finit? Şi aici trebuie să privim la un anumit nivel de agregare. Mai întâi, să vedem sufletele oamenilor ca pe nişte instanţieri ale unui spirit global, să-l numesc Spirit Universal. Privind la nivelul individului, am putea considera că Spiritul Universal se instalează în om la naştere şi îl părăseşte atunci când omul moare. Îl părăseşte dar nu dispare. N-am nevoie să explic unde se duce. N-am nevoie nici de Dumnezeu, nici de Rai. Se duce acolo de unde a venit, în acel Spirit Universal. Astfel că nici spiritul, privit în acest fel, nu moare. Şi el este infinit. Nu l-a creat nimeni, n-o să-l distrugă nimeni. Toate sufletele care au trăit şi – atenţie – toate sufletele celor care vor trăi sunt acolo”.

Romanul lui Laurenţiu Orăşanu este, bineînţeles, mult mai vast, nu se concentrează doar pe figura lui Matei Gorganu (personaj care, de altfel, apare după primele o sută de pagini). Migraţii este o adevărata saga. Sunt surprinse, începînd cu anii 1940, destinele a numeroase personaje (unele dintre ele sunt de origine evreiască, altele au avut legături strânse cu legionarii, ba chiar au fost legionari activi în anii celui de-Al Doilea Război Mondial). Laurenţiu Orăşanu dovedeşte, în acest roman, că stăpâneşte bine tehnicile prozei de suspans, căci „Migraţii” poate fi citit şi ca thriller, dar şi ca roman istoric sau poliţist. Titlul trimite la mişcarea continuă a personajelor, atât dintr-o ţară în alta, cât şi de pe un continent pe altul. Dar, de asemenea, trimite şi la migraţia sufletelor dintr-o lume într-o altă lume, subiectul preferat al lui Matei Gorganu. În plus, „Migraţii” a fost scris în mare parte sub presiunea timpului. În timpul scrierii romanului, Laurenţiu Orăşanu a aflat că suferă de un cancer rebel. I s-a mai îngăduit să mai stea printre noi până şi-a terminat cartea. Atât. Preocuparea sa pentru lumea (sau lumile) de dincolo este, ca şi în cazul lui Matei Gorganu, una cât se poate de reală, ceea ce infuzează romanului un soi de veridicitate care, poate, în altă situaţie, ar fi lipsit. În orice caz, avem în acest roman, apărut în 2015, încă o portretizare ficţională a celui care a fost I. P. Culianu. Să fie aceasta mai apropiată de personajul real I. P. Culianu? Nu am un răspuns la această întrebare, căci, în jurul acestui personaj, totul este un joc de oglinzi, de lumini şi umbre.

Laurenţiu Orăşanu, „Migraţii”, Editura Eikon, Bucureşti, 2015, 312 p.