Vă invităm să citiți, în Literomania nr. 269, fragmentul „Scrisoare către lume (metropola Serafimilor)” de Ruxandra Cesereanu, o versiune a poemului „Scrisoare către un prieten și înapoi către țară” (Editura Paralela 45, 2019), versiune adaptată la vremurile actuale, din 2022. (Literomania)
Scrisoare către lume
(metropola Serafimilor)
în staza ei digitală lumea e xeroxată
ca un certificat dublu, de naștere și de moarte.
în teritoriul neghiobilor,
mai știe cineva ce e aceea o carte dreaptă,
își mai aduce cineva aminte de vreun hrisov ori de enluminuri?
stau c-un scalpel în mână și cânt.
stau cu scalpelul de stâlpnic.
niște întrebări din manualele stinse de istorie:
oare s-au întors acasă toți deportații din Siberia
sau câțiva au rămas uitați în crângul de gheață, îmbrăcați în salopete?
iar creierele celor tineri prin ce străinătăți au fost izgonite,
și cine le adună la masă, le spală și le face patul să doarmă,
și cine le mângâie, le drăgostește și le croiește oase proaspete
în împărăția de bitcoin?
SURSUM CORDA.
florăresele, majordomii, contabilii, vânzătorii de aur,
mașinile de spălat, frigiderele, cardurile,
ochelarii de plastiglas, măștile din porțelan,
evantaiele, ambalajele, infirmierii,
call-girls cu peruci ațâțătoare, jucării gonflabile,
așa arată stazele chimiolumii în care ne-am pironit.
dar unde sunt oare serafimii cu trei perechi de aripi din ceară,
unde sunt păzitorii, intermediarii între noi și ceilalți,
unde sunt cei mai iubiți, frumoși și inaccesibili,
unde sunt rugătorii și împotrivitorii putrezirii,
unde sunt consolatorii, răsfățătorii cu trei perechi de aripi din ceară?
printre cioburi și prafuri, îi zăresc pe o insulă cu melanom,
călare pe ponei din cauciuc sau pe pajiști cu dulapuri de epocă,
în care sunt așezate amintiri în pernele sparte.
printre paturi de cazarmă și coridoare ale biopsiei,
îi zăresc cu aripile concrescute și coronițe de premianți.
nu au pagină de facebook, nici de twitter,
serafimii supradigitali, fără citostatice și fără supraveghetori ai ideologiei.
călătorește, descoperă, povestește, city break în metropola serafimilor,
plăcerile verii, toamnei, iernii și ale primăverii,
câteva ruine industriale preschimbate în parcuri de distracții,
miezuri fabuloase ale nopții pentru petrecăreții mileniului,
cele mai trendy destinații, vacanțe de la A la Z,
cele mai delicioase preparate tradiționale,
zece lucruri pe care le poți face fără să cheltui bani,
zece destinații pentru un concediu minunat,
zece locuri care arată spectaculos la apus,
zece hoteluri care te vor cuceri cu farmecul lor,
zece stațiuni mirobolante de schi, zece weekenduri de vis,
zece castele care te vor impresiona cu adevărat,
zece peisaje care te îndeamnă să îți vizitezi țara.
spoveditorul de la spitalul de copii cu polipi și glaucom
vrea să fugă-n pustie, nu mai poate răbda, nu mai are suflare.
mă tem să nu mă preschimb în venetică,
iar surghiunul să fie coliba mea de pescar.
preaiubiților din metropola Serafim
eu am nevoie de un ghid pentru începători
ca să cred în voi și în lumea cu ganglioni.
deocamdată nu mai cred nici în văzduh,
deocamdată sunt un voyeur care participă la un exercițiu de colaps.
știu, însă, că între vizibil și invizibil lumea se cuvine să fie descusută.
asta e noua rapsodie.
noi vom zidi o fântână în Samaria,
iar apa va fi iute ca să ne ardă gâtlejurile.
fugarii au adormit în grădinile cu mutanți
ori au pierit în praful Samariei închipuindu-și că au ajuns în America,
înconjurați de țepușele chibzuinței.
manechinele din silicon au perforat vitrinele,
un cer înstelat sub pământ, legea morală în torax
și-o nouă viziune în zona de plexiglas.
noi vom zidi o fântână în Samaria cu vrejuri din stâncă,
fiindcă poeții sunt înaintemergători ai îndurării.
și iată cum șoapta mea s-a făcut verset,
și iată cum depresia colectivă între oasele craniene ale lumii
a devenit depresia noastră personală,
în vreme ce rapsodia e o fetiță în scaunul cu rotile.
Scrie un comentariu